Categorii
Alexandru Fintoiu

Noi, singuri, nu puteam, dar Hristos a înviat!

Când L-au văzut pe crucea Golgotei, au murit toate visele pe care le-au avut. Ei erau ucenicii Celui Ce spusese lucruri grozave, Celui care a făcut minuni cum nu se mai văzuseră, Celui care le-a redat speranța unui viitor deosebit. Acolo însă, pironit de romani, s-a clătinat toată credința lor. S-au risipit fiecare pe unde au putut.

Erau dezamăgiți, derutați și afectați. Parcă nu mai aveau scop în viață. Se fereau de oamenii din jur și le era rușine. Mormântul era gol de trei zile și tot n-au înțeles. Cei doi ucenici erau pe drum spre Emaus, iar El li s-a alăturat în călătorie. Când a frânt pâinea cu ei, fără vin, cum promisese că El nu va mai bea decât nou în Împărăția Tatălui, și-au dat seama…

Și-au dat seama că viitorul lor era strălucitor, printre îngeri. Și-au dat seama că de fapt credința lor a primit o putere entuziasmantă. Dezamăgirea, deruta, dispăruse ca prin minune iar viața lor avea din nou scop. Și ce scop!

Hristos Cel înviat a dat sens la ce suntem astăzi. Învierea Lui a însemnat o mare schimbare. El a schimbat lumea care mergea fără șansă la cer. El a schimbat percepția asupra istoriei universului. El a schimbat oameni și i-a scos din mormintele vieții lor ca să se arate celor din jur iar aceștia să vadă minunea, Evanghelia vie care trăiește lângă ei.

Am fost morți, dar acum suntem vii. Aveam fiecare mormântul nostru cu piatra prăvălită în fața intrării. Nu se putea pătrunde în inimile noastre omenește vorbind. Singurul care ne putea schimba era Hristosul înviat. El a intrat, a dat piatra la o parte, iar noi am lăsat în urma noastră trecutul gol și fără de sens și scop.

Acum noi ne arătăm celorlalți care ne știau vechi, șifonați, amărâți și cei mai mulți sunt mirați de noi. Sunt mirați de hainele noastre albe, de opusul la ce-am fost, de Evanghelia mărturisită, de faptul că, de fapt, am înviat.

Noi, singuri, nu puteam, dar Hristos a înviat!

Categorii
Alexandru Fintoiu

Doar așa poate să aibă El loc.

Când a intrat în Ierusalim, oamenii L-au aclamat pentru minunile pe care le-au văzut. Au crezut că revoluția era gata și desubjugarea de sub imperiul roman sosise. Se așteptau probabil la foc din cer ca în vremea lui Ilie, judecata lui Dumnezeu sau la altfel de artificii. Probabil și ucenicii credeau același lucru. Însă chiar și atunci, după atâta vreme în care Domnul a fost cu ei, se gândeau tot la lucrurile omenești de pe pământ.

După câteva zile, lumea s-au sucit. În loc de laude L-au trimis să moară. Laudele întodeauna au fost o cursă pentru oameni, în care s-au prins și cei ce le aduc și cei ce le primesc. Nu și Domnul.

Isus nu a fost impresionat de ele, dar dorea împlinirea Scripturii. De altfel omul nu are nimic impresionant pentru Dumnezeu, mai degrabă Îl întristează.

A intrat în Ierusalim în mijlocul laudelor. Oamenii credeau că El e fericit, dar când a văzut cetatea a început să plângă. Zidurile erau frumoase arhitectural dar goale, cu tot norodul din ele. Dumnezeu nu putea fi cuprins de pereți, doar de inimi.

Hristos dorea să fie Rege în inimi, oamenii voiau să fie Rege în cetate și peste popor. Gândurile lui Dumnezeu s-au dovedit a fi departe de gândurile oamenilor. Totuși, a mers mai departe, în inima cetății, în Templu.

Acolo a găsit exact opusul la ce trebuia să fie. În templul inimii noastre cam tot așa găsește Isus. De sute de ani vede egoism, ură, răutate, bârfă, minciună și multe altele care n-ar trebui să fie. Până la urmă, și coronavirusul este tot rezultatul păcatului omului care a mâncat ce Dumnezeu a spus să nu mănânce.

Astăzi, intrarea Domnului în Ierusalim a fost cu noi în case. Ironic parcă, dacă tot aveam măști în suflete, măcar El ne-a obligat să le purtăm și în exterior.

Cert este că masca nu salvează pe nimeni. Aici nu te ajută cine știe ce, iar pentru cer Hristos ne vrea cu măștile jos din inimă, așa cum suntem.

Singura dată în care Isus se bucură să dea afară ceva, este mizeria din templul fiecărui om. Nici măcar clorul nu albește cum albește Hristos inimile.

Intrarea Lui în Ierusalim este despre ieșirea noastră din lumea murdară, despre alungat mizeria păcătoasă și despre sfințirea noastră ulterioară.

Doar așa poate să aibă El loc.

Categorii
Alexandru Fintoiu

Sa cautam iertarea si sfintirea

Unele din cele mai fascinante cărți din Biblie este cartea Psalmilor. Reprezintă o comoară de încurajări și rugăciuni adresate lui Dumnezeu care au rămas reprezentative de-a lungul istoriei. Câțiva din psalmi ne-au fost aduși de fiii lui Core.

Core era mai marele cântăreților lui David. Stătea în apropierea oamenilor care veneau și se rugau înaintea chivotului lui Dumnezeu, lua rugăciunile acestora mai speciale și le așeza în cântări. Psalmii aceia n-au fost creați de fiii lui Core, ci de oameni care veneau și se rugau înaintea lui Dumnezeu. Fiii lui Core îi cântau iar Dumnezeu a îngăduit să-i avem.

Într-un astfel de psalm, psalmul 85, avem un exemplu de rugăciune înaintea lui Dumnezeu care ne vorbește de faptul că Dumnezeu a fost binevoitor cu Israel și a iertat nelegiuirea poporului Său. Probabil că lucrurile prin care trecem astăzi ca țară sunt din cauza faptului că am păcătuit înaintea lui Dumnezeu și noi, la fel ca ceilalți.

Dumnezeu n-a mai suportat nelegiuirea și a îngăduit să vină molima peste lumea întreagă și implicit și peste noi. Nu știm până când, dar cert este că toată această boală care bântuie face parte din planul lui Dumnezeu ca să ne trezească cât nu este prea târziu.

Același psalm ne spune că Dumnezeu în bunătatea Lui Și-a abătut aprinderea de la poporul Său la un moment dat. Nu uitați că încă mai este har. Nu uitați că Dumnezeu este îndurător. El ne iartă păcatele.

Din pricina câtorva oameni neprihăniți care ar fi trebuit să fie în Sodoma și Gomora, Dumnezeu a fost gata să ierte păcatele acestor cetăți și să nu le distrugă, dar n-au existat oamenii aceia.

Dumnezeu este gata să se îndure de noi și astăzi. Haideți să ne pocăim, haideți să ne rugăm cum n-am mai făcut-o până acum, haideți să trăim în sfințenie cum n-am mai trăit și să le spunem altora despre Domnul Hristos cum n-am mai spus niciodată.

În urma iertării lui Dumnezeu vom primi și fericirea. Până la urmă asta caută toți oamenii.

Categorii
Alexandru Fintoiu

Izbavirea e aproape

Sunt zile grele. Nu m-aș fi gândit vreodată că vom ajunge în asemenea situație din pricina unui virus. Nu ne-a întrebat ce fel de religie avem și nici ce gândim despre toate astea. A intrat în noi în plin ucigând fără milă.

Nimeni nu poate ști ce va urma însă în mod cert Dumnezeu va avea un cuvânt de spus și nu va aștepta mult. Fiecare din noi a avut o luptă de dus cu gândurile și deznădejdea. Fiecare din noi ne-am cercetat și ne-am dat seama că mai presus de orice, trebuie să ne pocăim.

La unii, virusul le-a frânt visurile, idealurile, tot ce știau despre viață. Toate planurile s-au făcut probabil scrum însă nu uitați, avem pe Isus de partea noastră. Nu ne va lăsa și nu se va uita nepăsător la oameni. Încă este har și îndurare.

În zilele acestea este greu să mai visezi, să mai nădăjduiești, afară doar că încerci să te protejezi pe tine și familia ta, dar nu mi-am pierdut speranța și nu o voi pierde niciodată. Trebuie să îndrăznim să mai visăm, viața va continua și cu virusul care bate la uși.

Noi suntem în mâna iubitoare a lui Dumnezeu. N-ar trebui să uităm faptul că “nu norul este veșnic ci soarele-i Acel ce-n vinge și rămâne Stăpân în urmă, El!”.

În zilele ce vor veni Dumnezeu va vorbi. Cerul nu tace la infinit. Fiți sfinți, rugați-vă și nădăjduiți în Domnul.

În Psalmul 116, avem o promisiune grozavă: “Iubesc pe Domnul căci El aude glasul meu, cererile mele…”

Dumnezeu nu e surd, aude rugăciunile sfinților. Cere-I lui Dumnezeu izbăvirea și vei vedea ce Dumnezeu mare ai.

Nu știu cum va face, dar Dumnezeul meu e puternic și viu. Ori va răpi biserica ori va birui virusul, știu că El începe și luptă pentru noi. Rugați-vă și nu obosiți, izbăvirea e aproape…

Categorii
Alexandru Fintoiu

Stati aproape de El

Astăzi, ajung de dimineață la birou și mă întâlnesc cu cineva care mă întreabă cum stau cu psihicul. I-am zis că sunt bine atât timp cât sunt în mâna lui Dumnezeu. Dar persoana aceea zice, “ar trebui să te îngrijorezi”…

Cei din jur se îngrijorează de coronavirus și sunt afectați. În fiecare zi citesc din mediul online sau aud lucruri care îi descurajează. De fapt ei nu se bazează pe Dumnezeu în nicio privință. Îl acceptă la nivelul unei existențe pierdute prin Univers și atât.

Îmi pare rău că oamenii uită de faptul că Dumnezeu are ultimul cuvânt de spus cu privire la tot ce se întâmplă și chiar legat de pandemia aceasta. Situația de acum este un moment pentru fiecare, de gândire, cu privire la viața lui și la cum stă cu veșnicia.

Pentru că ne iubește, Dumnezeu ne oferă timp mai mult pentru familie și pentru meditație. Probabil că a văzut că nu ne-am oprit la timp din cursa noastră nebună după plăceri, bani și lucruri și ne-a obligat să ne oprim. Cei mai mulți din noi au avut mai mult decât era nevoie ca să fie fericiți și totuși n-au fost. Au alergat, au căutat, au obosit și n-au rezolvat problema.

Trăim vremurile pe care apostolii și le doreau să le trăiască, aproape de revenirea Domnului pe pământ. El a promis că vine să își ia biserica și Dumnezeu face întodeauna ce promite. Isus dojenea fariseii atunci când se uitau la cer și iși dădeau seama că vremea va fi bună sau nu, din cauza faptului că lucrurile din lume știau să le deosebească dar pe cele spirituale nu.

Apropiați-vă de Dumnezeu. Sunt convins că are un plan. În Psalmul 107, oamenii când au fost strâmtorați, au strigat către Domnul și El i-a izbăvit din toate necazurile lor. Să facem și noi la fel și o să vedeți ce Dumnezeu mare avem!