Alexandru Fintoiu

Ultimul tren e aproape!

Cazurile de covid au scăzut considerabil. Așa zic ei. Dumnezeu rămâne fidel planului Său. Așa ne zice El și Îl credem. Acum mai mult ca oricând trebuie să veghem. Lumea din jur se va complace din nou în plăceri.

Hristos va veni atunci când ne așteptăm mai puțin. Nimeni nu știe ziua. Noi trebuie să veghem și să avem credință. S-ar putea ca de bucurie că scăpăm de viruși, să ne complacem din nou în starea de dinainte de pandemie.

Cred că diferența se va face la bine, nu la rău. Binele s-ar putea să ne întindă capcane mai mari decât covidul. Adormirea s-ar putea să fie mai adâncă decât înainte iar viețile mai lipsite de suc ca niciodată.

Avem nevoie să fim consecvenți. Să ne apropiem de scaunul harului mai ceva ca oricând, să luptăm mai ceva ca oricând. Nu mai e timp să fim ca Toma. Nu mai e timp să gustăm. Trebuie să dăm năvală în cer prin Ușa mântuirii care este Hristos.

Trezirea ne-o dă timpul. Nu mai e loc să ne îndoim, cerul se vede și de jos. Oamenii își dau seama că lumea nu mai are mult dar adoptă atitudinea cea mai simplă, mâncatul și băutul. Nu vor altfel. Dumnezeu e pe la drumuri și poduri și cheamă. Ultima chemare nu e departe. Ultimul tren se pregătește să oprească în stație.

E atât de lung că încap toți oamenii în el. Dar arată atât de curat încât oamenii preferă vagoanele prăfuite care le dă libertatea să scuipe semințele pe jos. Când trâmbița locomotivei va suna, harul se va termina. Nu mai poți urca chiar dacă te răzgândești.

Astăzi este ziua mântuirii. Tu ce faci?

                                                                                                                                                Alexandru_Fintoiu