Toma a fost recunoscut ca un om sceptic. Scepticismul lui venea din dezamăgire. Și-a dorit prea mult ca Hristos să fie Mesia și când L-a văzut dat la moarte a suferit. Când a înviat și S-a arătat ucenicilor nu a vrut să creadă. I se părea prea mare minunea.
Unii din noi tot așa suntem. Nu îndrăznim să credem în minuni pentru că sunt “minuni”. Însă viața credinciosului e marcată de minuni. Toma a trebuit să aștepte opt zile ca să creadă. Unii așteaptă ani ca să nu se îndoiască. Problema este că o zi e oricum mult. Nu garantează nimeni ziua de mâine.
După opt zile s-au trezit toți cu Hristos în mijlocul lor. Minunea era cu atât mai mare cu cât clădirea era încuiată, camera în care erau era încuiată iar ucenicii își făceau planuri fără Isus. Puteau să se sperie serios dar Domnul le-a adus pacea.
Toma n-a mai avut nevoie să atingă rănile închise de la cruce nici să-și pună degetele prăfuite pe urmele sfinte. A crezut. Isus nu era fantomă ci era viu. Sunt oameni care sunt însă ca niște fantome, nu sunt vii decât ca să mănânce și să bea sau să se distreze.
Cu adevărat viu înseamnă să-L lași pe Hristos să apară în mijlocul inimii tale închise de păcat. Acolo va face liniște. El transformă, schimbă, iartă, binecuvintează, ridică, întărește, sfințește și curăță mizeria.
Singura noastră șansă este să credem fără să punem mâinile pe ceva. Nu e nevoie să simțim pentru că credința nu se bazează pe simțuri. Domnul a zis că e ferice de cine nu a văzut și a crezut. Lăsați simțurile, emoțiile și afectivitatea în relația cu Dumnezeu.
Pentru Dumnezeu este important să crezi în El și să faci voia Lui.

                                Alexandru_Fintoiu

Când găsești piatra dată la o parte din fața mormântului nu te poți gândi decât la două variante, ori a fost dată deoparte de oameni, ori de Dumnezeu. Le-a fost greu să creadă că Dumnezeu a intervenit. Speranțele lor erau aproape năruite.

Evanghelistul Matei ne spune că un înger al Domnului s-a coborât din cer cutremurând pământul. Apoi, singur, a dat deoparte piatra care nu putea fi mișcată de un singur om. Hristos era viu. Pe El nu-L ținea legat de mormânt nici moartea, darămite piatra aceea.

Bolovanul a fost mutat de înger pentru noi. Motivul principal a fost ca noi să credem că prin învierea lui Isus istoria s-a schimbat. Oamenii în sfârșit aveau nădejdea cerului vie. Am văzut cu ochii noștrii mormântul gol și vieți schimbate.

Al doilea motiv a fost ca noi să înțelegem ce-am văzut. Străjerii tremurau de frică pentru că nu erau interesați decât să păzească. Îngerul s-a adresat femeilor pentru că ele erau interesate să Îl caute. Atât timp cât Îl cauți pe Dumnezeu, El se va lăsa găsit, dar nu în mormântul gol ci în viața de zi cu zi.

Al treilea motiv a fost ca noi să îl mărturisim și să transmitem vestea despre învierea Lui și altora. Dumnezeu le-a transmis femeilor să se ducă repede. N-avem voie să pierdem timpul pentru că sunt oameni de salvat din ghearele mormântului.

Și să nu uităm, fiecare Îl vom vedea pe Hristos, mai devreme sau mai târziu. El se va lăsa văzut de cei care împlinesc voia Lui. Piatra dată la o parte înseamnă vieți schimbate.

Hristosul Cel Viu să se regăsească în inimile voastre în toată plinătatea. Să spună cei din jur că Viața a înviat în voi în fiecare faptă pe care o faceți.

Slăvit să fie Domnul!

                                                                                                                                                Alexandru_Fintoiu

Fiți treji și dormiți liniștiți. Nu uitați că suntem aproape. Cerul s-a apropiat și mai mult. Covid-19 va fi istorie la un moment dat iar noi va trebui să avem credința în candelă. E cel mai ușor să cazi de oboseală, mai ales dacă ai stat treaz atâta timp. Nimeni nu spune că nu ai dreptul să obosești, probabil că e singurul lucru normal care se mai întâmplă.
Astăzi la ora șase și ceva dimineața, am deschis ușa și cântau păsărelele. Puțina lumină care era le-a îndemnat să se bucure de multa lumină care va veni. Poate ne e greu să vedem acea lumină puțină, din pricina întunericului din jur. Totuși, lumina credinței nu se stinge, ea aprinde în noi și dorul de rai, rai care nu se vede încă, dar e acolo.
Trăiți cu dreptate și sfințenie, fiți plini de milă și iubiți chiar și pe cei nevrednici. Nu dați claxoane lungi în trafic decât pentru a scăpa vreun câine de sub roți, aveți răbdare chiar dacă mașina celuilalt are cutie automată. Vorbiți cu blândețe și fiți inteligenți. Ajutați când se poate, faceți pace și bucurați-vă de ce aveți, cât aveți, cum aveți.
Sunt oameni care dacă primesc doar un zâmbet de la cineva sunt fericiți. Noi avem mii de motive să zâmbim dar nu prea o facem. Cineva spunea că mergând pe strada, a observat că oamenii sunt nefericiți. Înjugați la știri și moarte, n-au cum să fie veseli. Doar Săpânța încearcă să facă haz de necaz deși cimitirul vesel parcă e mai trist ca niciodată.
Vine vremea când lumina va lumina pentru totdeauna. Până atunci e treaba noastră să reflectăm cerul și să fim lumini.
Luminați din toată inima.

Conducerea țării se bate pe morții de covid. Câți sunt și câți se raportează. Din păcate uităm să ne numărăm viii. Viii, în sensul de în viață, că morți sunt și mai mulți de fapt. Morți în păcate și fărădelegi. Din acest motiv ne preocupă ca țară moartea și nu viața.
Frica de moarte alimentează disperarea după vaccinuri și alte metode de a salva ce pare mort deja. Vaccinul este soluția să trăiești, în condițiile în care îți pasă numai de viața asta. Dar ce faci cu cealaltă? Nu suntem pisici și n-avem nouă ci două vieți. Viața de acum și cea de dincolo.
Hristos ne-a zis că dacă suntem obsedați de pământul acesta îl vom pierde. Noi trebuie să fim interesați cel mai mult de cer, de cum ajungem acolo, de ce trebuie să facem ca să fim mai sfinți. Viața celor mai mulți e o zbatere după existența ce se desfășoară în nisipuri mișcătoare. Din tentaculele inerției acestui nisip nu poți scăpa singur.
E trist că am ajuns ca țară să facem așa de puțin pentru viața de dincolo. Lovim biserici că nu sunt spitale fără să ne dăm seama că dacă oamenii merg la biserică și se pocăiesc, nici prin spitale nu prea mai ajung. Nu, Dumnezeu nu-i vindecă pe toți miraculos, Dar El va scoate mulți din pragul falimentului și din depresii care formează boli.
Cele mai multe boli azi sunt cele depresive. Statisticile o spun. Avem nevoie de curaj să recunoaștem neputințele noastre de a depăși crizele singuri. Dar Dumnezeu răsplătește pe cei ce vin la El. Suntem însă țara care are cei mai mulți țapi în ogradă. Ispășesc păcatele unii la alții. Toți sunt de vină și nimeni nu-i de vină.
Atât de bine ne concentrăm pe alții, că e imposibil să recunoaștem vreo greșeală în noi. Farisei până în sânge. Parcă fariseii și cărturarii s-au inventat la români. Cineva îmi povestea că un om a fost pus să zică ceva într-o biserică. Neștiind ce să spună, a zis așa, “fraților, suntem varză…”
Asta da predică. A spus multe în puține cuvinte. Mă gândesc la țara noastră care are nevoie să schimbe “varza” cu viața. Să ne trezim români, cei care mai sunteți. Trebuie să ne rugăm pentru țara noastră. Altfel nici copaci nu mai rămân, darămite oameni.
Domnul Isus să aibă milă… Cu adevărat, Domnul Isus să aibă milă…

                                    Alexandru_Fintoiu

Primăvara și-a revenit din pumnii reci ai iernii și ne-a dat covoare de iarbă verde și flori. E singura ce mai dă gratis câte ceva. Nu te costă nimic să te bucuri de galbenul păpădiilor din iarbă sau de parfumul narciselor din grădină. Totuși, puțini acceptă ce e gratis.

Pe Dumnezeu L-a costat Fiul. Mântuirea însă e gratis, dar oamenii n-o vor. Tot aceiași oameni preferă să stea cu ochii în telefon și cu căștile în urechi decât să audă păsările cântând și să se bucure de natura de afară. Parcă sunt pedepsiți de propriile dorințe.

Viața în monitoare e o glumă proastă dar acceptată de mulți ca normală. Diavolul i-a închis pe oameni în casă și le-a dat de lucru pe internet. Nu socializează, nu comunică, nu iubesc și sunt ca niște mașini de măcinat timpul.

Nici în magazine nu mai merg, comandă online. Până la urmă confortul nu e rău ci dependența de el. Ai impresia că ești stăpân pe tine însuți când de fapt ești manipulat și condus. Mâncăm ce vor alții, vedem ce vor alții, apreciem ce vor alții, lucrăm ce vor alții. Ce dorim noi nu prea mai contează.

Egoismul și lipsa fericirii merg mână în mână. Diavolul ne vrea în viață doar ca să plătim facturi. Uneori le cumpărăm cu bani mulți și avem satisfacție puțină. Vrem mereu mai mult și nu suntem mulțumiți cu ce avem.

Compromisurile, dorința după satisfacții imediate sau mai bine zis, plăcerea de o clipă a păcatului, toate vrăjesc sufletul omului ca să-l facă să creadă că are nevoie mereu de altceva ca să fie fericit. Apar reclame cu un televizor nou, cu un telefon nou, cu o mașină nouă, opțiuni speciale și nu mai poți dormi. Le vrei. Crezi că vei fi mai fericit când le vei avea dar din păcate, tocmai ai fost mințit.

Cheltuiești bruma de bani și îți dai seama că ești gol. La fel de gol în suflet, cu toate că în mâinile tale ai o cheie nouă iar parcarea e plină.

Lucrurile nu ne aduc fericire nici cât negru sub unghie. Nu poți plăti cu cardul la POS-ul lui Dumnezeu. Nici frumusețea exterioară a ambalajului, fie el și om. Zilele trecute mi-a venit să zâmbesc când am văzut niște oameni care se chinuiau să testeze rezistența unui telefon. Oricât ar rezista el, mai mult de doi ani puțini sunt cei care îl păstrează. Tehnologia merge înainte și e greu să ții pasul și nici nu trebuie mereu.

Investim în huse și folii ca să arate bine când îl vom lăsa definitiv prin sertare pradă prafului. Părinții cumpără copiilor tablete și lucruri smart ca să scape de ei. Gândiți-vă bine. Să fie oare chiar așa de „smart” mișcarea? Mai târziu n-ajung nimic pentru că nu s-a investit în educația lor ci în tehnologificarea lor.

Nu dați toți banii pe lucruri. Investiți în suflet. Mărită-te cu caracterul nu cu mușchii. Iubește sufletul nu ambalajul. Peste tot suntem bombardați de superficialitate. Iubiți cu mintea.

Singurul care mai face oameni e Dumnezeu. Păcatul ne face ființe cu două picioare sau clone. Timpul zboară și în secundele lui ticăie viața noastră. Când se duce bateria, nu vom mai funcționa. Vom rămâne doar cu ce am făcut cât am mers.

Cine știe cât mai bați? Dacă mâine e ultima dată, ești sigur că ai profitat de șansă ca să faci update-ul pentru veșnicie?

Update-ul are un nume, Hristos. Cu El, nu mai contează dacă timpul se oprește sau merge.

                                                                                                                                Alexandru_Fintoiu