Se apropie Sărbătorile și nu avem voie să-L lăsăm pe Hristos afară. Afară e ger. Noi înghețăm pentru că nu-L avem, iar El pentru că își dorește căldura inimilor oamenilor.

Când citești istorisirea lui Luca, e foarte greu să îți imaginezi cum de Iosif și Maria nu au fost primiți nicăieri. Probabil, din o mie de locuitori câți avea Betleemul atunci, câțiva le erau prieteni iar alții rude. Totuși pentru ei nu era loc așa cum nici astăzi nu se înghesuie oamenii pe poarta cea strâmtă.

Dacă transpunem povestea lor astăzi, probabil că s-ar fi întâmplat la fel sau i-am fi trimis la urgență, la spital. Să-și bată capul alții, nu noi. Suntem mult prea ocupați cu pregătirile necesare iar ei doreau să facă bani la han, nu bine.

O lume pe care Dumnezeu a creat-o și în care n-are loc. Dacă deschizi un ziar sau o revistă vezi că nu e nici urmă de Hristos acolo, nici măcar acum în apropierea Crăciunului. S-a renunțat la El definitiv, cu toate că de la El și cu El a început totul.

Avem lumini dar nu avem lumină în suflet decât la nivelul vorbirii. Avem de toate dar ne lipsește esențialul, viața pe care să o trăim din belșug. Avem tot felul de colinde dar vestea bună e transmisă celorlalți prin videoclipuri și de cele mai multe ori tot la oamenii care sunt sătui de ea.

Sărbătorile ce vor veni sunt înțesate de religie și atât. Oamenii vor liber și n-au nevoie de un Copilaș care să le schimbe viețuirea. Totuși Isus îi primește cu brațele deschise pe păcătoși.

Și tot mai este loc…

Din 1990 încoace, parcă avem de-a face cu o luptă continuuă de deșteptare a românilor, conform imnului național. Doar că din păcate prea puțini se trezesc și cei mai mulți din ei, ca să adoarmă iarăși.

Ideea este că noi românii dormim, nu în perne pufoase, nici în case pline de de toate, ci ducem un somn lung din care nu ne mai poate trezi un om, ci doar Dumnezeu. Somnul cel de moarte nu e bun și liniștit. Este un coșmar pe care doar Hristos îl poate schimba cu liniștea și pacea.

Aș dori să transmit la mulți ani românilor, dar nu așa, cu somn și moarte, ci cu odihnă  și viață. Viața este doar în Hristos și abia atunci poți spune că trăiești.

Auzeam la radio că a început o nouă lună, luna lui Moș Crăciun, a cadourilor, a miracolelor și a luminilor. Se pare că încă dormim și ne cam place ce visăm. Cred că nici Dumnezeu nu înțelege cum de preferăm filmele de groază în dauna unei realități cu final fericit și veșnic.

Ce n-au înțeles oamenii este că bucuria adevărată există abia în momentul în care știi că ești salvat și ai asigurată veșnicia. Atunci te poți considera cu adevărat deștept pentru că ce trăiești nu mai este un coșmar. Ce trăiești este Viață!

Visul din care Hristos îi poate deștepta pe români dacă vor, se poate transforma. El a scris cu sânge curat la Golgota despre veșnicia noastră.

În rest, avem o țară frumoasă ce merită prețuită și iubită.

Binecuvântați pe Domnul și nu uitați. Nu uitați că El este la cârma tuturor lucrurilor, El pune oameni la conducere și tot El îi ia de acolo. El hotărăște vremea împăraților și tot El îi aduce cu picioarele pe pământ pe cei mândri.

Grija noastră ar trebui să fie sfințenia fără de care nu Îl putem vedea. Nu baticul legat în colțuri, cravata, fusta lungă până la pământ, te fac sfânt. Am întâlnit oameni care n-aveau nimic din toate astea dar se rugau cu alții și făceau gesturi de o generozitate impresionantă. Când le cereai ajutorul, erau acolo.

Credința nu stă în șabloane sau în veșnicul “așa se face” că dacă ar fi așa am muri. Îmi pare rău că mulți oameni umplu bisericile și atât. Nu urmează nimic după venitul la biserică, nu tu rugăciune, nu tu milă, nu tu dărnicie, nu tu dragoste față de pierduți, nimic din ce este dumnezeiesc să fie.

Pe toți îi apucă rugatul în necesitate. Dar până atunci? Unde a fost Dumnezeu? Uitat undeva la bine? Pentru România ne rugăm o dată la cinci ani și primim o dată la cinci ani. Dar dacă ne-am ruga în fiecare zi, am primi în fiecare zi.

Alegerile noastre definesc viața noastră. Iar dacă nu alegem să facem ceva pentru Dumnezeu, s-ar putea să nu mai putem să facem nimic mai târziu. Pur și simplu, te-mpietrești și nu mai poți. Pur și simplu te duci la biserică și atât. Nu te schimbi, nu trăiești, nu iubești.

Singurul lucru care ne descotorosește de viața deprimantă fără acțiune este ajutorul pe care îl acordăm celorlalți. Nu trebuie să fii milionar ca să ajuți. Uneori e nevoie doar de un Nou Testament pe care să îl dai cuiva, dar să faci ceva!

Cine vrea să fie împlinit, să facă ceva pentru Hristos… Altfel nu merge.

Mai avem puțin și vine iarna. Este o bucurie pentru copii, tineri și uneori și pentru vârsta a doua dar mai rar. Totuși, oamenii ar trebui să se bucure de orice clipă, au fost creați ca să fie fericiți.

Motivul pentru care copiii se bucură mai mult este că ei nu se îngrijorează de nimic. Pe măsură ce oamenii cresc, cresc și problemele, grijile dar și facturile vieții. Unele probleme ni le facem noi, altele sunt foc de paie. Dacă omul ar sta aproape de Dumnezeu ar fi fericit și n-ar avea nicio grijă.

Dar cine reușește acest lucru într-o lume materialistă și inoculatoare de griji? Mulți din noi ne lovim de probleme mult mai mici și deși Dumenzeu ne zice să nu ne îngrijorăm de nimic, nu suntem ancorați pe deplin în Cuvântul Sfânt.

Răspunsul la stres îl găsim la Dumnezeu. Practic oamenii au cunoscut ce înseamnă  îngrijorarea în momentul în care au păcătuit. Un om ancorat în Hristos, nu are motive de stres pentru că el știe că Dumnezeu îi va purta de grijă conform promisiunilor Sale.

Așa că lăsați-L pe Dumnezeu să rezolve nerezolvatele. Poate atunci vom învăța să ne bucurăm și de ceea ce ne bucura când eram mici și fără griji.

Când Hristos ne-a spus să fim ca niște copilași în ceea ce privește Cerul, ne-a dat indirect un sfat care să ne alimenteze viața de aici și să o propulseze spre cea care va veni. Ocupați-vă de Împărăția cerurilor și restul e pe deasupra.

Aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre. Lipsiți de griji, ne vom bucura în fiecare zi.