Psalmul 2
1. Pentru ce se intarata neamurile si pentru ce cugeta popoarele lucruri desarte?
2. Imparatii pamantului se rascoala, si domnitorii se sfatuiesc impreuna impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau, zicand:
3. „Sa le rupem legaturile si sa scapam de lanturile lor!”
4. Cel ce sade in ceruri rade, Domnul Isi bate joc de ei.
5. Apoi, in mania Lui, le vorbeste si-i ingrozeste cu urgia Sa, zicand:
6. „Totusi, Eu am uns pe Imparatul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfant.”
7. „Eu voi vesti hotararea Lui” – zice Unsul – „Domnul Mi-a zis: „Tu esti Fiul Meu! Astazi Te-am nascut.
8. Cere-Mi, si-Ti voi da neamurile de mostenire, si marginile pamantului in stapanire!
9. Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier si le vei sfarama ca pe vasul unui olar.”
10. Acum, dar, imparati, purtati-va cu intelepciune! Luati invatatura, judecatorii pamantului!
11. Slujiti Domnului cu frica si bucurati-va, tremurand.
12. Dati cinste Fiului, ca sa nu Se manie, si sa nu pieriti pe calea voastra, caci mania Lui este gata sa se aprinda! Ferice de toti cati se incred in El!Idolii se inmultesc discret
Fiecare om are nevoie de Dumnezeu. E în interiorul ființei umane dorința de a se închina. Moise era în prezența lui Dumnezeu iar poporul își făcea de cap în vale. Au văzut că Moise întârzie și n-au mai așteptat. Și-au confecționat un dumnezeu ce semăna cu o vacă.
Aveau la activ experiența egiptenilor și s-au gândit să-i imite. Idolul acela nu le cerea sfințenie, responsabilități, nu-i chema la judecată, era plăcut la vedere și nici nu-i acuza de nimic. Era surd, orb și n-avea nici o putere.
Când Moise a coborât de pe munte cu tablele legii în mână a fost cuprins de o indignare care l-a făcut să spargă tablele de stâncă. Să petreci ore în șir în prezența lui Dumnezeu, să vorbești cu El, să te bucuri de El și dintr-o dată toată bucuria să se facă praf.
Aron a folosit scuze dar scuzele nu ajută cu nimic. Ele nu definesc standardul lui Dumnezeu. Astăzi poate mulți dintre creștini stau liniștiți crezând că Îl împacă pe Dumnezeu cu venirea la biserică duminica, cântând o cântare sau rugându-se câteva minute.
Idolul e tot ceea ce ne preocupă și ne frământă mai mult decât Dumnezeul revelat de Scriptură. Unii sunt preocupați de cine predică nu de ce are Dumnezeu să le spună. Poate pizma, poate banii, poate dorința de mărire, poate lăcomia, poate răutatea. Toate astea se văd limpede și în biserică. Nu sunt vaci, nu. Astăzi și-au luat haine fine, costum și cravată, uneori nici atât.
Indignarea deosebită a lui Moise are un sens. Oare câți dintre noi am fi afectați într-un asemenea fel, atunci când vedem păcat în viața noastră? Suntem supărați pentru că suntem acuzați, pentru că nu ne ies planurile, că nu se face voia noastră? Sau ne supărăm că nu se face voia lui Dumnezeu?
O întrebare la care trebuie să răspundem cu sinceritate. Să vezi păcat în viața altora e simplu. Ce te faci însă cu tine? Tu ai responsabilitatea propriei tale mântuiri.
Tu care esti lege
În fiecare din noi există legea păcatului și a morții. Când vrem să facem binele, răul stă lipit de noi ca lipitoarea. Un om cu frică de Dumnezeu, dacă nu veghează, dacă nu are inima lipită de Hristos, poate ajunge să facă lucruri nebănuite.
Uneori îți pare că ai căzut de la standardele lui Dumnezeu. Te întrebi dacă va veni momentul când natura ta carnală se va opri din acțiune și nu te va mai trage în jos. Vestea proastă este că așa cum legea gravitației acționează, tot așa și legea păcatului și a morții. Vestea bună este că ai acces la o lege mai mare, legea Duhului de viață în Isus Hristos și poți acționa în ea.
Legea gravitației spune că ce arunci în sus trebuie să cadă. Dar când ești în avion, de exemplu, altă lege operează, legea aerodinamicii care îl menține afară din legea gravitației. Asta nu înseamnă că legea gravitației nu mai este valabilă.
Când te întrebi ce este legea Duhului de viață în Hristos, răspunsul e simplu. Când în tine e Duhul Sfânt și te bazezi pe puterea Lui, ceea ce înseamnă că ești sensibil la ceea ce îți spune ascultând ceea ce îți poruncește, nu mai ești controlat de legea păcatului și a morții. Tu ești afară din ea.
Atunci nu va mai fi despre a te strădui tu cât mai mult, ci, plecându-te înaintea Duhului care te călăuzește, vei lua de la El puterea de a trăi victorios.
Oricât de mult ar încerca legea păcatului să te înfrângă, soluția nu este să stai și să te complaci în starea în care ești. Soluția e să lupți, să te sfințești, să iubești.
Fără luptă nu e cunună.
Fii multumit
E greu să ai inima mulțumitoare într-o lume de nemulțumiți. Dar e cu atât mai frumos. Când Isus le-a spus celor 10 leproși să se ducă să se arate preoților, ei încă nu fuseseră curățați. Totuși credința le-a fost răsplătită dar numai unul s-a întors la Hristos să-i mulțumească.
Cel care s-a întors a primit și mântuirea sufletului. Probabil proporția de oameni care nu știu să mulțumească se respectă și azi. Sunt oameni care nu știu să aprecieze binecuvântările lui Dumnezeu cu toate că sunt enorm de multe.
În anumite triburi din Africa sunt oameni care atunci când mulțumesc cuiva pentru ceva se apleacă și stau cu capul la pământ înaintea omului respectiv. Mulțumirea înseamnă o atitudine de umilință pe care mulți nu o acceptă.
Leprosul care s-a întors la Isus, s-a aruncat la picioarele Mântuitorului plin de fericire știind că nimic din ce ar fi putut face el nu ar fi fost vrednic de atâta milă. Astăzi oamenii care se aruncă la picioarele lui Isus sunt considerați fanatici sau batjocoriți.
E normal să fie așa când atâți oameni sunt nemulțumiți și își înjură chiar viața lor. Nu mai vorbim de alte lucruri.
Din cei care se roagă la Dumnezeu și primesc răspuns, prea puțini se întorc ca să Îl laude. Lauda este o poruncă nu o opțiune. Dacă nu Îl lauzi pe Dumnezeu în fiecare zi, s-ar putea să nu fi înțeles mesajul lui Hristos.
Vă chem să-L lăudați chiar și când nu înțelegeți. Dar și mai mult când înțelegeți și aveți parcă mai mult pentru ce să-I mulțumiți.
Lăudați pe Domnul căci este bun.Psalmul 1
1. Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori!
2. Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui!
3. El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se vestejesc: tot ce incepe, duce la bun sfarsit.
4. Nu tot asa este cu cei rai: ci ei sunt ca pleava pe care o spulbera vantul.
5. De aceea cei rai nu pot tine capul sus in ziua judecatii, nici pacatosii in adunarea celor neprihaniti.
6. Caci Domnul cunoaste calea celor neprihaniti, dar calea pacatosilor duce la pieire.
La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. Ioan 1:1