1. Pentru ce se intarata neamurile si pentru ce cugeta popoarele lucruri desarte?
2. Imparatii pamantului se rascoala, si domnitorii se sfatuiesc impreuna impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau, zicand:
3. „Sa le rupem legaturile si sa scapam de lanturile lor!”
4. Cel ce sade in ceruri rade, Domnul Isi bate joc de ei.
5. Apoi, in mania Lui, le vorbeste si-i ingrozeste cu urgia Sa, zicand:
6. „Totusi, Eu am uns pe Imparatul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfant.”
7. „Eu voi vesti hotararea Lui” – zice Unsul – „Domnul Mi-a zis: „Tu esti Fiul Meu! Astazi Te-am nascut.
8. Cere-Mi, si-Ti voi da neamurile de mostenire, si marginile pamantului in stapanire!
9. Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier si le vei sfarama ca pe vasul unui olar.”
10. Acum, dar, imparati, purtati-va cu intelepciune! Luati invatatura, judecatorii pamantului!
11. Slujiti Domnului cu frica si bucurati-va, tremurand.
12. Dati cinste Fiului, ca sa nu Se manie, si sa nu pieriti pe calea voastra, caci mania Lui este gata sa se aprinda! Ferice de toti cati se incred in El!

1. Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori!
2. Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui!
3. El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se vestejesc: tot ce incepe, duce la bun sfarsit.
4. Nu tot asa este cu cei rai: ci ei sunt ca pleava pe care o spulbera vantul.
5. De aceea cei rai nu pot tine capul sus in ziua judecatii, nici pacatosii in adunarea celor neprihaniti.
6. Caci Domnul cunoaste calea celor neprihaniti, dar calea pacatosilor duce la pieire.