Hristos înviat înseamnă speranță și nădejde pentru orice persoană în viața după moarte dar și în viața de aici. De la asta pleacă totul.
El ne restaurează visurile noastre. Pentru Iair, toate visurile cu privire la fetița lui păreau înghețate pe patul unde-i zăcea fetița. Nimeni nu-l putea consola. Cu toții putem trece prin astfel de probleme, fie că se numesc boli, relații, serviciu, toate par că te înfrâng.
Chiar dacă îți pare că toate posibilitățile logice s-au dus, nu uita că Dumnezeu vede altfel. Oamenii spuneau că fata a murit, Isus spunea că ea doarme. Ca să ne vedem împlinite nădejdile, trebuie să ne schimbăm sursa visurilor noastre, din cea pământească în cea cerească. Hristos a înviat, iar visurile noastre pot învia împreună cu El.
El ne restaurează viitorul. Văduva din Nain a rămas și fără soț și fără fiu și fără viitor. Pe vremea aceea, femeile n-auveau niciun suport afară de bărbații familiei. Odată cu fiul ei, își înmormânta și viitorul ei. În mod simbolic sau nu, Hristos s-a atins de raclă și Domnul l-a înviat.
David avea viitorul profețit. Totuși, era fugărit, obosit, apăsat de dușmani și nu părea nimic în viața lui care să-i dea vreo nădejde într-un viitor. Dar, în Psamul 31 spune că viitorul lui este în Mâinile Domnului. S-a dovedit mai târziu că Dumnezeu l-a binecuvântat.
Isaia ne spunea că Domnul a crescut ca un lăstar într-un pământ uscat și fără viață. Isus n-a avut nici facultate, nici pământul necesar, nici cultura sau educația folositoare, dar, a avut brațul Domnului de partea Lui. Când mâna lui Dumnezeu este peste tine, viitorul ți-e binecuvântat.
El ne restaurează credința. Isus a auzit rugăciunea Martei și Mariei dar El nu le-a răspuns așa cum și-au dorit ele. Drept urmare, credința lor s-a dus. Dar credința nu stă în răspunsul la rugăciuni ci în cuvintele anunțate. Hristos a zis “Eu sunt Învierea și Viața…” Așa a fost. Lazăr a ieșit afară.
Dacă credința ți-a fost bazată pe ceea ce Dumnezeu ar putea face pentru tine, mai degrabă decât pe ceea ce Dumnezeu vrea ca să fie pentru tine, e timpul să te schimbi.
Trei învieri, trei restaurări, același Dumnezeu.
Hristos a înviat și pentru tine.

Citeam zilele trecute că s-a relansat programul Rabla pentru cei care doresc să-și cumpere mașini noi. Nu e rău. Programul ține cât timp există vauchere. Nu știu însă câți dintre noi s-au gândit că Dumnezeu are tot un fel de program de refacere a sufletelor noastre care nu este condiționat de un vaucher. Sau, putem considera jertfa lui Isus de la Golgota vaucherul nostru de intrare in cer.

Cert este că Dumnezeu vrea oameni noi și-i poate face noi. El nu reînnoiește parcuri auto ci oameni care se simt pierduți sau păcătoși. Este ca un program rabla pentru cer. Rablele de noi, pervertite, nefuncționale, poluate de amprenta păcatului gata să fie transformate de harul jertfei de la cruce. Dumnezeu nu ne schimbă cum schimbăm noi mașinile. Dacă ar fi așa, ar fi cerul gol iar noi n-am mai trăi.

Hristos face ceva special, cum nicio ideologie, cultura sau guvern nu o poate face, transformă viața fără sens, găunoasă și păcătoasă a oricărui om care dorește asta într-o viață nouă, curată, plină de nădejde.

Toate acestea fără reduceri, Dumnezeu ne dă totul, gratuit. Condiția este să fim în stare să acceptăm. Pare simplu și normal să accepți un astfel de dar, totuși câți oameni ignoră astăzi mâna sfântă de ajutor de la Dumnezeu.

Pur și simplu unora le place să polueze sau n-au dorința necesară să schimbe ceva. Însă, toți cei care vor, trebuie să știe că nu mai pot păstra din viața veche nimic. Unii mai încearcă cu câte un acumulator, ceva anvelope, dorințe vechi, dar la Hristos nu merge așa.

Nici nu ar avea rost să pui la o haină nouă un petic vechi. Așa că, alergați spre ce este înainte. Cât e har, încă se mai poate. Vaucherul nostru mai poate fi răbdarea lui Dumnezeu.

Încă mai are, dar cine știe pentru cât timp?

Dacă ne uităm în jurul nostru vedem oameni care au plăcerea de a intra într-o biserică  și care sunt de acord că Dumnezeu există. Dar numai cu atât nu ajungi în cer. Citeam undeva că e diferență între ați plăcea o floare și a iubi o floare. Când îți place o floare o culegi dar când iubești o floare, o uzi în fiecare zi.

Câți dintre noi udă floarea credinței în fiecare zi? Câți dintre noi caută să se apropie de Dumnezeu în fiecare zi? Câți dintre noi lăsăm superficialitatea deoparte și suntem gata să rămânem conectați cu cerul mai mult decât la wireless?

Când faci un lucru des, devine o obișnuință și ți se pare normal, nu mai conștientizezi cu adevărat valoarea lucrului respectiv. Din acest motiv, nouă ni se pare normal să accesăm toată această tehnologie și să profităm de ea și arătăm cu degetul la cei care caută să ne scoată din uzual. Nu avem nevoie în fiecare zi de computer dar ne-am obișnuit așa și e greu să ieșim.

E valabil și invers. Unii din noi s-au obișnuit atât de mult cu biserica încât nu mai realizează valoarea închinării lor. În Sfânta Scriptură avem exemple de oameni care se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu chiar dacă aveau motive să fie distrași de la astfel de practici.

Dar toți oamenii aceștia erau conștienți de faptul că relația cu Dumnezeu este o valoare fără de care nu pot trăi, simțeau nevoia, nu de închinarea însăși, ci de Dumnezeul închinării lor, Îl iubeau pe Dumnezeu. El nu putea fi uitat undeva. Mai degrabă uitau toate celelalte lucruri.

Din păcate astăzi, lucrurile sunt inversate. Facem toate celelalte lucruri și dacă rămâne timp și pentru Dumnezeu e bine, dacă nu, încercăm a doua zi. Nouă ne place Dumnezeu, dar nu-L iubim. Noi Îl culegem pe Dumnezeu și ne mulțumim să-L punem într-o vază și să-L admirăm până când moare și uităm de El. Dar, când Îl iubești pe Dumnezeu, îți uzi sufletul cu apa vie în fiecare zi. Nu-L uiți, nu-L lași, nu-L pierzi din vedere și nu-L culegi. Realizezi valoarea veșniciei Sale!

Pentru tine ce este valoros?