Primăvara și-a revenit din pumnii reci ai iernii și ne-a dat covoare de iarbă verde și flori. E singura ce mai dă gratis câte ceva. Nu te costă nimic să te bucuri de galbenul păpădiilor din iarbă sau de parfumul narciselor din grădină. Totuși, puțini acceptă ce e gratis.

Pe Dumnezeu L-a costat Fiul. Mântuirea însă e gratis, dar oamenii n-o vor. Tot aceiași oameni preferă să stea cu ochii în telefon și cu căștile în urechi decât să audă păsările cântând și să se bucure de natura de afară. Parcă sunt pedepsiți de propriile dorințe.

Viața în monitoare e o glumă proastă dar acceptată de mulți ca normală. Diavolul i-a închis pe oameni în casă și le-a dat de lucru pe internet. Nu socializează, nu comunică, nu iubesc și sunt ca niște mașini de măcinat timpul.

Nici în magazine nu mai merg, comandă online. Până la urmă confortul nu e rău ci dependența de el. Ai impresia că ești stăpân pe tine însuți când de fapt ești manipulat și condus. Mâncăm ce vor alții, vedem ce vor alții, apreciem ce vor alții, lucrăm ce vor alții. Ce dorim noi nu prea mai contează.

Egoismul și lipsa fericirii merg mână în mână. Diavolul ne vrea în viață doar ca să plătim facturi. Uneori le cumpărăm cu bani mulți și avem satisfacție puțină. Vrem mereu mai mult și nu suntem mulțumiți cu ce avem.

Compromisurile, dorința după satisfacții imediate sau mai bine zis, plăcerea de o clipă a păcatului, toate vrăjesc sufletul omului ca să-l facă să creadă că are nevoie mereu de altceva ca să fie fericit. Apar reclame cu un televizor nou, cu un telefon nou, cu o mașină nouă, opțiuni speciale și nu mai poți dormi. Le vrei. Crezi că vei fi mai fericit când le vei avea dar din păcate, tocmai ai fost mințit.

Cheltuiești bruma de bani și îți dai seama că ești gol. La fel de gol în suflet, cu toate că în mâinile tale ai o cheie nouă iar parcarea e plină.

Lucrurile nu ne aduc fericire nici cât negru sub unghie. Nu poți plăti cu cardul la POS-ul lui Dumnezeu. Nici frumusețea exterioară a ambalajului, fie el și om. Zilele trecute mi-a venit să zâmbesc când am văzut niște oameni care se chinuiau să testeze rezistența unui telefon. Oricât ar rezista el, mai mult de doi ani puțini sunt cei care îl păstrează. Tehnologia merge înainte și e greu să ții pasul și nici nu trebuie mereu.

Investim în huse și folii ca să arate bine când îl vom lăsa definitiv prin sertare pradă prafului. Părinții cumpără copiilor tablete și lucruri smart ca să scape de ei. Gândiți-vă bine. Să fie oare chiar așa de „smart” mișcarea? Mai târziu n-ajung nimic pentru că nu s-a investit în educația lor ci în tehnologificarea lor.

Nu dați toți banii pe lucruri. Investiți în suflet. Mărită-te cu caracterul nu cu mușchii. Iubește sufletul nu ambalajul. Peste tot suntem bombardați de superficialitate. Iubiți cu mintea.

Singurul care mai face oameni e Dumnezeu. Păcatul ne face ființe cu două picioare sau clone. Timpul zboară și în secundele lui ticăie viața noastră. Când se duce bateria, nu vom mai funcționa. Vom rămâne doar cu ce am făcut cât am mers.

Cine știe cât mai bați? Dacă mâine e ultima dată, ești sigur că ai profitat de șansă ca să faci update-ul pentru veșnicie?

Update-ul are un nume, Hristos. Cu El, nu mai contează dacă timpul se oprește sau merge.

                                                                                                                                Alexandru_Fintoiu

Fiți treji și dormiți liniștiți. Nu uitați că suntem aproape. Cerul s-a apropiat și mai mult. Covid-19 va fi istorie la un moment dat iar noi va trebui să avem credința în candelă. E cel mai ușor să cazi de oboseală, mai ales dacă ai stat treaz atâta timp. Nimeni nu spune că nu ai dreptul să obosești, probabil că e singurul lucru normal care se mai întâmplă.

Astăzi la ora șase și ceva dimineața, am deschis ușa și cântau păsărelele. Puțina lumină care era le-a îndemnat să se bucure de multa lumină care va veni. Poate ne e greu să vedem acea lumină puțină, din pricina întunericului din jur. Totuși, lumina credinței nu se stinge, ea aprinde în noi și dorul de rai, rai care nu se vede încă, dar e acolo.

Trăiți cu dreptate și sfințenie, fiți plini de milă și iubiți chiar și pe cei nevrednici. Nu dați claxoane lungi în trafic decât pentru a scăpa vreun câine de sub roți, aveți răbdare chiar dacă mașina celuilalt are cutie automată. Vorbiți cu blândețe și fiți inteligenți. Ajutați când se poate, faceți pace și bucurați-vă de ce aveți, cât aveți, cum aveți.

Sunt oameni care dacă primesc doar un zâmbet de la cineva sunt fericiți. Noi avem mii de motive să zâmbim dar nu prea o facem. Cineva spunea că mergând pe strada, a observat că oamenii sunt nefericiți. Înjugați la știri și moarte, n-au cum să fie veseli. Doar Săpânța încearcă să facă haz de necaz deși cimitirul vesel parcă e mai trist ca niciodată.

Vine vremea când lumina va lumina pentru totdeauna. Până atunci e treaba noastră să reflectăm cerul și să fim lumini.

Luminați din toată inima.

                                                                                                                                                Alexandru_Fintoiu

Citeam zilele trecute că cineva a fost filmat când s-a dezinfectat, și-a făcut cruce și a furat din cutia milei. Mulți din cei care au văzut asta s-au prăpădit de râs. Trist este că s-a ajuns și la nivelul acesta. Mulți oameni au crezut că lumea merge în jos dar se pare că merge invers. Și-a îndreptat privirile spre cer și a hotărât că trebuie să Îl scoată din ea. Ea n-are nevoie de Dumnezeu…

David a avut și el niște apucături asemănătoare. S-a gândit să facă trafic de persoane și să o fure pe Bat-Șeba de la bărbatul ei. Nu mai era vorba de bani, ci de plăcere. I-a plăcut de ea. Plăcerea aceasta l-a transformat în cine nu trebuia. A ajuns și criminal. Și-a dat seama de păcate după…

Așa sunt plăcerile păcătoase, par frumoase, te atrag și te fac să ți le dorești cu ardoare. După consumarea lor apare el, deznodământul și vina. Dar după, nu mai poți recupera. Doar mila lui Dumnezeu…

Ce n-am înțeles e de ce a dat omul acela cu dezinfectant înainte. După, parcă mai înțelegeam. Așa suntem în fața păcatului. Cei mai mulți oameni dau cu dezinfectant de mâini pentru ceva ce nu poate fi spălat decât cu sângele lui Hristos.

Nu-ți poți liniști conștiința încercând să uiți și nici să te arunci înainte spre realizări multiple. Nici timpul nu rezolvă. Păcatul nu se spală cu săpun ci cu sângele lui Isus Hristos. Dezinfectant pentru suflet.

Întreba ieri fratele Vladimir Pustan, de ce a lăsat samariteanca găleata și-a plecat. Poate că și-a dat seama că nici apa curată din fântână nu spală trecutul plin de nisip. Găleata era viața ei de zi cu zi, a renunțat la ea ca la o haină veche. Când te întâlnești cu Hristos, nu mai poți fi ce ai fost.

La fel a făcut și orbul vindecat, și-a aruncat hainele deoparte. Hristos transformă orice om care vine la El sincer. El face din lupi oi și schimbă și haina și năravul. Nici proverbele românești n-au șanse înaintea Lui.

Tu folosești dezinfectant pentru suflet sau sângele lui Isus?

Cu toții am dori ca Domnul Isus să ne laude și să spună că avem o credință mare. Sutașul roman nu făcea parte nici din biserică, nici din popor. Câteodată din cele mai neașteptate locuri Dumnezeu scoate oameni care să-L slujească cu credință mare.
Pentru o credință mare trebuie să-L recunoști pe Isus Hristos ca Domn. Sutașul putea să vadă în El un zeu, oricum se închinau la destui. Putea să creadă că ar fi vreun prooroc sau vreun învățător. Totuși, a crezut că Isus este Domnul. Pentru tine cine este Isus?
Pentru o credință mare trebuie să te smerești. Oricare din noi L-am fi primit în casa noastră pe Isus fără să stăm mult pe gânduri. Sutașul s-a simțit nevrednic. S-a uitat la el și a văzut ce mic e. S-a uitat la Hristos și L-a văzut pe Dumnezeu. Nici măcar nu s-a simțit vrednic să meargă cu El câțiva pași.
Pentru o credință mare este nevoie doar de un cuvânt. De cele mai multe ori, ne rugăm și accesorizăm rugăciunea noastră cu vorbe frumoase, o prezentăm învăluită în cele mai meșteșugite gânduri, dar, o credință mare are nevoie doar de o vorbă de la Hristos. Sutașul a cerut de la Isus doar un cuvânt. Să-L rugăm pe Dumnezeu să zică un cuvânt în dreptul familiei noastre, în dreptul problemelor, în dreptul neputinței sau a bolii… Poate chiar și un cuvânt în dreptul țării…
O credință mare este însoțită de slujire. Dumnezeu nu ne vindecă să mergem la plajă sau să nu facem nimic. S-a atins de soacra lui Petru și imediat aceasta a început să le slujească. Orbul vindecat a mers după Isus. Dorca, a fost înviată pentru că a avut o credință în mișcare și făcea ceva.
Sutașul roman nici măcar nu s-a rugat pentru el ci pentru robul lui. Parcă avea ceva din Hristos care s-a rugat pentru noi.
Credința este o alegere pe care o exercităm în fiecare zi, dar este și un dar de Sus. E cu atât mai mare cu cât o practicăm mai mult.
O credință mare e specială, dar o poate avea fiecare din noi. Vrei să o ai și tu?

                                Alexandru_Fintoiu

Pe vremea Vechiului Testament neascultarea era pedepsită cu pietre. Astăzi neascultarea este pedepsită cu nepăsare. Pe oameni nu-i mai interesează dreptatea atât timp cât ei nu sunt implicați. Se uită la nedreptate ca la film, de la distanță, parcă de teamă să nu se ia “virusul”. Mulți nu se mai bagă de mult.
Părem țara lui “nu mă bag”. Așa am ajuns să ne lingem rănile făcute de neascultarea noastră de Dumnezeu. Unii nu vor să audă de El, că viața e scurtată năprasnic chiar de viruși și vor să și-o trăiască, iar alții apelează la principiul confirmării și a datului din cap, “așa e cum zici”, după care e mai bună țuica pentru înnecat amarul…
Oamenii s-au schimbat iar creștinii aproape că s-au refugiat fiecare în casa lui. Cu căștile pe urechi sau cu mintea la probleme, nu mai suntem ce am fost. Ascultăm doar ce vrem noi, ne dăm învățături după cum ni se pare nouă și nu prea ne mai pasă. Nu ne pasă, nu ne mai doare, nu mai suntem alături de alții. Paradoxul e că în universul tehnologiei, ne purtăm ca atunci când nu a existat tehnologia sau o folosim prea mult pentru lucruri de nimic. N-avem timp nici să dăm un telefon care contează, desi rețelele de socializare sunt pline de lucruri fără sens și prostii…
Covidul a luat la mulți mintea și inima. Tăria în Domnul s-a transformat într-o fugă personală după siguranță.
Nu știu ce va fi și nici nu aș dori să știu. Alții și-ar dori să știe dar nu pot afla, desi Scripturile Sfinte sunt deschise pentru orice om gata să afle că are nevoie de iertare. În fața multora suntem ca niște bolovani care și-au pierdut timpul cu mersul la biserică, de parcă era altceva mai prețios de făcut.
Devenim surzi la vocea lui Hristos și căscăm ochii la știri false. Nu știu ce credeți voi, dar în aceste momente de confuzie, avem nevoie de post și rugăciune pentru înduplecarea inimii bune a lui Dumnezeu. Nu postiți pentru vremuri mai bune, ci pentru o inimă mai curată.
Haideți să nu filosofăm cu Dumnezeu. Am telefonul plin de clipuri trimise de alții pe “WhatsApp”, cu păreri, constatări, etc. Nu sunt singur înțelept, dar nu am nevoie decât de părerea lui Dumnezeu și de sfatul Lui. El vrea să ne apropiem de El și urmărește binele nostru final. Este tot ceea ce contează.
Poți începe prost, poți greși, poți să ajungi să nu te mai recunoști pe tine, dar nu ai voie să ratezi binele final.
Fiți bucuroși cât puteți, e luna martie și e har. Harul lui Dumnezeu este cel care ne învață.
Nimeni nu obosește de prea mult har…

                            Alexandru_Fintoiu