Fii multumit
E greu să ai inima mulțumitoare într-o lume de nemulțumiți. Dar e cu atât mai frumos. Când Isus le-a spus celor 10 leproși să se ducă să se arate preoților, ei încă nu fuseseră curățați. Totuși credința le-a fost răsplătită dar numai unul s-a întors la Hristos să-i mulțumească.
Cel care s-a întors a primit și mântuirea sufletului. Probabil proporția de oameni care nu știu să mulțumească se respectă și azi. Sunt oameni care nu știu să aprecieze binecuvântările lui Dumnezeu cu toate că sunt enorm de multe.
În anumite triburi din Africa sunt oameni care atunci când mulțumesc cuiva pentru ceva se apleacă și stau cu capul la pământ înaintea omului respectiv. Mulțumirea înseamnă o atitudine de umilință pe care mulți nu o acceptă.
Leprosul care s-a întors la Isus, s-a aruncat la picioarele Mântuitorului plin de fericire știind că nimic din ce ar fi putut face el nu ar fi fost vrednic de atâta milă. Astăzi oamenii care se aruncă la picioarele lui Isus sunt considerați fanatici sau batjocoriți.
E normal să fie așa când atâți oameni sunt nemulțumiți și își înjură chiar viața lor. Nu mai vorbim de alte lucruri.
Din cei care se roagă la Dumnezeu și primesc răspuns, prea puțini se întorc ca să Îl laude. Lauda este o poruncă nu o opțiune. Dacă nu Îl lauzi pe Dumnezeu în fiecare zi, s-ar putea să nu fi înțeles mesajul lui Hristos.
Vă chem să-L lăudați chiar și când nu înțelegeți. Dar și mai mult când înțelegeți și aveți parcă mai mult pentru ce să-I mulțumiți.
Lăudați pe Domnul căci este bun.Psalmul 1
1. Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori!
2. Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui!
3. El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se vestejesc: tot ce incepe, duce la bun sfarsit.
4. Nu tot asa este cu cei rai: ci ei sunt ca pleava pe care o spulbera vantul.
5. De aceea cei rai nu pot tine capul sus in ziua judecatii, nici pacatosii in adunarea celor neprihaniti.
6. Caci Domnul cunoaste calea celor neprihaniti, dar calea pacatosilor duce la pieire.Dumnezeu poate totul
In România, oamenii se sinucid bând, mâncând și conducând mașini. Alții beau antigel, lucru pe care l-am auzit ieri despre cineva din oraș. Oamenii care își pun capăt zilelor sunt oameni care n-au nădejde decât în ceea ce se vede și ce pot ei să facă.
Dacă ar avea un pic de credință în Dumnezeu, și-ar da seama că nu există problemă pe care Dumnezeu să nu o poată rezolva. Cum zicea Keller, când o ușă se închide, o alta se deschide, dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.
Cei complet fără Dumnezeu, renunță la viață, și la asta și la cealaltă. Nu există victorie mai mare pentru diavol. Mor oamenii cu mântuirea lângă ei, cu Hristos aproape, dar afară; afară din inima lor, din viața lor, din trăirea lor.
Un lucru este sigur. Nu există nici o problemă pe pământul acesta așa de mare încât Isus să nu o poată rezolva. Chiar dacă majoritatea necazurilor omului sunt din cauza lui însuși, din vina lui, Dumnezeu iartă și salvează dacă omul apelează la El.
Când un om renunță la un lucru există două posibilități: ori e înfrânt ori e deștept. Cine renunță la viață e înfrânt dar cine renunță la gândurile nebunești e deștept. În groapa pieirii dacă ai fi și Dumnezeu tot te va scăpa. Ce nu poate un om poate Dumnezeu într-o clipă.
Mulți oameni aleg să-și pună capăt zilelor datorită banilor sau dragostei neîmplinite, dar sunt și alte cazuri. Să nu uităm însă că Dumnezeu are comori neprețuite pe care ni le poate da oricând, inexplicabil, în orice loc și în orice situație, atunci când pare imposibil. Cum face, știe El. Să te sinucizi din dragoste? Nu, aceea nu e dragoste pentru că drgaostea adevărată suferă totul. Dar tot Dumnezeu poate să pună lângă tine, la timpul potrivit, un om pe care să-l iubești cu adevărat și să fii plin de pace iubind.
Ești în criză? David spunea așa: „Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu și cererile mele…”
Să fim deștepți, Dumnezeu poate totul!
Ganduri de la munte
Zilele trecute, pe un drum de munte uitat parcă de timp, am văzut un tractor parcat cu grijă. Lângă el nu erau decât doi câini iar în rest pustiu. Tractorul avea o plăcuță de înmatriculare pe care scria așa: „Protejat de Isus”. Era clar că cei doi câini mici nu erau îndeajuns. Oricât de mulți cai sau călăreți am avea, tot nu ar fi îndeajuns dacă n-ar fi Dumnezeu.
Dacă nu păzește Dumnezeu o casă, degeaba veghează cei ce o păzesc. M-am bucurat să văd un mic semn creștinesc în mijlocul imensității de brad.
La o cabană, era afișat un panou publicitar pe care scria cam așa: “Gâștele și vacile vin acasă seara. Gunoiul rămâne pe loc.” Oriunde există Hristos ar trebui să existe civilizație și cred că lucrul scris pe acel panou publicitar a fost pentru oamenii care nu-l cunosc pe Dumnezeu, măcar că ar fi trebuit având în vedere frumusețile grozave prin care au trecut până să ajungă la cabană.
Când ești creștin ești educat, oriunde mergi în natură realizezi că ceea ce este în jur este un dar de la Dumnezeu și nu faci din natură o groapă de gunoi.
Când ești creștin și vezi gunoaie aruncate acolo unde dorești să campezi, le strangi și le arunci unde trebuie. Dacă am face toți așa am avea o țară mai curată.
De obicei, simțul civic vine din interior spre exterior, iar dacă în interior este Hristos și în faptele exterioare tot El e.
Se apropie vara cu pași repezi. N-ar fi rău să fim utili lui Dumnezeu și în felul acesta.
Cand focul nu mai arde
Citeam că o mare parte din români au petrecut Rusaliile la mare. Alții cu mici și bere. Unii nici nu știau ce rost are sărbătoarea aceasta. Pentru ei a contat că au o zi liberă de la stat. Totuși o zi liberă ca să rămâi tot legat de indiferență și ignoranță.
Când focul Duhului Sfânt nu mai arde, toată viața se stinge. Petreci Rusaliile pe plajă, la soare, așteptând să râzi prostește de ziua de mâine cu o sticlă în mână. Focul pentru români parcă s-a stins în vremuri de mult apuse.
Când focul nu mai arde, viața spirituală nu există. Mergi la biserică pentru că trebuie, te rogi de rușine și cânți cu gândul la ceas și la pizza de după. Nimic cu pasiune, nimic cu cercetare.
Când focul nu mai arde, alergi după scaune, după vedetism, după recunoaștere, după locurile dintâi sau chiar după bani.
Când focul nu mai arde, diavolul, lumea, firea, te-au redus la instincte și superficial. Nu-ți place nimic decât să mănânci și să bei că mâine poate mori.
Când focul nu mai arde, biserica devine Ice Age. Simți aerul condiționat atât de tare în suflet că renunți să mai vii la închinare, întâi marțea, apoi joi, culminând duminica.
Când focul nu mai arde ești atât de critic încât nimic nu e bine. Microfonul e prea tare sau prea încet, muzica câtată nu îți place iar geamul e deschis prea mult, pastorul predică prost și te gândești dacă ai fi fost tu în locul lui. Apare spiritul anticristic.
Când focul nu mai arde, apare indiferența și egoismul. Nu te interesează de nimic altceva decât de tine. Ești ca un mort viu zugrăvit de alții și etichetat fără să te pese. N-ai reacție la dreptate sau nedreptate și rămâi rece aproape la toate, ca Eminescu.
Când focul nu mai arde, nici conștiință nu mai ai. Păcătuiești și nu te ridici, rămâi căzut fără să faci nimic. Te simți pierdut și fără viitor sau nădejde.
Când focul nu mai arde, ce te costă să-l aprinzi? Nu trebuie să fie Rusaliile pentru asta ci Hristos, Domnul sărbătorilor.
Cert e că există iertare și Duh Sfânt pentru orice om care vrea.
Nu cumva nu vrei?
La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. Ioan 1:1