Si tu vei stralucii!

La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. În scrisul original, cerurile erau lucrurile nevăzute iar pământul e tradus aici ca fiind materie. În ziua a șaptea, Dumnezeu s-a oprit din creație și a contemplat tot ce făcuse și S-a bucurat.

Și-a luat un moment în care a admirat Creația Lui și a considerat că este foarte bună. A binecuvântat ziua ca fiind zi de odihnă. Dar, Dumnezeu nu obosește niciodată, e atotputernic și minunat. După ce a făcut toată creația și pe om, omul nu a făcut decât să altereze frumusețea perfectă pe care Dumnezeu a zidit-o prin Cuvântul Lui, motiv pentru care nu mai puteam fi lângă El.

Ne-a izgonit de lângă El cu durere și iubire. Durere I-a pricinuit păcatul și iubirea L-a trimis pe Hristos să ne salveze ca să fim din nou cu El. Omul a fost creat să-I aparțină Lui. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, dar cheile acceptării mântuirii sunt ale omului.

Omul cu Dumnezeu, își depășește condiția, el nu mai e același. Dumnezeu Îl transformă, Îl schimbă, Îi dă sens și fericire. Moise a stat cu Domnul 40 de zile și 40 de nopți pe munte. Nici nu a mâncat, nici nu a băut și nici nu avea nevoie de ceva. Când ești atât de aproape, învăluit în Dumnezeu, pământul nu mai înseamnă nimic. Când s-a coborât din prezența Lui, pielea feței lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul.

Pe muntele schimbării la față, pe când Domnul Isus se ruga, fața Lui nu a mai fost aceeași iar îmbrăcămintea Lui a căpătat o strălucire deosebită. Motivul? A vorbit cu Dumnezeu. Fericirea strălucitoare și deplină se capătă în relație cu Dumnezeu. Creștinii care Îl iubesc pe Dumnezeu nu mai sunt aceeași oameni, strălucesc în lumina lui Hristos. Nevoile pe care le aveam nu le mai avem, bucuriile pe care le aveam nu le mai avem dar nici aceleași tristeți. Suntem oameni noi cu o gândire nouă care se capătă prin credință.

Dar în schimb avem lupte. Mai mari, mai acerbe, mai dureroase uneori. Luptele prin care încercăm să devenim biblici. Ne luptăm cu firea, ne luptăm cu păcatul, ne luptăm cu eu-l și cu duhuri uneori. Nu le putem birui noi. Biruința e a lui Hristos, dar ca să ne ajungă victoria Lui, fața noastră trebuie să strălucească în rugăciune. Fără rugăciune nu se poate.

Numai așa vom reuși. Iubindu-L, te rogi, rugându-te ai victorie, iar victoria te propulsează spre cer unde nici fața ta nu va mai fii aceeași. Va străluci veșnic.