“El șade deasupra cercului pământului și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui…” (Isaia 40:22a)
Se zice că în antichitate, lăcustele erau considerate o pedeapsă de la Dumnezeu și aduceau spaima în rândul populației. Venirea lăcustelor era considerată sfârșitul lumii. Biblia face referire de câteva ori la lăcuste, amintindu-ne faptul că ele au fost folosite ca mijloc de pedeapsă pentru egipteni, alteori ca un mijloc de învățătură pentru noi.
Totuși, imaginea frumoasă surprinsă de Isaia, dovedește micimea ființei umane și totuși, importanța acesteia în ochii lui Dumnezeu. Nu știu câți dintre noi am avut “curajul” să ținem o lăcustă în mână. Primul lucru de care îți dai seama este faptul că insectă aceasta este plină de viață.
Se mișcă, încearcă să scape, se ridică, sare iar uneori, surprinzător, rămâne nemișcată. De câte ori vine încercarea peste noi, oare cum reacționăm? Suntem plini de viață, luptăm, ne ridicăm, încercăm, ne rugăm, rămânem în pace?
Nu trebuie să abandonăm niciodată lupta. Lăcusta dacă își pierde un picior se reface. Oricât de grea ar fi încercarea prin care trecem vom ieși biruitori pentru că Isus Hristos este cu noi. În cartea Proverbe, Dumnezeu ne spune despre lăcuste că nu au împărat dar pornesc toate în cete. Când sunt necazuri grele, apelează la ceilalți, roagă-te cu ei, caută părtășia. Singur e mai greu, dar suntem puternici împreună.
Așa cum se zbat lăcustele în mână, așa este zbaterea noastră pe pământ în fața ochilor Lui Dumenzeu. Ne ține cu degetele Lui sfinte pentru că uneori sărim în puțuri adânci. Nu înțelegem de ce nu ne lasă să facem saltul, dar știe El.
Dacă Dumnezeu are grijă de o lăcustă, are grijă și de tine. Mai ales de tine.

Viața noastră de creștini ar trebui să fie ca o floare de colț. Când o întâlnești, de la distanță, pare o floare normală, obișnuită. Din ce te apropi de ea, din ce descoperi complexitatea frumuseții ei. Avem nevoie să lăsăm descoperită frumusețea lui Hristos. El ne face ceea ce suntem.
Floarea de colț e rară. Nu o poți vedea oriunde. Ca să o vezi trebuie să vrei să mergi acolo unde trăiește ea. Creștinii, îi găsești de obicei strânși împreună, dar, ca să ai de-a face cu ei trebuie să mergi la biserică. Atunci Dumnezeu te poate convinge de puterea pe care o are în a transforma viețile cu ghipi ale păcatului în vieți cu flori ale neprihănirii.
Floarea de colt este îmbrăcată cu o haină albă. Este unică și pare foarte delicată. Totuși, în mediul ei rezistă tuturor condițiilor de vreme. Și noi am primit haina frumoasă și albă a neprihănirii. Ar trebui să rezistăm problemelor, durerilor, încercărilor și să rămânem la fel de sfinți. Atunci când nu putem, Dumnezeu ne mai întinde o mână de ajutor.
Floarea de colț protejată de lege. Viața noastră este protejată de Hristos. La români, floarea de colț este declarată un simbol al dragostei. Noi, creștinii, precum ea, ar trebui să radiem iubire, să arătăm celor din jur că dragostea este nepieritoare și însuflată de prezența lui Hristos în viețile noastre.
Avem nevoie să fim florile de colț ale lumii acesteia. Să exprimăm raritatea, neprihănirea și iubirea în toate formele lor.
Să încolțim dragostea neprihănită a lui Hristos în inimile oamenilor.

Viața de pocăință este o viață în care îți pare rău în fiecare zi că nu corespunzi cerințelor sfinte ale lui Dumnezeu. Până la urmă, mai presus de teoriile noastre, legate de interpretarea anumitor versete din Scriptură, este atitudinea de regret față de păcat.

În fiecare zi ne proșternem înaintea lui Hristos rugându-L să ne ierte. Nu se poate să nu greșim cu ceva, nu se poate să arătăm ca sfinții din pereți, neatinși de vreo umbră sau vreun om. Din păcate, haina se murdărește și bisericile sunt pline de răniți oblojiți de sângele lui Isus Hristos. Sau din fericire, depinde cum privim.

Nu știum cum sunteți voi, dar simt nevoia de Dumnezeu mai mult ca oricând. O clipă de-am fi fără El am face lucruri neimaginabile vreodată și îngrozitoare. Binecuvântarea Lui nu o vom primi decât prin pocăință, când realizăm ce mici suntem, ce slabi suntem, ce trecători suntem și ce mult are să ne ierte Hristos.

Îți dai seama că nu ești vrednic nici măcar să legi șireturile cuiva și totuși primești în dar mântuirea de la Hristos, fără plată. Îți dai seama că în fiecare zi te abați, fără să vrei, de la standardul dumnezeiesc și în fiecare zi primești iertare fără să te coste nimic. Tu vii cu lacrimile și Hristos cu iertarea.

Ne luptăm în fiecare zi. Uneori cădem, alteori învingem dar din lupta aceasta trebuie să ne ridicăm. Nu putem accepta să fim înfrânți. Avem de partea noastră pe Dumnezeu.

Slăvit să fie El.

Zilele trecute am avut ocazia să respir aer curat de munte. Mirosul de cimbrișor și brad te făcea să adormi. M-am gândit că cine nu poate dormi, ar trebui să stea o zi pe malul unui râu de munte și cred că va ajuta. E ca o terapie cu oxigen. Nu de puține ori în Sfânta Scriptură, ajutorul, siguranța sau scăparea sunt exprimate prin Cetatea Sionului sau muntele Sionului.

Cuvântul Sion este folosit de peste 150 de ori și înseamnă fortificație. Și de-a lungul istoriei noastre ca popor, de câte ori veneau invadatori, cei care locuiau la câmpie fugeau în zone mai înalte unde se puteau ascunde ușor.

Muntele în Biblie are o semnificație aparte dar poate cea mai importantă este legată de apropierea noastră de Dumnezeu. Mi-am adus aminte de Lot și Avraam. Lot și-a ales câmpia roditoare iar Avraam a rămas cu zonele muntoase care nu promiteau nimic bun. Totuși când stai sus, aproape de Dumnezeu, primești mari binecuvântări.

E frumos la munte. Peisajele magnifice și aerul curat îți creează o stare de bine. Nu ai cum să nu-L apreciezi pe Dumnezeu pentru creația Lui deosebită. Ideea este că suntem binecuvântați ș iar trebui să prețuim ce avem în țară nu să murdărim locurile frumoase cu gunoaie.

Așa este și cu Dumnezeu. El ne iartă și ne sfințește iar noi, în mijlocul înălțimii, ne murdărim hainele. E ca și cum ne aruncăm în vale fără parașută. Trebuie să ne luptăm. Fără luptă nu există cunună și lupta va ține toată viața.

Să avem răbdare și să ne bucurăm de peisajele spirituale pe care ni le orânduiește Dumnezeu. Perspectiva este înălțătoare!