Fiul omului. Ioan 3:13
Cât de des a folosit Mântuitorul titlul acesta! Dacă ar fi vrut, ar fi putut să vorbească întotdeauna despre Sine ca despre Fiul lui Dumnezeu, „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9:6). Dar iată umilinţa lui Isus! Preferă şă fie numit „Fiul omului”. Să învăţăm o lecţie de umilinţă de la EL. Să nu ne mândrim niciodată cu titluri măreţe. Aici se află, totuşi, un gând mult mai plăcut. Isus iubeşte atât de mult omenirea încât îi place să o onoreze, fiindcă este o mare onoare, într-adevăr, şi o mare demnitate, să-L poţi numi pe Isus „Fiul omului”. El doreşte să aşeze stele regale pe pieptul omenirii, arătând dragostea lui Dumnezeu faţă de sămânţa lui Avraam. „Fiul omului” — de fiecare dată când a rostit aceste cuvinte, El a aşezat o aură pe fruntea copiilor lui Adam. Totuşi, poate că următorul gând este încă şi mai preţios. Isus Christos s-a numit „Fiul omului” ca să-şi exprime simpatia şi identificarea cu poporul Său. Prin aceasta ne aminteşte că El este Cel de
care ne putem apropia fără frică. Putem să-I spunem toate, durerile şi necazurile noastre, fiindcă El, ca Om, le cunoaşte din experienţa. Fiindcă a suferit ca un Fiu al omului, El este în stare să ne ajute şi să ne mângâie. Fii binecuvântat, scumpul nostru Isus! De vreme ce foloseşti pentru totdeauna numele care te mărturiseşte ca Frate şi rudă a noastră, datoria noastră este să-Ţi slăvim harul, umilinţa şi dragostea.Priveşte cum Isus s-a dăruit
Iubirii noastre nedesâvârşite,
Şi prin iubirea Sa a dovedit
Că inimile noastre sunt sfinţite.
Când îşi aude Numele slăvit
In fapte şi în vorbele de noi rostite,
Acordă celor care L-au iubit
Comori de dragoste şi suflete-nnoite.Cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului? Luca 22:48
Sărutul duşmanului este înşelător. Permiteţi-mi să fiu prevăzător când lumea îmi zâmbeşte, fiindcă este posibil să mă trădeze, ca şi pe Mântuitorul, cu un sărut. Când un om atacă religia, are de obicei respect pentru ea. Lăsaţi-mă să mă feresc de ipocrizia mieroasă care este masca ereziei şi necredinţei. Cunoscând aparenţa înşelătoare a nedreptăţii, permiteţi-mi să fiu înţelept ca un şarpe şi să evit vicleşugurile duşmanului. „Băiatul fără minte” (Proverbe 7:7) a fost dus la moarte de sărutul femeii străine. Fie ca sufletul meu să fie pregătit astăzi, iar „bubele ademenitoare” (vers. 7) ale lumii să nu aibă nici un efect. Duh prea Sfânt, nu mă lăsa pe mine, sărman fiu al omului, să fiu vândut cu un sărut! Dar dacă mă fac vinovat de acelaşi păcat ca Iuda, ,fiul pierzării” (Ioan 17:12). Am fost botezat în numele lui Isus, sunt membru al bisericii Sale vizibile, stau la masa comuniunii — toate acestea sunt ca nişte sărutări. (Sunt oare sincer? Dacă nu, sunt un trădător nemernic. Trăiesc în lume la fel de nepăsător ca ceilalţi, şi mă consider urmaş al lui Isus? Dacă este aşa, îmi transform religia în obiect de batjocură, și îi conduc pe oameni să-şi bată joc de numele pe care îl port. Cu siguranţă că sunt un Iuda dacă fac aşa, şi ar fi mai bine pentru mine „să nu mă fi născut niciodată” (Marcu 14:21). îndrăznesc să sper că sunt curat? Arunci, Doamne, ţine-mă curat. O Doamne, fă-mă sincer şi cinstit. Păzeşte-mă de orice înşelăciune. Nu mă lăsa să-mi trădez Mântuitorul. Te iubesc, Isuse, şi chiar dacă te îndurerez adesea, doresc să-ţi rămân credincios până la moarte. O Doamne, fereşte-mă de ambiţie şi mândrie, şi nu mă lăsa să ard la sfârşit fiindcă mi-am trădat învăţătorul cu un sărut.
Copaci infloriti si roade
Înfloresc copacii. Așa de frumos întâmpină ei un nou început! Nicio floare nu este la fel, dar toate sunt superbe. Așa se transformă și viața omului care Îl cunoaște pe Isus. E plin de flori, de bucurie, oriunde merge, duce primăvara cu el.
Omul care a primit mântuirea arată promițător. Florile bucuriei lui sunt garanția roadelor asta dacă nu se va găsi vreun ger să strice ceea ce a început Hristos. Pomii îmbrăcați în parfum și haine colorate te bine dispun. Tuturor ne plac, dar, cu timpul florile dispar și pare că ceea ce a fost frumos a devenit banal, într-o lume obișnuită.
Viața colorată de drag și bucurie se transformă într-o viață obișnuită cu bune și rele. Nu mai pare nimic special și copacii înfloriți devin ca toți copacii, acoperiți de frunze. Nu deosebești de la distanță care e mântuitul dintre ei.
Florile transformate în roade mici și verzi, sunt ascunse cu grijă în haina obișnuitului. Ai nevoie să te apropi cu mai mult de un salut ca să știi că dincolo de frunze se vede cerul. Pe măsură ce trece timpul, roadele cresc. Noi ne-am dori repede dar nu se poate așa. Trebuie ca roadele pomului să treacă și prin ploi și prin arșiță, ca să devină dulci.
Noi avem impresia că haina colorată și frumoasă s-a pierdut în vuietul zilelor, dar nu-i adevărat. Nu putea rămâne floare ca s-o admiri de la distanță, trebuia să devină fruct să îți hrănească interiorul. Acest lucru Îl dorește Hristos. Multe interioare transformate prin cuvântul celor schimbați deja ori prin promisiunea hainelor înflorite de primăvară.
Până la urmă, viața noastră de la Hristos încoace, începe ca un copac înflorit și continuuă cu roade. Dar, dacă vine gerul peste flori, rămânem doar cu impresia că am mers bine și sfârșim tăiați. De aceea, rezistați. Gerul nu mai are putere pentru că primăvara este aici.
Fiți tari, înfloriți și aduceți roadă.
– O, om!…
O, om!… ce mari raspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
De tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii-o dai,
căci ea mereu spre iad sau rai
pe mulţi o să-i îndrume!
Ce grijă trebuie să pui
în viata ta, în toată,
căci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus... şi-n veci nu-l mai aduni,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort odată.
Ai spus o vorbă – vorba ta,
mergând din gură-n gură,
va veseli sau va-ntrista,
va curăţi sau va-ntina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt – cuvântul scris
e-un leac sau e-o otravă!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
rămâne-n urmă-un drum deschis
înspre Infern sau Paradis,
spre-ocară sau spre slavă.
Spui o cântare – viersul tau
rămâne dupa tine
îndemn spre bine sau spre rău,
spre curăţie sau desfrâu,
lăsând în inimi rodul său
de har sau de ruşine!
Arăţi o cale – calea ta
în urma ta nu piere.
E calea bună sau e rea,
va prabuşi sau va-nălţa,
vor merge suflete pe ea
spre rai sau spre durere.
Trăieşti o viaţă – viaţa ta
e una, numai una;
ar fi, tu nu uita,
cum ţi-o trăieşti, vei câştiga
ori fericirea-n veci prin ea,
ori chin pe totdeauna!…
O, om!... ce mari răspunderi ai,
tu vei pleca din lume!
Dar ce scrii azi, ce spui în grai,
ce laşi prin pilda care-o dai,
pe mulţi, pe mulţi, mereu spre rai
sau iad o să-i îndrume.
O, nu uita!... fii credincios,
cu grijă şi cu teamă!
Să laşi în urmă luminos
un grai, un gând, un drum frumos! –
Căci pentru toate, ne-ndoios,
Odata vei da seama!...De ce (nu) merg oamenii la Biserică ?
Unii vin fiindcă le place, alții vin că n-au ce face,
Unii vin c-aşa se face, alții vin să-i laşi în pace.
Unii vin să trăncănească, limba nu le-o poți lega
Alții vin să se-ntâlnească, parcă vin la cafenea.
Unii nu vin de căldură, alții că le e prea rece,
Unii că-i prea multă lume, alții că-s numa vreo zece.
Unii vin fiindcă le place, alții vin că n-au ce face,
Unii vin că-aşa se face, alții vin să-i laşi în pace.
Şi văzându-ne-mpreună, Domnu-ntreabă cam aşa: „Pentru Mine-n adunare, oare vine cineva?” ……………………………………………………………………………
Completare şi concluzie:
Unii vin că au o soacră cele face viaţa acră Unii vin căci la balcoane, poţi dormi fără paltoane.
Iar pentru că-s microfoane, îşi pun în urechi tampoane.
Unii vin c-afară-i rece, alţii vin doar de la zece.
Unii vin ca să bârfească, sufletul să-ţi otrăvească
Unii vin de zeci de ani, da-s în lume tot orfani.
Unii vin să dueleze, alţii vin ca să sfideze.
Unii vin să etaleze arta de la coafeze.
Unii vin si dau din coate, fiindc-aici totul se poate
Cu parfum dela Avon, ei se suie la amvon Şi tot plictisesc o sală, până când râmâne goală.
Unii vin cu erezii, alţii vin şi spun prostii. Unii vin în piei de oaie dar sunt lupi care jupoaie.
DECI RÂMANE o întrebare?
Cine-i CAP în Adunare?
E prezent Domnul Isus, Fiindcă El aşa a spus!
De-s acolo doi sau trei, din aceea ce-s ai Mei,
Eu sunt în mijlocul lor, fiindcă e al meu popor!
Să nu fie dezbinare, că-i neghină-n Adunare!
Va veni şi ziua-n care va răspunde fiecare!
Unii vin fiindcă-s MIREASĂ şi de MIRE lor le pasă,
Şi-acei UNII sunt toţi UNA şi vor fi pe TOTDEAUNA!
La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. Ioan 1:1
