Umblarea pe ape

Ieri a fost special la biserică, chiar dacă online. Am învățat că atunci când umbli pe ape trebuie să Îl ai în vedere pe Hristos. Când umbli pe ape nu poți să rămâi în același loc. Rămânerea pe loc înseamnă afundare în adâncuri.

Chemarea o face El. Dar la chemarea Lui trebuie să umblăm. Nu fără rost, nu fără sens, ci plini de nădejde. Umblăm pe ape, pe munți, în văi, însă, acolo este prezent Hristos. Ne vede și când valurile sunt prea mari și când barca pare prea mică. Dacă începem să ne afundăm și să ne udăm prea tare, El ne trage. Condiția este să apelăm la El.

Marea poate fi binecuvântare sau blestem așa cum și coronavirusul poate fi binecuvântare sau blestem, depinde cum ieșim din apă și din încercare. Dacă testul ne-a ajutat să învățăm să prețuim chemarea este spre fericirea noastră veșnică. Ideea este că nu vom mai fi cum am fost. Nici cei din barcă n-au mai fost aceeași chiar dacă doar au privit.

Dumnezeu ne cheamă să experimentăm salvarea nu se o admirăm de pe margine. Trăirile cu Dumnezeu sunt personale dar și cu valuri și cu furtuni din când în când. Din experiența unui singur om pe ape, toți din barcă L-au cunoscut pe Hristos.

E important ca tu să fii gata să asculți chemarea lui Dumnezeu. Din propria ta minune poți aduce mântuire și viață și altora. Domnul te folosește să  îmbogățești și pe alții.

Poți ieși din comoditate fără o experiență deosebită cu Hristos dar când te întorci în corabie, tu vei fi alt om și Hristos va fi cu adevărat Fiul lui Dumnezeu pentru tine și pentru alții.

Chiar dacă azi se îngână ziua cu noaptea în istorie, nu uitați, Mirele va apărea curând iar biserica va învinge gravitația.

Aleluia! Amin!