Invatam de la lacuste

“El șade deasupra cercului pământului și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui…” (Isaia 40:22a)
Se zice că în antichitate, lăcustele erau considerate o pedeapsă de la Dumnezeu și aduceau spaima în rândul populației. Venirea lăcustelor era considerată sfârșitul lumii. Biblia face referire de câteva ori la lăcuste, amintindu-ne faptul că ele au fost folosite ca mijloc de pedeapsă pentru egipteni, alteori ca un mijloc de învățătură pentru noi.
Totuși, imaginea frumoasă surprinsă de Isaia, dovedește micimea ființei umane și totuși, importanța acesteia în ochii lui Dumnezeu. Nu știu câți dintre noi am avut “curajul” să ținem o lăcustă în mână. Primul lucru de care îți dai seama este faptul că insectă aceasta este plină de viață.
Se mișcă, încearcă să scape, se ridică, sare iar uneori, surprinzător, rămâne nemișcată. De câte ori vine încercarea peste noi, oare cum reacționăm? Suntem plini de viață, luptăm, ne ridicăm, încercăm, ne rugăm, rămânem în pace?
Nu trebuie să abandonăm niciodată lupta. Lăcusta dacă își pierde un picior se reface. Oricât de grea ar fi încercarea prin care trecem vom ieși biruitori pentru că Isus Hristos este cu noi. În cartea Proverbe, Dumnezeu ne spune despre lăcuste că nu au împărat dar pornesc toate în cete. Când sunt necazuri grele, apelează la ceilalți, roagă-te cu ei, caută părtășia. Singur e mai greu, dar suntem puternici împreună.
Așa cum se zbat lăcustele în mână, așa este zbaterea noastră pe pământ în fața ochilor Lui Dumenzeu. Ne ține cu degetele Lui sfinte pentru că uneori sărim în puțuri adânci. Nu înțelegem de ce nu ne lasă să facem saltul, dar știe El.
Dacă Dumnezeu are grijă de o lăcustă, are grijă și de tine. Mai ales de tine.