În general, oamenii așteaptă miracole de la Dumnezeu. Și acesta ar fi principalul motiv pentru care Îl urmează. Setea de nemaivăzut, de supranatural, e ca o febră care cuprinde inima. În general omul nu dorește să urmeze un Dumnezeu care promite o viață liniștită, normală dar schimbată. El dorește artificii.

Poate din acest motiv când apar musafiri în biserică se strâng mai mulți oameni ca de obicei. Vor să audă ceva nou, spus altfel sau realizat altfel. Deși Cuvântul este același, deși motivația urmării Lui ar trebui să rămână aceeași, oamenii se satură de stereotipuri și uneori se întind mai mult decât îi ține plapuma.

Din cauza setei de nou îi paște pericolul devierii de la traseul racordat în Hristos. Cercetarea personală ar trebui să fie simplă. Dacă umplu biserica doar atunci când apar noutăți, oameni, înseamnă că motivul principal pentru care merg nu este Dumnezeu.

Dacă merg la închinare de fiecare dată, dorind să mă las cercetat de Duhul Sfânt, se schimbă raționamentul. Avem nevoie de Hristos, nu de spectacole. Chiar El spunea că cei care cred în Dumnezeu doar pentru semne și minuni, nu-L urmează decât până la o vreme.

Credința trebuie să fie zilnică, indiferent ce invitați sunt în biserici, Cel mai mare este Hristos. El este motivul, dorința, bucuria și nădejdea. Dacă  ne bucură în biserică altceva, mulțimea, oratoria, muzica, în afara lui Isus înseamnă că avem nevoie de o viață nouă.

Ce nu pricep oamenii este că ei trebuie să meargă la Isus.

Spunea cineva că dacă alegi bunătatea în locul dreptății, vei avea dreptate de fiecare dată. Când știi că ai greșit și nu primești ce meriți, după dreptate, înseamnă că ai avut parte de bunătate.

Dumnezeu ne face parte de bunătate în fiecare zi. Nu există niciun om care să nu fi păcătuit iar dreptatea lui Dumnezeu cerea moartea noastră veșnică. Totuși El nu a uitat că e și bun, dar Cineva trebuia să plătească pentru ca setea după dreptate să fie satisfăcută. Altfel, nu se putea.

Așa a venit Hristos. El a vrut să sufere ca noi să putem fii cu El. Unica noastră soluție de salvare a venit tot de la Dumnezeu. Odată răul săvârșit noi nu-l puteam repara. Dacă aici pe pământ se mai poate să punem cîte un petic pe unde am stricat, sufletește n-aveam nicio șansă. Plata păcatului era moartea și Cineva trebuia să plătească.

Iată-ne astăzi martori ai harului și ai bunătății lui Dumnezeu. Suntem în viață cu șansa de a apela la Hristos pentru mântuirea noastră.

Cineva povestea că un om a visat că i-a pus o întrebare diavolului, dacă ar avea cei din iad vreo șansă, s-ar pocăi cineva? Și răspunsul a fost așa: dacă Dumnezeu le-ar da trei secunde, tot iadul s-ar pocăi.

Mulți oameni au la dispoziție o viață și tot nu apelează la Hristos. Cel mai rău este să mergi la biserică și să nu se lipească nimic de tine. Să te afunzi într-un ritual religios care să iți împietrească inima. Este tragic.

Numai bunătatea lui Dumnezeu ne ține. Dreptatea ar însemna să murim toți într-o clipă. Cum răspunzi bunătății Lui?

Cum ai vrea să te judece Dumnezeu? După bunătate sau după dreptate?

Zilele trecute au fost Rusaliile. Cei mai mulți le-au sărbătorit cu fum la iarbă verde. Dar cine a mers la biserică s-a bucurat, probabil de prezența lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt al lui Dumnezeu aduce pace. Nimic nu poate întrece liniștea specială pe care prezența Lui ți-o așterne. Ar trebui să fim plini de El. Așa nu vom mai fi tulburați de orice veste.

Duhul Sfânt aduce putere. Ca să poți rezista tentațiilor, gândurilor, problemelor, complicațiilor este nevoie de prezența Lui. Altfel vom fi luați de vânt ușor.

Duhul Sfânt aduce dragoste. Ca să poți iubi curat, dezinteresat și să poți iubi și ce e imposibil pentru unii oameni, trebuie să-l rugăm pe Dumnezeu. Numai El ne poate transforma așa.

Duhul Sfânt aduce bucurie. Lumea e plină de triști și de oameni care nu știu să se bucure. Ori bucuria lor e trecătoare, ori este umbrită de alte lucruri. Bucuria dată de Dumnezeu durează și molipsește.

Duhul Sfânt ne aduce salvarea. El este Cel care ne convinge de neputințe, păcate, greșeli, compromisuri și tot El este Cel care ne arată că singura cale de mântuire e Hristos. Cu toții L-am acceptat pe Isus prin trezirea Duhului Sfânt.

Acum, Rusaliile s-au dus, dar Duhul Sfânt este cel care rămâne cu noi atât timp cât mai este har. Să nu Îl întristăm ci să facem în așa fel încât prezența Lui să fericească și pe ceilalți.

O săptămână plină de El.

Hristos s-a înălțat la cer ca noi să ne înălțăm gândul și să ne îmbărbătăm inima. Dezamăgirile de aici au nevoie de un răspuns de dincolo. Și El este acolo ca să ne dea o mână sfântă și puternică de ajutor.

Nu putem trăi fără nădejdea revederii cu El. Fie că va lua biserica împreună cu toți ai Lui, fie că la timpul potrivit pentru fiecare, vom închide ochii aici ca să-i deschidem imediat dincolo, de văzut tot Îl vom vedea.

Ucenicii stăteau cu ochii pironiți spre cer așteptând ca Hristos să reapară din suflarea văzduhului. N-avea de gând să vină atunci. Avea de pregătit un loc pentru noi. Când Dumnezeu ne pregătește ceva este magnific și neexprimabil în cuvinte.

Isus Hristos a suferit condamnarea în locul nostru iar acum ar trebui să primească laude nesfârșite pentru bunătatea lui Dumnezeu. Ne-a dorit cu El, cu toate că în fiecare zi Îi arătăm că nu suntem în stare și nici vrednici.

Într-o zi, tălpile picioarele noastre vor fi expuse străzilor pline de lumină și aur din cer, fără să avem nici cel mai mic merit, fără să ni se atribuie nouă nici cea mai mică vrednicie posibilă. A contat că într-o zi, am răspuns chemării lui Dumnezeu și n-am neglijat singura soluție de salvare.

Avem cel mai mare exemplu de iubire de oameni. Dumnezeu a dat când tot ce primea era ură  și dispreț. Ar trebui ca inima oricărui om să se topească  în fața acestei mărinimii incomensurabile care se cheamă har.

Păcatul de neiertat pe care un om îl poate face este ignorarea unicii șanse de salvare pe care o are. Iar acest lucru Dumnezeu nu mai poate ierta.

Hristos s-a înălțat și așteaptă. Te așteaptă și pe tine.

Hristos a fost omorât pe cruce pentru că nu se încadra în prejudecățile oamenilor. Spune Isaia despre El că era disprețuit și părăsit de toți cei din jur. Oamenilor le era rușine să fie asociați cu El. Se gândeau ca și astăzi, ce va zice lumea. Dar asta este ea, lumea…Cu o mână  îți dă și cu două îți ia și ce mai ai.

Pe cruce în Hristos, era lipsa noastră de valoare, păcatul, nelegiuirea pentru care noi trebuia să fim pedepsiți. Dacă mieii care erau sacrificați nu știau unde sunt duși, Hristos, deliberat s-a dus la moarte. De bunăvoie a luat asupra Lui tot ce a însemnat păcat, nelegiuiri sau boli.

El reprezenta în acele momente suma păcatelor omenirii întregi. Dragostea, bunătatea, mila, toate au fost urâte de oameni în acele momente. Dumnezeu a privit în Hristos, atunci, răutatea noastră, nonvaloarea noastră.

A fost pus în mormântul celui bogat. Bogații din vremea aceea erau priviți ca fiind oameni foarte păcătoși. Nu se știe prin ce mijloace au reușit să se mențină avuți. Cu toate că era sărac, Hristos a fost pus într-un astfel de mormânt. Ura omului pentru Dumnezeu a fost așa de mare încât Hristos a fost asociat și cu asta.

Dar, valoarea sacrificiului se vede astăzi. Mijlocitorul a făcut posibilă mântuirea celor care cred. Întrebarea este câți oameni răspund sacrificiului fantastic și dragostei incomensurabile a lui Dumnezeu pentru om? Cei mai mulți îl înjură, sunt nemulțumiți, invidioși, urăsc și nu fac altceva decât să continue impasibili pe drumul căderii.

Lupta cu tine însuți e cea mai grea. Însă lupta continuuă împotriva harului lui Dumnezeu este cea mai nefericită. Cândva se va sfârși și depinde de care parte a baricadei te afli.