Se apropie prima zi de primăvară. Ea totdeauna e specială. Cu ultima clipă de dragoste, Hristos ne-a arătat că a iubit până la capăt. S-a jertfit pe Sine ca să ne înflorească pe noi, ca să fim plini de suc și verzi, ca să iubim și să ne tranformăm.
Primăvara asta vă doresc să înfloriți, să duceți frumosul cu voi și să arătați și altora harul. Să ne gândim că ar fi ultima primăvară, ce-ați face? Omul ar face orice în ultima lui clipă. Dacă ar fi ultimul buchet de flori ce l-ai putea cumpăra pentru ea, cum ar arăta?
Dacă ar fi ultima dată când ai păși într-o biserică, cum te-ai purta? Dacă nu ai mai putea vorbi și ar fi ultimele clipe în care ai spune ceva cuiva, ce ai spune? Lui Dumnezeu ce I-ai adresa?
Nicolae Iorga spunea că omul pierde în viață ani și la moarte cerșește o clipă. Parcă suntem specialiști în a pierde lucruri cu adevărat importante. Sau, mai rău, ni se pare că avem timp pentru lucrurile frumoase, ce-ar fi să le facem mai târziu? Mulți gândesc așa.
Așa amână omul și pe Dumnezeu. Mâine, primăvara cealaltă, peste doi ani, până când ocazia este pierdută. Așteptăm să vine zile de sărbătoare ca să ne bucurăm și uităm să ne bucurăm azi. Așteptăm să fim cu cei dragi și apoi ne adesăm vorbe urâte.
Pe cel care este întodeauna cu noi îl prețuim cel mai puțin iar când nu mai e, îl regretăm cel mai mult. O alergare nesfârșită după fericire care nu se împacă niciodată cu nevoia noastră de a fi bucuroși.
Cel mai frumos ar fi ca la începutul acesta de primăvară să ne uităm în oglindă, să ne amintim ce-am fost, să vedem unde suntem și să ne schimbăm viața. Biblia e oglinda.
Dacă o întrebăm cine este cel mai frumos din universul acesta, ne va oferi un singur nume: Hristos.
Primăvara seamănă cu El.

Nu știa că are să fie adusă chiar într-o casă unde oamenii iubesc. Se aștepta la mai puțin, să fie doar un gest, jertfită ca simbol al primăverii și tot așa să și rămână. De unde a venit ea, era plin de oameni care n-aveau nicio tragere de inimă. Luau din consoartele ei că așa se face, doar e primăvară.

De când creștea, visa să aducă o rază de lumină în inima unei ființe umane delicate și iubitoare. Ura să devină un gest, ea care a fost învățată în școală, frumusețea și profunzimea dar și efemeritatea vieții. A venit timpul să fie culeasă și să fie așezată lângă altele ca ea.

Avea vise, părea totul așa de frumos, își imagina scurta ei viață într-un pocal de aur curat. Dar chipurile celor care veneau s-o pețească nu erau pe măsura imaginației ei. Erau frumoase, dar exprimau nimic. Ea voia să devină primăvara. Mesajul primăverii trebuia să fie altul, dar iarna a fost prea adâncă și nu se puteau schimba, doar cu ea.

Dar nu toți erau așa. Erau unii ce cumpărau cu bucurie, pentru ei era un prilej de a dovedi că scurta viață de pe pământ chiar contează. A fost aleasă de niște mâini ce păreau săpate de timp, dar cu delicatețea unei iubiri ce se observa pentru cei cu nădejdi pătrunzătoare. Nu știa exact cum o să fie dar i-a părut bine, putea fi mult mai rău.

Când a ajuns, și-a dat seama că a fost plimbată prin atâtea mâini, ca să poată ajunge într-un final, acolo de unde nimeni nu o va mai putea lua. A fost primită cu foarte mult drag, exact cum își dorea. Casa unde a ajuns era frumoasă și curată, iar ea, cea pentru care a fost culeasă, o ființă delicată și blândă.

Simțea că a nimerit unde trebuie. Și-a zis în sinea ei că, dacă e să moară vreodată, aici este locul. Încet, încet, a început să înflorească. Și ce parfum. Era îngrijită în fiecare dimineață. Primea atenție din partea celor din casă dar mai ales din partea ființei delicate și blânde. Ce drăguță era cu ea.

Ar fi vrut să nu moară niciodată dar știa că toți murim mai devreme sau mai târziu. Conta ce lăsa în urmă. N-a fost lungă viața ei, dar cele câteva clipe au adus fericire tuturor. Până la urmă fericirea nu se măsoară  în gesturi ci în cantitatea de dragoste din inimi.

Aceasta este povestea unei flori, unei mame, unei soții sau ar putea deveni povestea voastră…

Un om bătrân și foarte zgârcit, căruia i-a murit soția, a fost întrebat ce părere are de situația în care este acum, singur și fără să aibă cu cine să mai vorbească. Drept răspuns a zis despre soția lui că a fost bună de-a lungul vieții, că n-a mâncat mult.

Zgârcenia acestui om este atât de mare încât pur și simplu a înnăbușit orice urmă de omenie din viața lui. El era preocupat de pământurile lui, nu de faptul că a rămas singur fără soție. Nu vreau să mă gândesc cât a suferit acea femeie lângă un astfel de om.

Prețuiți persoanele de lângă voi, nu banii. Indrăgiți mamele voastre pe care le mai aveți. Și-au sacrificat nopți și ani ca noi să creștem. E ușor să vezi copii drăguți și frumoși la alții câteva ore, dar numai o mamă știe durerea, oboseala și sacrificiul.

Și totuși, Dumnezeu ne face o promisiune fantastică, chiar dacă o mamă și-ar uita copilul, El nu ne va părăsi cu niciun chip. Cât de mare este dragostea Lui pentru noi și ce puțini oameni mai realizează asta!

Iubiți soțiile voastre, nu vă obișnuiți cu ele. Amintiți-vă că erați în stare să faceți totul pentru ele înainte să vă căsătoriți. Atunci mai însemnau ceva. Acum parcă merge oricum, nu?

Ce este ciudat este că de cele mai multe ori, dragostea care ar trebui să crească pe măsura trecerii timpului, scade până când nu mai rămân decât reproșuri. Asta înseamnă că nu ne-am făcut treaba. Nu altar, nu rugăciune, nu iubire, 8 martie un calvar, nici n-ai chef să iei trei flori.

Dar, nu-i așa? Bărbații în special, cred că merge treaba și cu mai puțin, atât timp cât ea nu zice că nu merge. Dar nu este așa. Dumnezeu nu a realizat mântuirea noastră cu mai puțin din Hristos. A dat totul. Fiecare din noi trebuie să urmăm exemplul Lui.

În caz contrar, într-o zi te vei trezi în fața unui zid pe care ea îl va pune în fața ta și greu se va mai sparge. Din această cauză sunt atâtea căsătorii destrămate și relații care nu funcționează. În acele situații poți să încerci cu 51 de trandafiri sau 101, nu vei reuși mare lucru. Să nu fii superficial. Ai face orice, dar nu mai merge.

De aceea, fă totul acum, când nu e prea târziu.

Ministerul Turismului a prezentat un videoclip de promovare a țării noastre printre străini. Cum era de așteptat, acolo apar lucruri frumoase legate de cultură, istorie, natură dar și distracții actuale. Este un mix care prinde multora.

Ceea ce am observat este că ne lăudăm acolo cu spiritualitatea noastră. Le dorim străinilor să viziteze locurile și locașurile de cult pline de spiritualitate. Biserici sau mănăstiri care mai degrabă au istorie decât spiritualitate.

Spiritualitatea nu duce pe nimeni în cer. Nici religiozitatea. Ne lăudăm cu ele, le promovăm dar noi tot morți suntem. Chemăm tinerii să se distreze la noi în țară în cluburi de parcă n-ar avea unde să își facă de cap în toată Europa. Dar trebuie să fim în trend și le zicem și lor, hai să păcătuiți și pe la noi.

Adevărul este singurul care ne face liberi, dar adevărul doare și sperie pe mulți. Mi-ar plăcea o dată să se realizeze un clip de prezentare a problemelor cu care țara noastră se confruntă. Probabil ar fugi și românii. Până la urmă fiecare țară are problemele ei care nu se doresc scoase în evidență.

Am putea înșirui o mulțime de lucruri care ne lipsesc în țară, dar cel mai important lucru care ne lipsește e cel mai neglijat: Dumnezeu. N-avem pe Hristos în viața noastră, n-avem busolă, n-avem sens, n-avem o fericire care durează, suntem deprimați și bolnavi.

Putem fi considerați habotnici sau obsedați de Dumnezeu, dar este diferență între a fi obsedat de ceva și a iubi pe cineva. Noi Îl iubim pentru că ne-a iubit mai întâi. Hristos este muschiul verde de copac care ne arată nordul.

El ne-a învățat să ne orientăm și tot El ne spune că nu mai este mult. Așa că promovați dragostea, bucuria, pacea, nădejdea și iertarea. De aceste lucruri au nevoie oamenii.