Tu esti Dumnezeul meu
Viața este ca un abur care trece. Dacă te uiți în urmă îți dai seama cel mai bine ce repede s-a dus. Ne-ar plăcea să trăim veșnic. Fără necazuri, fără boli, fără dureri sufletești, dar fericiți. Totuși, acest lucru pe acest pământ nu e posibil.
Toți oamenii ar dori să trăiască veșnic, cei care spun că nu ar vrea asta, fie sunt ignoranți, fie au o problemă. Însă, nu toți oamenii sunt gata să renunțe la plăcerile și patimile lor pentru veșnicia vieții de dincolo. Să mori în păcat, neîmpăcat cu Dumnezeu, este atât de tragic încât nu se poate exprima în cuvinte.
De aceea fiecare ar trebui să facă tot ce îi stă în putință să se apropie de Hristos, doar El oferă soluția pentru fericire veșnică, exclusiv El. Lui I-a fost dat să pătimească în locul nostru. Suntem așa de nepotriviți cu sfințenia cerească încât niciodată nu ne-am fi putut salva singuri de condamnarea meritată.
Când vine seara și-ți faci bilanțul greșelilor, păcatelor, nelegiuirilor, realizezi ce mult a putut ierta El. Dar, oare vrem să fim iertați? Spunea David, Tu ești Dumnezeul meu. O afirmație, grea, profundă, în condițiile în care David era în deșert iar viața lui era în pericol.
Dacă Hristos este Dumnezeul tău, nu uita, El e răspunsul la probleme, la boli, la neîmpliniri, și da, El te iartă dacă accepți darul Lui. Dumnezeu nu e trecutul, el este prezentul, iar viitor fără El nu există. El este Dumnezeul tău. Agață-te de El. Anevoiește-te, luptă. Nici când mori nu vei muri fără El.
Viața ta vorbește cel mai mult despre cine este Dumnezeul tău. Mai mult decât pot cuvintele să afirme. Nu eșua, arată-le celorlalți că Dumnezeul tău poate, dorește și salvează. Arată-le celorlalți că El nu lasă pe nimeni care strigă la El.
Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu.
Unii si altii
Unii vor iubire, alții vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,Unii să audă, alții să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Uni-ar vrea o mamă, alți-ar vrea un tată,Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,
Unii vor un munte, alții vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,Unii vor avere, faimă, bogății,
Alții sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alții doar să uite ceea ce-au iubit…Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,
Iar de nu se poate… să-ți accepți destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!Numele Domnului peste tine
Cer Numele Domnului azi peste tine
Şi haru-i divin să-ţi fie-nmulţit,
Să ai biruinţă în vremea ce vine
Şi-n calea furtunii să stai neclintit!Cer dragostea Domnului şi-a Lui putere,
Peste viaţa ta şi-al tău cămin
Şi-atunci când smerit ajutor vei cere
Să ai rezolvare şi pace din plin!O gardă cerească să-ţi fie alături
Şi-un scut protector te-ocrotească mereu,
Iar steagul credinţei mereu să îl fluturi
Şi-oricui să îi spui de al tău Dumnezeu!Dreapta masura de Emil Cioran
Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.
Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.
C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creştine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.Rugaciune de Octavian Goga
Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte, -orânduie-mi cărarea!În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară…
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.