Foarte mulți oameni se lupta cu oboseala. De dimineață până seara muncesc, unde nu e un serviciu sunt două, vor mai mult, au așteptări din ce în ce mai mari de la viața aceasta, de la card, de la ceilalți.
O parte din ei ajung la biserică sleiți de puteri, fără chef, fără bucurie, știind că de luni o iau de la capăt. O altî parte nu mai ajung. Hristos ne spune că a venit ca să ne dea odihnă sufletelor noastre. Cei care aleargă atât, nu aleargă pentru suflet.
Când ești obosit, cântarea nu mai e cântare, predica nu mai e predică iar rugăciunea e nulă. Nu-ți poți conecta sufletul cu Cerul. Cu cât alergi mai mult ca să ai mai mult, cu atât hainele se murdăresc mai mult efortul fiind mai mare. La un moment dat ajungi să crezi că viața nu mai are sens.
Așa sunt cei care nu-și fac timp să se odihnească. Nici pământul nu-l lasă liniștit. Îl muncesc fără pauză, ani și ani. O parte din “vedetele” lumii se droghează ca să poată rezista oboselii. Diavolul oferă soluții care au repercusiuni pe termen lung și scurt. Una din armele lui e oboseala.
O parte din creștini se trezesc prinși în mrejele acestea fără să se oprească o clipă să observe cu adevărat care este situația vieții lor și că nu pot continua așa la nesfârșit. Până și deciziile greșite le luăm din cauză că nu avem mintea limpede și nu ne lăsăm călăuziți de Isus.
Chiar dacă iar e luni, poate că începutul de săptămână ar trebui să aducă o scimbare în viața noastră, să începem să luptăm și pentru ceea ce contează, să fim treji sufletește, iar asta nu se poate face cu nopți pierdute și ore lăsate firii.
Nu poți să te odihnești împovărat. Ce-ar fi să lași grijile lui Isus definitiv?

La un moment dat Isus face o afirmație teribilă, „Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor…”, după care urmează o descriere a celor care susțin că au făcut lucrări mari pentru Dumnezeu și nu sunt primiți. Dar noi ,care poate am făcut mult mai puțin?
Botezul, cina, stăruința, vindecarea, respectarea Sfintei Scripturi, ar putea arăta că ești pe calea cea bună dar nu sunt o garanție pentru intrarea în împărăția lui Dumnezeu. Orice acte religioase, oricare fapte de binefacere, lucrurile frumoase pe care le faci, toate, pot zice despre tine că ai găsit Calea dar trebuie să mergi până la capăt pe ea în relație cu Dumnezeu.
Se spune de multe ori celor care nu știu Sfânta Scriptură, să-L cunoască pe Isus ca Mântuitor personal. Nu e rău, dar nu e doar atât. Sunt o mulțime de oameni religioși care Îl cunosc pe Hristos, știu despre El, știu ce poate face El, dar, merg mai departe pe calea lor și nu-L bagă în seamă cu toate că ei cunosc pe Hristos.
Dacă ne uităm la “prietenii” de pe Facebook, vom vedea că și ei cunosc fel de fel de lucruri despre noi, știu unde mergem, ce facem, ce ne place și ce nu, ce mâncăm, când dormim, dar asta nu înseamnă că avem o relație adevărată de prietenie.
Ei bine, ca să fii printre cei puțini cărora Isus să le facă invitația în Împărăție trebuie ca în primul rând, El să te cunoască pe tine. Tu Îl cunoști pe El, dar dacă El nu te cunoaște e degeaba. Lasă-ți inima deschisă pentru El. Relația cu Dumnezeu trebuie să existe la nivelul unui dialog, nu un monolog.
Dacă un străin bate la ușa ta și îți spune că te cunoaște, îți descrie despre tine, despre familie, despre copii, ce îți place și ce nu, dar totuși tu nu îl cunoști pe el, nu îl vei primi. Și tu poți știi multe lucruri din Scriptură despre Dumnezeu dar nu te ajută la nimic că doar știi. Hristos nu va deschide pentru că știi ci pentru că te cunoaște.
Într-o lume cu atâtea relații distruse, investește în relația cu Isus. Dacă relația cu El e reală și celelalte vor fi bune. Dacă nu merge cea cu El, ai timp să mergi pe genunchi și să-L rogi. El poate.
Se pune întrebarea, te cunoaște Isus și pe tine?

Isaia a spus despre Hristos cu 700 de ani înainte că Dumnezeu a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință. Nici un părinte din lumea aceasta nu-și poate închipui măcar cum este să-și vadă copilul zdrobit de sau prin suferință.
Un gând inimaginabil. Totuși, Dumnezeu a făcut asta ca să ne salveze pe noi. Nu meritam. Nimeni nu merita vreodată. Mântuirea noastră este prin acceptare și atât. Hristos nu numai că a fost zdrobit pentru noi dar Isaia ne spune că va vedea o sămânță de urmași. Aceia suntem noi cei care credem.
Apoi mai aflăm de la Isaia că Isus va împărți prada cu cei puternici. Dacă ne uităm la povestea lui David cu Goliat, cei doi au reprezentat fiecare poporul său. Când David a biruit, tot poporul a biruit împreună cu el. După ce au venit din urmărirea filistenilor, poporul israel le-a jefuit tabăra. David a câștigat biruința și poporul s-a bucurat de laurii victoriei.
La fel este și cu Isus Hristos. El a biruit și noi am biruit împreună cu El. De victoria Lui ne bucurăm noi astăzi. Biruința câștigată prin suferință o împarte cu noi. Nu meritam. Nimeni nu merita vreodată.
De aceea vă invit săptămâna aceasta să mulțumiți lui Dumnezeu pentru harul nespus de mult la care ne-a chemat, pentru bunătățile nespus de mari de care ne-a făcut parte și pentru dragostea nespus de adâncă în care ne-a scăldat.
Ne așteaptă zile frumoase cu Hristos în noi.

Alexandru_Fintoiu

Hristos Și-a dorit mult să călătorească în barca inimii omului de-a lungul acestei vieți și nu numai. Din acest motiv a lansat și o invitație către oricine aude chemarea Lui. Cei care au răspuns invitației au început călătoria cu Hristos dându-și seama că fără El nu au nici o șansă.
Dar la un moment dat, ne spune Luca, pe când vâsleau ei, Isus a adormit. Adică pe când noi ne străduiam să răzbim prin viața aceasta, să mai punem un etaj la o casă, să obținem un serviciu mai bun, să dăm din coate pentru treburile personale, să ne asigurăm prezentul, confortul, eventual o mașină mai bună, în timp ce mergeam la slujbe la biserică, în timp ce ascultam un mesaj, dintr-o dată ne dăm seama că Isus doarme în noi și în viața noastră.
Prea ocupați cu viața de aici și prea nepasionați de viața de dincolo. În momentul în care în toată această alergare a noastră intervine furtuna, vântul, încercarea, teama, supărarea, durerea ne uităm din nou cu nădejde spre Isus dar, nu-L găsim treaz.
Ucenicii L-au trezit cu înfrigurare. Au știut unde să-L găsească, de fapt, era cu ei. Când pare că problema ta nu are soluție, răspuns, când totul pare fără sens și durerea caută să te înghită, nu uita să-L trezești pe Hristos din viața ta. Uneori soluțiile sunt exact lângă noi dar nu le vedem și căutăm bezmetici în altă parte.
Nu uita, Isus e cu tine în barcă. Poate că acțiunile noastre L-au adormit, n-am mai apelat de mult timp la El, nu ne-a mai mișcat nimic, am fost tot lipsiți de pasiune, de foc sfânt. Să nu uităm, dacă Hristos va dormi în continuare în noi, vom pieri.
E timpul să-L trezim pe Hristos. El are putere să certe furtunile, valurile, marea, să rezolve problemele, să te ridice când ești căzut, să te mângâie și să te întărească.
Apoi vei fi înconjurat cu o pace deosebită. Va fi liniște în sfârșit.