• Alexandru Fintoiu

    Nimeni nu merita vreodata

    Isaia a spus despre Hristos cu 700 de ani înainte că Dumnezeu a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință. Nici un părinte din lumea aceasta nu-și poate închipui măcar cum este să-și vadă copilul zdrobit de sau prin suferință.
    Un gând inimaginabil. Totuși, Dumnezeu a făcut asta ca să ne salveze pe noi. Nu meritam. Nimeni nu merita vreodată. Mântuirea noastră este prin acceptare și atât. Hristos nu numai că a fost zdrobit pentru noi dar Isaia ne spune că va vedea o sămânță de urmași. Aceia suntem noi cei care credem.
    Apoi mai aflăm de la Isaia că Isus va împărți prada cu cei puternici. Dacă ne uităm la povestea lui David cu Goliat, cei doi au reprezentat fiecare poporul său. Când David a biruit, tot poporul a biruit împreună cu el. După ce au venit din urmărirea filistenilor, poporul israel le-a jefuit tabăra. David a câștigat biruința și poporul s-a bucurat de laurii victoriei.
    La fel este și cu Isus Hristos. El a biruit și noi am biruit împreună cu El. De victoria Lui ne bucurăm noi astăzi. Biruința câștigată prin suferință o împarte cu noi. Nu meritam. Nimeni nu merita vreodată.
    De aceea vă invit săptămâna aceasta să mulțumiți lui Dumnezeu pentru harul nespus de mult la care ne-a chemat, pentru bunătățile nespus de mari de care ne-a făcut parte și pentru dragostea nespus de adâncă în care ne-a scăldat.
    Ne așteaptă zile frumoase cu Hristos în noi.

    Alexandru_Fintoiu

  • Michael Bentley

    HISTORICAL GEOGRAPHY BIBLE

    HAIFA TO TIBERIAS, ISRAEL
    Jan. 2, 2018 I traveled by bus from HAIFA to TIBERIAS. This was my birthday and this trip was my birthday present from Jésus Christ. Many events from the Bible come to mind in the area of this trip. Tiberias is about 40 miles East of HAIFA.
    HAIFA is on Mt Carmel. 1 Kings 18. Elijah’s contest with the worshippers of Baal. Elisha took Elijah’s place and he also lived on Mt Carmel as Elijah. 2Kgs 4:25 The Shunammite woman came to Elisha to his house on Mt Carmel. Naaman came here as well. 2 Kgs 5:8-9. NT Carmel is on the south west end of the Valley of Jezreel.
    In the western end of the Valley of JEZREEL is Haroshet of the Gentiles. Here dwelt Sisera captain of Jabin’s Canaanite Army. He fought Deborah & Barak of ISRAEL. The brook Kishon flows west out of the Valley of Jezreel into the Mediterranean Sea. Sisera lined up his 900 chariots of iron along the Kishon in preparation for his attack on Israel’s army which had no weapons. Jdgs 4:13; 5:8 for no weapon. Elijah killed the prophets of Baal by the Kishon. 1Kgs 18:40. On Carmel Elijah prayed for rain. 1 Kgs 18:42-46. JEZREEL mentioned in verses 45-46 is the city of JEZREEL. It was in the Valley of JEZREEL. In the western part of the Valley of JEZREEL is the tribe of Asher. When you are near to Tiberias on the western shore of the Sea Of Galilee you are in Zebulon. Matt 4:13-16 in Capernaum Jesus lived after leaving NAZARETH. Zebulon goes south to the Jezreel Valley.
    As you come to Tiberias you are in Galilee. Just before Tiberias the mound of the Horns Of Hitim is easily seen. Here was the last big battle of the Crusaders against the Muslims. The Muslim leader was Salacn Il Din. Din is judgement in Arabic and Hebrew. After this the Crusaders left ISRAEL. The Sea Of Galilee is also called the Sea Of Tiberias. Jn 6:1 Luke called it the Lake Of Gennesaret. Lk 5:1. It is also called Sea of Chinneroth which is plural for Chinnereth. Joshua 12:3. Modern ISRAEL calls it the Sea of Chinnereth. Which means violin as it is shaped like a violin. The Sea water level is the lowest my friend Benjamin Brenner has seen in 60 years. It rained on the day I came Jan. 2 and today the 4th it has rained, for which many are pleased, but much more rain is needed.
    Jan. 2-5, 2018 Rain around the Sea of Galilee ! On Jan. 5 an amazing downpour! Yeshoua Hamashiac has abundantly answered our prayers. Elijah before praying for rain after 3 ½ years of no rain, told King Ahab “Get thee up, eat & drink; for there is a sound of abundance of rain.” 1 Kgs 18:41. Elijah said to his servant after praying for rain on Mt Carmel “Go up, say unto Ahab, prepare thy chariot, and get thee down, that the rain stop thee not.” 1Kgs 18:44 Missionary George Wald who knew the Jezreel Valley as a soldier in British Army in 1930s said When it rained the Jezreel Valley became a sea of mud. And that is what happened to the 900 chariots of Sisera when the banks of the Kishon overflowed. In Judges 4 is recorded the battle of Sisera against Barak. In v 15 Sisera leaves his chariot and flees on foot. I assume what happened is the chariots of Canaan were in the mud. The Kishon overflowed. Jdgs5:20-21. The stars fought against Sisera. It rained and the Kishon overflowed. “The river of Kishon swept them away, that ancient river, the river Kishon.”
    Yeshoua Hamashiac has an abundance of spiritual blessings to pour out unto His believers.

    Michael David Bentley

  • Alexandru Fintoiu

    Potoleste-ti furtuna

    Hristos Și-a dorit mult să călătorească în barca inimii omului de-a lungul acestei vieți și nu numai. Din acest motiv a lansat și o invitație către oricine aude chemarea Lui. Cei care au răspuns invitației au început călătoria cu Hristos dându-și seama că fără El nu au nici o șansă.
    Dar la un moment dat, ne spune Luca, pe când vâsleau ei, Isus a adormit. Adică pe când noi ne străduiam să răzbim prin viața aceasta, să mai punem un etaj la o casă, să obținem un serviciu mai bun, să dăm din coate pentru treburile personale, să ne asigurăm prezentul, confortul, eventual o mașină mai bună, în timp ce mergeam la slujbe la biserică, în timp ce ascultam un mesaj, dintr-o dată ne dăm seama că Isus doarme în noi și în viața noastră.
    Prea ocupați cu viața de aici și prea nepasionați de viața de dincolo. În momentul în care în toată această alergare a noastră intervine furtuna, vântul, încercarea, teama, supărarea, durerea ne uităm din nou cu nădejde spre Isus dar, nu-L găsim treaz.
    Ucenicii L-au trezit cu înfrigurare. Au știut unde să-L găsească, de fapt, era cu ei. Când pare că problema ta nu are soluție, răspuns, când totul pare fără sens și durerea caută să te înghită, nu uita să-L trezești pe Hristos din viața ta. Uneori soluțiile sunt exact lângă noi dar nu le vedem și căutăm bezmetici în altă parte.
    Nu uita, Isus e cu tine în barcă. Poate că acțiunile noastre L-au adormit, n-am mai apelat de mult timp la El, nu ne-a mai mișcat nimic, am fost tot lipsiți de pasiune, de foc sfânt. Să nu uităm, dacă Hristos va dormi în continuare în noi, vom pieri.
    E timpul să-L trezim pe Hristos. El are putere să certe furtunile, valurile, marea, să rezolve problemele, să te ridice când ești căzut, să te mângâie și să te întărească.
    Apoi vei fi înconjurat cu o pace deosebită. Va fi liniște în sfârșit.

  • Alexandru Fintoiu

    Gand pentru Anul Nou

    A mai trecut un an. Dacă te uiți în urmă te întrebi ce-ai realizat numai ca să-ți dai seama că iar pare puțin. Lumea e mică, noi la fel. Doar Dumnezeu este mare.
    Fără El n-am fi fost ce suntem, n-am fi avut ce avem, n-am fi trăit ce trăim. Lui I se datorează totul. Dacă te uiți înapoi, nu poți pricepe cum de ai putut fi omul care să greșească atât de mult, care să fie cum n-ar fi trebuit.
    Îți dai seama că plata pentru păcatele tale a crescut din ce în ce și din ce respiri, Hristos îți iartă mai mult. E o luptă în tine, tu nu vrei să greșești dar din păcate se întâmplă. Trăiesc pentru că mă iubește nu pentru că merit.
    La sfârșitul vieții vom putea realiza cât a putut ierta El. La începutul noului an avem ocazia să trasăm o urmă vizibilă pe cer. Să fim schimbarea, să fim vasul de lut cu aur în el, să încercăm să fim ce-am fost creați să fim.
    Fără îndoială și anul acesta vom fi iertați dacă mai ține harul. Dar să luptăm să fim pe placul Lui. Să ne lăsăm duși de aripile îngerești înspre fericire. Să nu tăiem în ele, să nu cârpim, să nu murim.
    Pentru ce o să vină, vă doresc să trăiți, ca să trăiți, să luptați să fiți sfinți în toată purtarea voastră, să nu vă lăsați duși decât de Duhul Sfânt și să fiți oameni.
    “Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos!” (1 Tesaloniceni 5:23)

  • Alexandru Fintoiu

    Bucurati-va

    E o perioadă de colinde, bucurie și nădejde. Totuși, mulți nu realizează. Sunt oameni care cântă și ei dar nu știu ce. Hristos ne-a adus mântuire, dar, ca să fii mântuit, trebuie să conștientizezi că ai nevoie de salvare.
    Este ca un fel de 112 pentru suflet. Păcatul are nevoie de ispășire. Dumnezeu a văzut că nu ne puteam mântui singuri motiv pentru care a fost nevoie de Isus Hristos pe pământ. A lăsat totul ca să ne salveze. A făcut totul.
    S-a născut într-o iesle ca cei săraci să înțeleagă că a venit și pentru ei. A fost un om ca și noi dar fără păcat. Era Rege, ca și cei bogați să priceapă că se poate, la Dumnezeu.
    Totuși, a venit la ai Săi și nu L-au primit. A fost ignorat de oameni, urât de Irod, disprețuit de cărturari și farisei, acuzat și părăsit. N-a fost loc pentru El în lumea noastră pentru că oamenii au considerat lumea a lor când de fapt nu era.
    Totuși a fost primit de oameni simplii și de oameni care practic într-o gândire a vremii respective, n-ar fi avut nici un drept.
    Acum, după atât timp, vestea bună o mai cântă doar creștinii din când în când atunci când vine iarna. Sper să nu fie doar un obicei, încă mai sper. Ar fi groaznic să te duci cu vestea bună și să fii trist sau nemulțumit de anumite aspecte.
    Vestea bună înseamnă să fii atât de fericit că Isus te-a mântuit încât să mergi să spui și altora. Restul sunt decorațiuni pe care le prezentăm oamenilor într-o formă sau alta.
    Să nu fim împodobiți ca bradul care arată frumos pe afară dar e tăiat și mort, având tot felul de brizbriz-uri spirituale și o viață fără esență. Să ne îmbrăcăm cu sfințenie, neprihănire, bunătate, pace și să fim plini de viață.
    În rest, bucurați-vă. Isus în noi, nădejdea slavei.