Unul din lucrurile care ar trebui să ne caracterizeze în viața noastră de creștini ar trebui să fie ajutorul pe care îl dăm celor care au nevoie. Nu o să avem de multe ori ocazia aceasta. Poate pentru unii oameni putem face ceva ce pare pentru noi neînsemnat dar pentru ei atât de important.
Dar există momente în viața când banii nu te pot ajuta, când prietenii oricâte lucruri frumoase ar spune n-ar folosi la nimic, când nici chiar cei din casa ta nu pot să facă ceva pentru tine. În astfel de momente singurul capabil să îți ofere o soluție viabilă, reală este Dumnezeu.
Dumnezeu îi ajută pe ai săi ascultându-i de fiecare dată când se roagă. Oamenii s-ar putea să nu te bage în seamă, nimeni nu te ascultă, nici acasă nici, între prieteni și te simți neînsemnat. În Psalmul 116, motivul pentru care psalmistul declară că Îl iubește pe Dumnezeu este că “El aude glasul meu, cererile mele”. Apelează la El.
Un alt lucru pe care Dumnezeu îl face este că ne oferă tărie. Pot fi grele încercările, munți pe care nu i-am putea trece singuri. Dar Dumnezeu este acolo ca să ne izbăvească. În Isaia 41:10 scrie așa “Nu te teme căci Eu sunt cu tine…” Chiar dacă sunt situații grele în care nu știm ce să facem, ajutorul ne vine de la Domnul. Ne-a promis și El întodeauna face ceea ce promite.
Dumnezeu ne dăruiește binecuvântare. Nu ezită să ne ducă pe Stânca aceea care este prea înaltă pentru eforturile noastre. Mântuirea sufletului se realizează prin har nu prin puterile noastre. Binecuvântare nu înseamnă neapărat lucrurile materiale. Am văzut oameni care erau fericiți cu foarte puțin. Te-ai gândit vreodată că starea ta de mulțumire sufletească este o binecuvântare de la Dumnezeu?
Dumnezeu ne ajută vindecându-ne. Există acele excepții pe care Dumnezeu le face în mersul obișnuit al lucrurilor și intervine supranatural. A realizat aceste lucruri cât a fost aici pe pământ și încă le mai poate realiza de acolo din cer. Nu toți au avut parte de vindecare, dar cei care au avut parte L-au crezut pe Dumnezeu. N-ai vrea să fii și tu omul acela special căruia îi este răsplătită credința, vindecându-te?
Să nu uităm, Dumnezeu ne ajută în multe feluri. Aici sunt scrise doar câteva. Încrede-te în El și El va lucra.

Fizicianul Stephen Hawking a murit. Toată lumea l-a plâns deși nu am înțeles de ce. A fost un ateu care a spus că viața de apoi e un basm. Toată viața a încercat să se lupte împotriva lui Dumnezeu. Acum, la întâlnirea inevitabilă cu El, nu va putea să spună niciun cuvânt.
A făcut parte din tabăra celor care nu cred și se luptă să nu creadă, deși de-a lungul timpului mulți oameni de știință s-au convins de existența lui Dumnezeu. Totuși ceea ce este remarcabil la Dumnezeu este că i-a mai dăruit câteva zeci de ani, poate harul îl va convinge că are nevoie de iertare.
Dumnezeu este de o corectitudine profundă, de neînțeles pentru noi. Iar dragostea Lui pentru omenire atinge cele mai înalte culmi. Totuși ignoranța omenească este cea care contrastează cel mai mult iubirii Lui.
Auzeam că nu știu ce teolog a zis de Hawking că s-a dus în cer. Ajungem să nu ne mai mire nimic. Sfânta Scriptură explică clar care este Calea către cer și că este exclusivistă, Hristos. În al doilea rând omul acesta nici nu avea cum să ajungă acolo atât timp cât el nu credea în existența cerului și nici a teoriei creativității.
Mersul în cer este un act de voință. Dacă vrei, ai posibilitatea să ajungi acolo. Doar dacă vrei. Dumnezeu nu bagă pe nimeni în cer cu forța. Hawking nu voia cerul.
Cel mai neînsemnat om de pe pământul acesta care crede în Isus este mai valoros decât cel mai inteligent, mai studiat și mai mare om de pe pământ care nu crede. “Neînsemnatul” aduce valoare jertfei lui Isus de la Golgota, celălalt aduce valoare sau nu doar lucrurilor efemere.
Petre Țuțea spunea că scara valorilor umane conține: sfântul, eroul, geniul și omul obișnuit. Sfântul se află cel mai sus.
Dar știți de ce? Pentru că Hristos l-a sfințit, pentru că a crezut în El.
Bucurați-vă sfinților, oriunde sunteți.

8 martie. Ziua aceasta nu are nici o valoare dacă dincolo de ea nu există gest, iubire sau înțelegere. Cu flori poți merge și la un mort. Cei mai mulți avem o mamă. Degeaba o ai însă, dacă tu nu știi că ai.
Pentru cei care nu au cunoscut-o e poate și mai greu. Răspunsuri la de ce unii și unii nu, este greu să dai. Trist este că cei ce au o mamă nu știu să aprecieze că au. Pe o scară morală aceștia stau mai jos.
Singurii ciobani pe care i-am apreciat vreodată au fost cei de la oi. Pe cei din viața de zi cu zi a mamelor sau soțiilor e greu să-i iubești, deși Dumnezeu zice că trebuie. E ușor să fii un astfel de oier și un bădăran, rețeta cea mai bună e să nu-ți pese.
Nu am înțeles niciodată oamenii care se zbat să fie cavaleri doar în momentele în care se luptă toți cu asta. O viață întreagă nu faci nimic, dar încerci să te minți pe tine însuți că de 8 martie, cu o floare faci primăvară. Ba încerci să o fentezi și pe ea. Garantat nu poți.
E greu să mai poți schimba ceva după ce inima i se împietrește. Culegem ce semănăm. Când nu știi să îți tratezi soția e trist și pentru ea și pentru tine. Nimic nu e mai apăsător decât să mergi acasă și să știi că nu funcționează cum ți-ai dori.
Iubirea nu se traduce în momente frumoase, ci în viața zilnică. Poți începe să accepți că nu ești perfect. Când socotești cât greșește unul în raport cu celălalt nu dovedești decât că ești un contabil bun, dar un eșec în privința vieții de familie.
Cel mai frumos lucru pe care îl poți face e să încerci să te schimbi de azi, înainte să vină 8 martie. Vei culege toată viața roadele. Nu zice să se schimbe ea întâi. Aceasta este calea către faliment.
Să nu uităm, ele au fost create de Dumnezeu ca răspuns la cum am fost noi creați. Ele răspund la ceea ce noi suntem. Dacă nu se întâmplă încă ceea ce te aștepți, poate n-ai făcut îndeajuns.
Adevăratul învingător și fericit e cel care știe să arate că iubește și când nu are motiv pentru asta. Pur și simplu, îi arăți că sentimentele tale pentru ea nu sunt ca valurile mării, n-ai o zi anume ca motiv.
Iubirea care se poate explica e întodeauna foarte săracă.

Vine primăvara. Nu se vede, dimpotrivă, pare că nu are de gând să ne bucure cu prezența dar noi știm că vine. Așa se întâmplă și cu venirea lui Isus. Știm că vine chiar dacă nimic nu pare că se mișcă în direcția aceasta.
Primăvara bucură pe toată lumea dar în special pe cei care o așteaptă. Cufundați în griji zilnice oamenii uită să se bucure de natura care învie. Bucuriile simple sunt întodeauna mai sincere decât cele care vin prin lucruri materiale.
Soțiile sau fetele de lângă noi se bucură și ele de un buchet de flori, asta dacă nu ești un bădăran și uiți ca măcar de data aceasta să fii și tu un om gentil. De oameni neglijenți e plină lumea.
Ghioceii se bucură și ei de lumina zilei și ies din zăpadă să anunțe pe oricine că sunt ei mici, dar, au ceasul lor și că fiecare lucru trebuie făcut la timp.
Soarele zâmbește și el ca de fiecare dată în prag de primăvară, să arate că n-are nevoie de dentist ca să-i strălucească dinții frumos iar oamenii să înțeleagă faptul că lucrurile bruște nu sunt recomandate, e nevoie de o mică obișnuință, de discreție ca să nu ți se scuture ființa. Nu dai busna în viața oamenilor.
Dumnezeu din Ceruri strălucește parcă și mai mult când vede oamenii bucuroși pe pământ. Când cauți pacea, când iubești, când vrei să te înnoiești mai mult în fiecare zi, când de fapt ești ce te-a proiectat El să fii.
Primăvara vorbește despre faptul că pe un pământ unde nu este nimic, poate crește ceva deosebit, viața nouă. Și să nu uităm, noi udăm din când în când dar Dumnezeu face să crească.

Am vrea să nu trăim în lumea asta cu scandaluri, probleme, egoism, circ, dar trăim. Aici am fost așezați și nu putem să schimbăm prea mult. E locul unde ne-a chemat Dumnezeu să fim. Să fim nu să avem. Este un fel de epoca de piatră modernă. Nu dai în cap la altul voalat, dar dai.
Pentru România se roagă puțini. Cei mai mulți au uitat să o facă iar astăzi culegem rezultatele de ieri. Suntem prea egocentriști. Ne interesează prea mult de buzunarul nostru, de necazurile noastre, de părerile noastre și refuzăm să deschidem ochii să îi vedem și pe ceilalți. Nu ne dăm seama că de fapt, dacă ne-am ruga azi, ne-ar merge bine mâine dar trăim clipa ca și ei.
Cum sunt ei așa suntem și noi, dar noi mai avem puțină lumină dar nu îndeajuns și pentru alții. Ne este ușor să acceptăm adevărul fecioarelor înțelepte pentru că acolo, în ultima clipă, e fiecare pentru el. Din când în când mai suntem sensibilizați de câte un caz pentru care ne unim să ne rugăm, dar vine somnul iar.
România nu are nevoie de biserici multe ci de rugăciuni multe. Dacă vrem să influențăm viitorul acestei țări, o putem face rugându-ne. N-ar trebui să așteptăm calamități sau amenințări pentru asta. Poporul Israel se trezea doar când nu se mai putea trăi. Nu vrem să se întâmple așa și cu noi.
Poate că rugăciunea pentru țară nu este rugăciunea mult așteptată cu efecte imediate asupra problemelor noastre. Dar s-ar putea ca rugăciunea de azi să fie victoria de mâine. E cea mai importantă și totuși cea mai neglijată. Iar dacă te rogi pentru țara ta nu înseamnă că faci politică, nu. Îl implici pe Dumnezeu să schimbe răul mers în bun mers.
Să nu uităm că de binele tării, atârnă și binele nostru. Să nu așteptăm să se întâmple ce nu vrem ci să anticipăm, rugându-ne. Numai Dumnezeu poate salva România iar gândul acesta ar trebui să ne dea aripi pentru că tot ce face El e bun.
Ziua de azi poate să fie dimineața de mâine. Iar tu poți contribui la ea.
Vă chem să vă rugați pentru țară.