Povestea unei flori

Nu știa că are să fie adusă chiar într-o casă unde oamenii iubesc. Se aștepta la mai puțin, să fie doar un gest, jertfită ca simbol al primăverii și tot așa să și rămână. De unde a venit ea, era plin de oameni care n-aveau nicio tragere de inimă. Luau din consoartele ei că așa se face, doar e primăvară.

De când creștea, visa să aducă o rază de lumină în inima unei ființe umane delicate și iubitoare. Ura să devină un gest, ea care a fost învățată în școală, frumusețea și profunzimea dar și efemeritatea vieții. A venit timpul să fie culeasă și să fie așezată lângă altele ca ea.

Avea vise, părea totul așa de frumos, își imagina scurta ei viață într-un pocal de aur curat. Dar chipurile celor care veneau s-o pețească nu erau pe măsura imaginației ei. Erau frumoase, dar exprimau nimic. Ea voia să devină primăvara. Mesajul primăverii trebuia să fie altul, dar iarna a fost prea adâncă și nu se puteau schimba, doar cu ea.

Dar nu toți erau așa. Erau unii ce cumpărau cu bucurie, pentru ei era un prilej de a dovedi că scurta viață de pe pământ chiar contează. A fost aleasă de niște mâini ce păreau săpate de timp, dar cu delicatețea unei iubiri ce se observa pentru cei cu nădejdi pătrunzătoare. Nu știa exact cum o să fie dar i-a părut bine, putea fi mult mai rău.

Când a ajuns, și-a dat seama că a fost plimbată prin atâtea mâini, ca să poată ajunge într-un final, acolo de unde nimeni nu o va mai putea lua. A fost primită cu foarte mult drag, exact cum își dorea. Casa unde a ajuns era frumoasă și curată, iar ea, cea pentru care a fost culeasă, o ființă delicată și blândă.

Simțea că a nimerit unde trebuie. Și-a zis în sinea ei că, dacă e să moară vreodată, aici este locul. Încet, încet, a început să înflorească. Și ce parfum. Era îngrijită în fiecare dimineață. Primea atenție din partea celor din casă dar mai ales din partea ființei delicate și blânde. Ce drăguță era cu ea.

Ar fi vrut să nu moară niciodată dar știa că toți murim mai devreme sau mai târziu. Conta ce lăsa în urmă. N-a fost lungă viața ei, dar cele câteva clipe au adus fericire tuturor. Până la urmă fericirea nu se măsoară  în gesturi ci în cantitatea de dragoste din inimi.

Aceasta este povestea unei flori, unei mame, unei soții sau ar putea deveni povestea voastră…