Încă mai pâlpâim. Ne mai luptăm dar cum a fost nu pare să mai fie. E greu în fiecare zi, cel puțin pentru cei care vor să fie sfinți. E o luptă din care ieși șifonat bine. Îți dai seama că numai Dumnezeu poate lupta pentru tine, tu te simți slab, neputincios și obosit.
În toiul problemelor și al disperării Dumnezeu ne spune că luptă pentru noi. Te simți cumva mai ușor dar îți dai seama că tot tu te străduiești și te trezești tot cu forțele tale încercând să ieși la loc larg. Hristos ne trimite cu puterea pe care o avem. Dar oare avem ceva?
În fiecare om care se străduiește să fie plăcut lui Dumnezeu există acel ceva care să ne ajute să reușim. Doar că trebuie înmulțit și întărit. Puterea pe care o avem e posibil să ni se pară așa de mică încât să credem că de fapt nu avem nimic. Totuși Dumnezeu ne vrea în acțiune, pentru că doar acolo îți dai seama că ai făcut ce n-ai fi crezut că poți. Doar acolo, în acțiune, Dumnezeu îți înmulțește puterea, te sprijinește și te ajută să biruiești.
Mâinile în sân nu au fost binecuvântate niciodată. Biruința nu o poți căpăta la televizor sau accesând site-urile interzise. Stând cu gândul tot acolo la neputința ta nu vei reuși să biruiești. Dacă ceva te face să păcătuiești, fugi, renunți să mai fi pus în situația de a face lucruri greșite. Te ferești, te rogi și nu te lași înfrânt.
Astăzi e o lume plină cu creștini înfrânți înainte să înceapă lupta, pentru că se simt atât de slabi că nu se mai opun. Înfrângerea însă nu este o opțiune. Te ridici și lupți. Așa slab cum te simți, încerci. Dumnezeu binecuvântează mâinile care lucrează.
Nu vrei să vezi puterea lui Dumnezeu în viața ta?

Trebuia să ne rugăm. Ne-am ridicat în picioare, ne-am pregătit, dar când m-am uitat în stânga întâmplător, l-am văzut pe el. Ieșise din buzunar și își luminase ecranul puternic pe Google. Era timp de rugăciune dar nu pentru toți. Sunt oameni care tot mai caută în timpul slujbei tot felul de lucruri.
Erau cântări frumoase în biserică, numai bune să Îl lauzi pe Dumnezeu. Atmosfera plină de har era presărată din loc în loc cu telefoane aprinse și capete plecate. Unele din ele căutau camera, altele nu știu ce căutau. Dar și atunci în laude a apărut, în mijlocul bucuriei, prietenul “smart”.
Nu mai vorbesc de ceea ce se întâmplă în timpul predicilor. Parcă atunci este apogeul de consum al datelor mobile. Toată lumea consumă mult. Tineri, oameni în etate, copii. Toți au nevoie de el atunci. Asta ca să dovedească fiecare că acolo unde este el e mai important decât acolo unde este Hristos.
Au fost și apeluri de la alții în timpul slujbei, apeluri nepreluate pe telefon de la unii care ar fi trebuit să știe că ești la biserică, dar au fost apeluri vocale nepreluate și de la amvon. Ultimele ce-i drept, mai timide și nebăgate în seamă decât pentru cinci minute. Sunau a rugăminți de încetare a “butonării” deșteptului de telefon în timpul slujbei, că e timp acasă destul.
O fi timp acasă dar nu e îndeajuns, se pare. Avem mare nevoie de el, mai ales la biserică. Dacă ne plictisește Dumnezeu lasă că ne distrează el, deșteptul, mai ales că știe să facă o mulțime de lucruri. Păcat că nu știe să mântuiască, să dea viață și să vindece că altfel nu mai frecventa nimeni pe Hristos.
Oricum, e deștept, deșteptul. Știe să te păcălească să crezi că dacă nu îți place ce auzi în biserică, poți alege acasă ce predică dorești să asculți, una după preferințe nu după cum vrea Hristos.
Acum a început școala. Nu-i așa că el, deșteptul de telefon, e mai comod de folosit să citești prostii decât o carte sau Biblia? E și mai atrăgător, mai subțire, mai frumos și dezinfectat cu spirt. Pare sfânt.
Odată cu el și noi părem mai deștepți și mai sfinți, dar din păcate, doar cu deșteptul de telefon în mână. Fără el am fi terminați.
Totuși, poate mai binecuvântați.