Alexandru Fintoiu

Bucurati-va si fiti sfinti

Cuvântul lui Dumnezeu are efecte deosebite asupra noastră. În primul rând ne vindecă. În psalmul 107, ni se specifică faptul că au strigat către Dumnezeu și El “a trimis Cuvântul Său și i-a tămăduit…”. Încercăm să ne rezolvăm problemele cu ceaiuri, pastile, doctori, dar sunt situații când nu merge așa. Iar pentru suflet nici atât.

Atunci trebuie să strigi către Dumnezeu și să fii sigur că El te ascultă. Pentru asta avem nevoie de o relație adevărată cu Hristos, să creștem în Cuvânt și în cunoștință, să stăm aproape de El. Avem nevoie de sfințire, podoaba sufletului nostru.

În Ioan 17, Hristos se roagă și Îl roagă pe Dumnezeu Tatăl să ne sfințească prin Adevărul Său, tot El ne spune în continuare că Adevărul este Cuvântul, motiv pentru care trebuie să-L citim, să-L iubim, să-L strângem în inimă ca să fim biruitori.

Nu vom putea reuși să urcăm în carul de biruință prin puterile noastre. La un moment dat, oricât am rezista noi, tot vom cădea. Avem neapărată nevoie să ne ancorăm în Scriptură. Atunci când Domnul Isus Hristos a fost ispitit de diavolul în pustie, el i-a răspuns repetitiv cu aceste cuvinte: “este scris”. Ce este în Sfânta Scriptură va rămâne în veci.

În a doua epistolă a lui Pavel către Timotei ne este specificat cum că “toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu…” El ne vorbește, ne ridică, ne mângâie, ne întărește și ne ajută în probleme unde oamenii nu pot.

Nu uitați, Dumnezeu este acțiune. Are planuri pentru noi și cu noi. Bucurați-vă și fiți sfinți.