Alexandru Fintoiu

Fa tot ce poti cu ce ai

Lui Isus întodeauna îi e milă de oameni. Le-a vorbit multe în ziua aceea, dar când s-a făcut seară ucenicii au observat că au început să sufere de foame. Isus le-a zis ceva extraordinar: “Dați-le voi să mănânce”. Răspunsul pe care Domnul l-a primit nu face decât să evidențieze neputința omului și puțina credință. Au zis: “N-avem aici decât cinci pâini și doi pești…”
De-atâtea ori suntem în situația în care am putea realiza ceva cu Dumnezeu, în care putem ajuta pe cineva, în care avem de luat o decizie prin care să fim o binecuvântare pentru un om, dar apare în mintea noastră acel fatidic “n-avem decât…”
Bine că avem pentru plăcerile noastre! Bine că avem bani de cheltuit și când n-am avea de fapt! Am fi în stare să ne împrumutăm pentru a ne realiza scopurile. Când vine vorba de alții, n-avem!
Sunt momente în viață când avem nevoie de o credință puternică pentru a realiza lucruri extraordinare, pentru a ne zidi sufletește, pentru a fi fericiți. Dar te uiți în buzunarul inimii și când colo îți dai seama că nu o ai. Oricât te-ai strădui, parcă oricât te-ai ruga, ceva lipsește.
Trăim circumstanțe în care trebuie să apelăm la ajutor de la prieteni, familie, biserică. Dumnezeu ne arată unde este pâinea și unde sunt peștii de care să ne folosim pentru a ne rezolva problemele. Dar soluția prea simplă, mândria sau ignoranța ne împiedică să biruim. Și iar n-avem.
Pentru om este imposibil să aibă mântuire în afara lui Hristos. Însă când trăiești aproape de Domnul, când în fiecare zi vezi lucrurile minunate pe care El le face, când te bucuri de bunătatea lui Dumnezeu și de harul Lui, nu ai voie să spui că nu ai.
Vă îndemn să vă folosiți de ceea ce aveți pentru binecuvântarea altora.