Nu știu de ce, de multe ori, oamenii mari care au realizat ceva în viață s-au născut în sate uitate de lume, cel puțin la noi. Sau poate că știu, timpul lor nu le-a fost cucerit de explozia tehnologică… Traian Dorz a fost unul dintre ei. A scris poezii pe care oamenii azi le cântă fără să realizeze că omul le-a scris din adâncul suferinței lui.

Noi acum cântăm, liberi dar legați în sufletul nostru de multe netrebuitoare vieții. Noi acum cântăm fără să suferim, dar unii suferim fără să ne dăm seama. Suferim din lipsă de Dumnezeu. Unde nu este El, e întuneric, nefericire și neîmplinire.

Lipsa lui Dumnezeu miroase a iad. Acolo unde Hristos nu e, fericirea moare pierdută printre vicii. Toate par dar nu sunt. Pare că ești cel mai realizat om, dar nu ești. Pare că nu îți lipsește nimic, dar îți lipsește. Pare că ești cineva, dar tot trecător ești. Pare că ai mulți bani și lucruri noi, dar tu tot gol în inimă simți că ești. Fii sincer cu tine și recunoaște cine ești de fapt și ce poți deveni cu Hristos.

Mântuirea trebuie dusă până la capăt. E ca și cum mergem printr-un tunel unde se vede lumina la capătul lui. Lumina este Isus. Ca să ajungem la El trebuie să privim lumina. Dacă ne abatem și o pierdem, totul se duce.

Dacă am căzut, în drumul spre cer, n-am pierdut încă, dar nu avem dreptul să nu ne mai ridicăm de acolo. Dacă nu ne ridicăm, totul se duce și-am pierdut.

Întunericul din jur e mare. Tunelul este plin de oameni care nu văd lumina pentru că refuză să privească în depărtare. Ei trăiesc clipa și merg pas cu pas, dar fără perspectivă și fără cer. Ei cad și rămân în vale. E mai comod acolo. Sunt demoralizați și au nevoie de lumini.

Noi suntem lumina lumii, așa a zis Hristos. În drumul spre lumină, luminăm și pe alții, așa ar trebui. Fiți ca lumina fosforescentă. Aduceți Viața în dar altora și vor lumina și ei. Nu mai este mult și Dumnezeu ne va absoarbe din lumea aceasta, pe noi și pe oricine crede în El și face voia Lui.

Lumina la lumină se duce, așa că fiți lumini, oameni buni!

                                                                                                                                                Alexandru_Fintoiu

Dumnezeu a spus că va face toate lucrurile noi. Pământul cel nou va fi populat cu oameni noi, fără îndoială, motiv pentru care și noi trebuie să ne transformăm prin înnoirea minții noastre.

Avem nevoie de o viață nouă. De obicei, în lumea actuală, ce este vechi nu prea are valoare pentru că are uzură. Totuși, sunt situații când anumite lucruri, cu cât sunt mai vechi cu atât sunt mai valoroase. Ei bine, Dumnezeu ne dorește oameni noi, să reunțăm la trecutul murdar. Dar Dumnezeu nu ne șterge tot trecutul, lucrurile frumoase, de valoare, rămân. Înnoirea constă în schimbarea felului nostru de a gândi și al adapta la cerințele Sfintei Scripturi.

Avem nevoie de o perspectivă nouă. Felul în care un om vede lucrurile, determină acțiunile lui de mâine. Sunt oameni cărora li se pare că numai cum văd ei lucrurile este rețeta perfectă pentru succes. Dar rețeta succesului o are Dumnezeu.

Avem nevoie de o atitudine nouă. Rețeta sigură pentru înfrângere este plângerea de milă. Trebuie să ne rdicăm și să mergem mai departe cu privirea țintă la Isus. Dumnezeu este expert în a ridica pe cei căzuți, dacă ei se lasă ridicați.

Avem nevoie de bucurie nouă. Ceea ce a fost s-a dus, dacă până acum ne-am axat pe bucurii ieftine și lucruri, e momentul să ne adâncim în Biblie. Bucuria ce ne-o dă Dumnezeu nu poate fi înlocuită nici schimbată de clipă.

Fiți noi!

Am dat buzna în noul an. Ne-am trezit în el cu planuri care mai de care. Dar cel mai important este să ne rugăm să fim sănătoși și iubitori de oameni. Nu trebuie să fim speriați. Lumea va merge înainte până când Dumnezeu se va hotărî să o împăturească.

Încercați să nu aruncați bani pe lucruri prostești. Prețuiți ce aveți și dați și la alții care n-au. Iubiți familia în care v-a așezat Hristos. Investiți în copiii voștri și arătați-le iubire, nu telefoane și desene animate. Iubirea înseamnă educație, valoare, politețe. Școala nu-i va învăța niciodată ce trebuie să-i învețe părinții.

Bucurați-vă de fulgii de zăpadă. În cer nu vor mai fi, pentru că bucuriile de acolo vor fi incomensurabile. Trăiți, respirați mirosul de flori de primăvară, mergeți desculți prin iarbă, ascultați păsările cântând și nu uitați să dați slavă Celui care le-a creat pe toate.

Uitați-vă la munți, ce înalți sunt, Hristos vă va înălța peste ei. Veți zbura fără aripi și fără avioane, inerția vă va aduce în brațele Lui cerești. Nu e important cât ai, că poți avea mult și să nu te bucuri de ele, dacă nu ai sănătate n-ai nimic. Să nu uitați că sănătatea nu e mai scumpă decât toate, cum zice românul, mai scumpă decât toate e mântuirea sufletului.

Anul acesta ne bucurăm în așteptarea Lui pe nori sau în senin, avem perspective eterne. Nu merită să fim nervoși și apăsați, ci relaxați și liberi în Hristos. Ne-a binecuvântat și o va mai face, ne-a hăruit și o va mai face, ne-a vindecat și o va mai face.

Atât timp cât mai suntem aici, suntem cu El. Când nu o să mai fim, tot cu El suntem. Bucurați-vă…

Un an nou fericit!

E 2021 și nu știm ce va fi. Tot ceea ce știm este că Dumnezeu ne-a ajutat să trecem pragul și mai știm că El are un plan de fericire veșnică pentru noi. Anul acesta ne trebuie putere. Putere să renunțăm la trecut. Cei mai mulți oameni sunt afectați de ce a fost și luptă pentru prezent, disperați de clipă sau după clipă.

Nouă ne trebuie putere să scăpăm de ce a fost rău și să ne legăm de Binele suprem. Ne trebuie putere să facem bine. Să facem bine și noi și să facem bine și altora. E nevoie de oameni binevoitori nu de intenții bune. Una e să vrei și alta e să fii.

Avem nevoie de putere să iertăm. Trăim vremea când harul are ultimele sclipiri. Noi trebuie să-L facem să strălucească. Cu cât El luminează mai mult, cu atât noi murim mai frumos. E vremea în care mai putem semăna. Semăna cu El și semăna inima cuiva. Cel semănat crește iar noi creștem în ochii Lui.

Avem nevoie de putere să ne bucurăm. Ea fuge cel mai repede, mai repede ca noi de păcat. Bucuria este ca o doamnă. La cel mai mic semn de necioplism, se întristează fără să îți dai seama. Bucuria este un prieten pe care ar trebui să îl ai totdeauna cu tine. Așa zice și apostolul Pavel. La noi, bucuria e un lux, din pricina covidului mulți nu prea și-o permit.

Avem nevoie de putere să ne putem ruga. Să prindem poala hainei lui Hristos fiindcă știm puterea Lui. Să bați cu iubire la poarta sfântă, nu să bați câmpii la uși închise. 2021 este pentru cei încrezători în venirea lui Hristos.

S-ar putea să vină ziua când trâmbița va suna, în auzul celor care aud, sau noaptea în lumina calmă a stelelor. Noi îl așteptăm pentru că am fost scriși de El.

Nici un burete nu poate șterge Cerul. Doar necredința.

2020 aproape s-a dus și n-a fost film. Nimeni nu s-ar fi gândit la început de an ce va fi. Oamenii l-au numit, anul covidului. Noi creștinii, îl remarcăm ca începutul sfârșitului. Poți privi acest an în funcție de tabăra în care te afli.

Dacă nu-L cunoști pe Dumnezeu, îl privești fie ca pe o îngrijorare pentru ce va fi, fie ca pe un motiv de a privi în viitor cu optimism, în sensul că după nor aștepți să iasă soarele. Dacă-L cunoști pe Dumnezeu, te gândești că indiferent ce va fi, ești în brațele Lui, că trebuie să fii pregătit cu credința în tolbă, să fii gata să te înalți ca o săgeată spre norii izbăvirii.

Biserica a avut de toate în 2020. A transpirat, a respirat dar a supraviețuit pentru că a fost încă har. Am plans, am râs, am privit cu speranță, am încercat să respectăm restricțiile și să iubim fără restricții. Mulți oameni s-au trezit din letargie anul acesta. S-au pregătit temeinic pentru cer, de fapt, de data asta, și-au făcut bine temele.

Pentru cea mai mare parte din noi, 2020 a fost o binecuvîntare pentru că ne-am trezit din visul frumos. Noi visam la cer fără să îndrăznim să-l atingem. Noi visam la cer, dar visam că mergem pe flori și, cum spune poezia, pe flori nu poți fi dus. Noi visam, dar realitatea ne-a trezit.

Mântuirea am câștigat-o prin Hristos, însă avem de luptat. Dacă abandonăm lupta, am pierdut. Așa este în viață, în general. 2020 ne-a învățat că nu trebuie să renunțăm ci să insistăm la Tatăl. Să stăruim în bine, să batem la ușă până ne dor degetele.

Tot anul acesta am învățat ce trecători suntem și că toate trec repede. Crăciunul s-a dus de parcă n-a fost. Noaptea de anul nou se duce și ea. Zilele noastre pe pământul acesta bolnav, se duc și ele. Dar nu ne plângem. Ne așteaptă fericirea.

Cine vrea să o prindă, trebuie să-L apuce pe Hristos.