Unii vor iubire, alții vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,

Unii să audă, alții să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Uni-ar vrea o mamă, alți-ar vrea un tată,

Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,
Unii vor un munte, alții vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,

Unii vor avere, faimă, bogății,
Alții sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alții doar să uite ceea ce-au iubit…

Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!

Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,
Iar de nu se poate… să-ți accepți destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

Cer Numele Domnului azi peste tine
Şi haru-i divin să-ţi fie-nmulţit,
Să ai biruinţă în vremea ce vine
Şi-n calea furtunii să stai neclintit!

Cer dragostea Domnului şi-a Lui putere,
Peste viaţa ta şi-al tău cămin
Şi-atunci când smerit ajutor vei cere
Să ai rezolvare şi pace din plin!

O gardă cerească să-ţi fie alături
Şi-un scut protector te-ocrotească mereu,
Iar steagul credinţei mereu să îl fluturi
Şi-oricui să îi spui de al tău Dumnezeu!

Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.
Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.
C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creştine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte, -orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară…
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.

Cand te duci seara la culcare,
Sa-ti pui o mana sub obraz
Sa te intrebi cu-ngrijorare:
\”Ce-am facut eu oare azi\”?

O zi trecuta fara fapte
Care sa-ti fi ramas in minte,
In viata ta, e ca o noapte
Sau ca un basm fara cuvinte.

E ca si cum n-ai fi trait,
Si ti-ai pierdut o zi din viata,
Si soarele s-ar fi oprit,
Cazut in somn de dimineata.

Cat timp tu n-ai facut nimic,
Pamantul s-a-nvartit o data,
Si doar nu-i atat de mic,
Si-a dus in spate lumea toata.

Sa-ti fie aceste vorbe-ndemn,
Al vietii tale care vine,
Sa lasi pe unde treci insemn
Ca ai facut si tu un bine.

Si de esti vrednic cum as vrea
Drept semn al timpului prezent,
Tu sa ridici prin munca ta,
Si gandul tau un monument.