• Poezii,  Traian Dorz

    Ce mult ne stăpâneşte Astăzi

    Ce mult ne stăpâneşte Astăzi
    de parcă nici n-a fost vreun ieri
    şi parcă nici n-ar fi vreun mâine
    — ci-i numai Astăzi-de-dureri

    sau numai Astăzi-de-plăcere
    de încântare şi belşug —
    — uităm de Ieri cel ca un leagăn
    şi Mâine, cel ca un coşciug…

    Uităm de Ieri, uităm de Mâine
    cum n-ar fi fost sau n-ar mai fi
    şi stăm robiţi de Astăzi numai
    de parcă-i Timpul tot, o zi.

    Uităm, uităm… Dar şi-Astăzi trece
    ca alte zile mii şi mii
    ce pierdem azi, sau credem veşnic
    sunt — mâini — păreri de rău târzii.

    …O, nu fi prea robit de Astăzi
    nici prea zdrobit, nici prea-ncântat
    Prezentu-i scurt, iar Viitorul
    necunoscut şi neaşteptat.
    Ci pleacă-ţi inima, mai bine,
    smerindu-ţi-o spre Dumnezeu
    că-n El e liniştea deplină
    dincolo de uşor sau greu.

  • Poezii,  Traian Dorz

    Cât păcatul m-a purtat…

    Cât păcatul m-a purtat
    cincisprezece toamne,
    toţi mereu m-au lăudat
    nimeni nu s-a supărat,
    nimeni Doamne!

    Cât la cel rău i-am slujit
    cincisprezece toamne,
    toată lumea m-a iubit
    nimeni nu m-a prigonit
    nimeni Doamne!

    Cât de lume mi-a plăcut
    cincisprezece toamne,
    orice rele-aş fi făcut
    nimeni nu m-ar fi-abătut,
    nimeni Doamne!

    Cât trecură ca un fum
    cincisprezece toamne,
    nimeni nu mi-a stat în drum
    să mă strige ca acum
    nimeni Doamne!

    Dar de când mă port să-Ţi plac
    (trei ori patru toamne)
    bine caut mereu să fac
    şi tot nu mă are-n plac
    nimeni Doamne!…

    — O, mereu de-aş fi-un pribeag
    toate-a vieţii toamne,
    ura tuturor o trag,
    mi-e de-ajuns că mă ai drag
    azi Tu Doamne!…

  • Poezii,  Traian Dorz

    Când nu mai ai nevoie

    Când nu mai ai nevoie
    de-ai tăi părinţi sărmani
    să nu uiţi c-ai avut-o
    de ei atâţia ani.

    Când nu mai ai nevoie 
    de fraţii din trecut,
    adu-ţi aminte câtă
    odată ai avut.

    Când nu mai ai nevoie
    de soţul tău slăbit,
    adu-ţi aminte câtă
    în viaţă te-a-nsoţit.

    Când nu mai ai nevoie
    de prietenul căzut, 
    să nu uiţi câtă vreme
    nevoie ai avut.

    Când nu mai ai nevoie
    de-un binefăcător 
    să nu uiţi niciodată 
    de câte-i eşti dator.

    Când crezi că n-ai vreodată
    nevoie de Hristos
    atunci ai cel mai grabnic
    şi cel mai dureros.

  • Poezii,  Traian Dorz

    Când anii trec…

    Când anii trec ca norii şi oamenii ca vântul
    Viaţa noastră curge cu timpul ce-l trăim.
    Şi undeva în cale stă neştiut mormântul
    Şi nimeni nu cunoaşte în care ţintirim.

    Doamne-n calea dreaptă minte înţeleaptă 
    Dă-ne să umblăm
    Ca în veşnicie sfânta-mpărăţie 
    Dulce s-o gustăm.

    Când viaţa ni-i-nainte ne pare-atât de lungă
    Că nu ştim cum ar trece mai grabnic anii mei.
    Când viaţa ni-i în urmă am vrea să tot ne-ajungă
    Dar nu ne mai ajunge şi-o plângem singurei. 

    Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare
    Iubire, tinereţe, şi soţi, şi legământ
    Le risipim în patimi, şi-n râs, şi-n nepăsare
    Când le-am pierdut, zadarnic le mai plângem preţul sfânt.

    Când anii trec ca norii şi stările ca vântul
    O, suflet scump grijeşte-ţi avutul cel sublim.
    Oriunde mori, iubirea s-o ţii şi legământul
    Ca să învii cu ele din orice ţintirim.

  • Poezii,  Traian Dorz

    Am tot strigat

    Am tot strigat, — de când tot strig
    îmi e şi greu să tot mai spun
    dar strig, căci ştiu că vine ziua
    să ştiţi că n-am fost eu nebun.

    Am tot chemat, — de când tot chem
    şi ură poate că-mi purtaţi
    dar chem, căci ştiu că vine ziua,
    când veţi striga înspăimântaţi.

    Am tot mustrat, — de când tot mustru 
    e tot mai gol în jurul meu
    dar tot nu tac, căci vine ziua 
    cu blestemul lui Dumnezeu.

    Am tot venit — şi tot mai vin
    să spun că încă mai e har 
    să spun, căci ştiu că vine ziua 
    cu plâns şi ţipăt în zadar.

    Am tot înştiinţat — şi mai 
    răbdaţi-mi să vă-nştiinţez
    căci ştiu ce-aproape este ziua 
    cu-nfricoşatul morţii crez.

    Veţi face şi-acum tot ce vreţi,
    cum aţi făcut şi pân-acum 
    dar scumpul mântuirii preţ 
    amar se va plăti cu scrum.