Mulțumește-I lui Dumnezeu chiar dacă treci prin situații dificile. Cei zece leproși, la cuvântul lui Isus au mers să vadă un preot cu toate că s-au uitat în momentul acela la cum arătau și au văzut că nu era nicio schimbare.

Nu aștepta să treacă problema ca să ai credință. Mulți oameni pun condiții lui Dumnezeu și spun că vor crede dacă vor fi izbăviți, că vor crede dacă se vor căsători bine, că se vor pocăi dacă va trece coronavirusul.

Dumnezeu apreciază pasul în credință pe care ești dispus să-l faci. El răsplătește credința. Toți cei zece au fost vindecați, cu toate că numai unul avea să primească mântuire pentru viața lui. Credința lui a fost și mai mare decât a celorlalți și s-a văzut în starea lui de recunoștință.

Credința fără mulțumire este apă de ploaie. Mulțumirea este semnul că inima ți s-a schimbat și că mergi spre viață. Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru lucrarea Lui. El așteaptă mulțumirile oricărui om. “Ceilalți nouă unde sunt?”. Unde este mulțumirea ta? Se vede în viața de zi cu zi?

Avem motive grozave să-I mulțumim. Ne-a ales când putea să nu o facă. Ne iartă  în fiecare zi când ar putea să se plictisească de păcatele noastre. Ne iubește când Îi întoarcem spatele. Ne vindecă de cele mai grave boli. Acționează pentru binele nostru când nu înțelegem ce se întâmplă.

Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru felul în care lucrează cu tine. Cel mai greu lucru este să te vezi pe tine așa cum ești. Unul din cei zece “s-a văzut vindecat”. Ceilalți s-au văzut deja alergând în vacanță ca să se distreze cu familiile lor după atâția ani de chin. Samariteanul a ales să se întoarcă la Isus, ceilalți au ales să se întoarcă de la ce au plecat.

Contează să ai o imagine corectă despre tine însuți. Atunci îți dai seama că trăiești prin har, nu uiți de unde ai plecat și de unde te-a scos Domnul, te smerești, nu umbli după lucruri prea înalte pentru tine, iubești, crezi cu mulțumire și mergi la Hristos în fiecare zi.

Ești recunoscător cu ce ți-a dat Hristos? Nu uita, e posibil ca veșnicia ta să depindă de asta…

Toți oamenii sunt susceptibili pieirii. Nu se pot salva singuri. De aceea, în Psalmul 40, David afirmă cu siguranță, că doar Dumnezeu te poate scoate din groapa aceea. Astăzi sunt mulți oameni care se luptă cu tot felul de probleme, vicii, necazuri, dureri, suferințe, stări de anxietate, gânduri negre. Toate acestea sunt mocirla unei vieți fără Dumnezeu.

Singurul care are putere să te ridice de acolo este Hristos. Singurul care te poate ajuta să te înfrânezi este Dumnezeul Îndurării. Nu lupta singur că obosești și cazi. David, era atât de jos încât oamenii din jur nu mai credeau posibil ca el să se recupereze. Totuși, în momentul în care Dumnezeu a văzut pocăința lui, El l-a ridicat iar ceilalți s-au temut de Dumnezeu.

Când amaleciții au venit la luptă împotriva lui Israel, Moise s-a urcat sus pe vârful muntelui. Când ridica mâinile, Israelul era mai tare, când obosea și le lăsa în jos era mai tare amalec. Oricât de mult te-ai chinui să biruiești cu puterile tale, la un moment dat, fără rugăciune și fără intervenția lui Dumnezeu, vei pica. Sunt vicii și lucruri de care oamenii sunt stăpâniți și nu pot scăpa decât prin rugăciune și multă luptă.

Probabil că atunci când privești la Moise, pe vârful muntelui, crezi că s-a pus la adăpost sau că a fost ușor. Ei bine, să stai o zi întreagă cu mâinile ridicate, fie și sprijinite de alții, nu e la îndemâna oricui. La final, după ce mâinile lui Moise au amorțit și l-au durut, dar a stat înaintea lui Dumnezeu, poporul a câștigat biruința.

În luptele grele, cu uriașii din viața ta, cu tine însuți, biruința o câștigă Domnul. În niciun caz nu ai șanse când stai în fotoliu și aștepți. Apelul către Isus se realizează prin rugăciune și nu e ușor. Dumnezeu trebuie căutat, nu accesat. El nu este site de știri.

Zbaterea umană continuuă după mai bine nu se poate realiza în afara lui Isus. Aveți în jur oameni pe care nu îi poate ridica nimeni și nu se pot ridica nici singuri. Hristos te ridică pentru că El te transformă și te schimbi.

Când vrem să stăm deasupra apei, trebuie să luptăm. Toți avem luptele noastre dar niciuna nu se câștigă fără Dumnezeu. Cere-I azi ajutor. Cheamă-L și îți va răspunde. El este șansa ta, unica…

A plouat și continuă să plouă, parcă Dumnezeu încearcă să ne zică să stăm în casă. Ne iubește și nu lasă nimic întâmplător. Oamenilor nu le place, dacă tot au stat acasă din pricina covid-19, acum ar vrea să sară pe munți și să se scalde în mări.

Motivul pentru care cazurile de coronavirus au crescut din nou este pentru că rugăciunile noastre au scăzut din nou. Dumnezeu dorește ca noi să facem o obișnuință din necesitatea de a apela la El și ne arată că, lăsând garda jos avem de pierdut.

E greu cu noi oamenii. Numai Dumnezeu știe ce-i în mintea noastră. Am vrea să ne fie bine dar să nu luptăm pentru asta. Ieri am alimentat mașina iar în peco, doar angajații aveau mască, restul au apelat la sintagma, merge și așa.

Nouă nu ne place să respectăm reguli ci să fim cu fente, să driblăm legile și să fim cum vrem noi. Așa însă nu se poate. E momentul să apelăm la Dumnezeu, fără să-L mai lăsăm “din mâini”. E momentul să ne atașăm de El și să nu-L lăsăm până nu ne binecuvântează, asemenea lui Iacov. Să insistăm, să stăruim chiar dacă este supărător, astfel vom primi ce dorim.

Să nu ne mai obișnuim cu binele, ci să-l întreținem prin rugăciuni și cereri. Să fim dependenți de El nu de guverne, nu de bani, nu de oameni puși sus. Uitați-vă la Mâna Lui plină de îndurare și credincioșie, nu la cea a oamenilor.

Hristos are planuri mari cu noi, ne vrea mântuiți, salvați, în cer cu El. Îi vrea și pe ceilalți tot acolo. Harul este la final iar locurile se completează. N-ai vrea să-ți iei și tu bilet pentru rai, să fii sigur că orice ar veni sau orice s-ar întâmpla, tu ești al Lui?

Nu avem niciodată prea multe de spus, nu ne interesează prea mult ce cred alții, noi ne bucurăm că El este cu noi, cum a promis. Dar Dumnezeu ne cheamă la respect. Să respectăm legile, să respectăm oamenii, să respectăm biserica și să avem nădejde.

Am observat o tendință a noastră, a creștinilor să credem că noi stim mai bine decât ceilalți, că noi suntem mai tari, mai speciali. Faptul că nu porți masca la biserică nu dovedește cât de credincios ești ci cât de mândru! Faptul că o așezi doar pe gură, e ca și cum nu o porți deloc. Nu ne place să ascultăm de mai marii noștrii, pentru că nu-i așa, noi știm mai bine!

Chiar dacă pastorul sau preotul face apel la începutul slujbei  către credincioși, să poarte masca, n-are a face, tu știi mai bine, ești mai deștept sau mai șmecher. Chiar dacă medicii recomandă purtarea măștii corect, să acopere nasul și gura, tu ești și medic, le știi pe toate, că doar e Dumnezeu cu tine, nu? Până la urmă ești român, dacă înțelegi…

În primul rând lui Dumnezeu Îi place ascultarea, iar dacă tu nu te conformezi, tu nu Îl respecți pe Dumnezeu, chiar dacă ești creștin de sute de ani… Dumnezeu ne porucește să ascultăm de mai marii noștrii. Deci nu e treaba ta să faci pe deșteptul și pe imunul, pentru că dacă vrea, Dumnezeu te dă jos imediat de pe piedestal.

În al doilea rând Dumnezeu ne poruncește să respectăm legile țării în care locuim. Dacă nu le respectăm, iar nesocotim pe Dumnezeu, interesant nu? Iar dacă cei care conduc țara, au hotărât că trebuie să purtăm mască în interiorul bisericilor, ar trebui să asculți, nu să faci pe sfântul, credinciosule! Nu e treaba ta să judeci dacă ar trebui sau nu purtată, ci să te supui! Așa face un creștin adevărat care nu are păreri înalte despre el!

Renunță să fii răzvrătit, respectă și vei fi respectat, iubește calea lui Dumnezeu. Ea nu e largă, pentru că dacă era, puteam să purtăm masca doar pe buze. Asta pentru cine dorește să înțeleagă.

În rest, laudă Domnului că ne putem închina împreună, chiar dacă e mai greu cu masca pe față, Dumnezeu ne cere să ascultăm și să o așezăm corect, nu pe ochi…

Am urcat cu greu. La început a fost interesant, părea că nu s-a schimbat nimic. Apoi urcușul a devenit mai greu, pe măsură ce te apropiai de vârf. Așa e viața noastră. Pe măsură ce te apropi de Hristos pare tot mai greu.

Standardul este tot mai înalt, pare foarte puțin probabil să-l atingi. Atunci, când te apropi de vârf, supărarea pare mai mare, nevegherea mai cruntă și te simți mai rău ca niciodată.

Dar Dumnezeu a făcut treaba cea mai grea. Prin har ne-a mântuit. Când ajungi pe vârf e greu să te menți acolo. Dar dacă pici direct în prăpastie, mori. Dacă aluneci din neatenție, mai ușor, mai ai șanse să recuperezi.

Urcatul pe munte, seamănă cu mersul spre cer. Faci pauze, mai faci câțiva pași în direcția bună și ești tot timpul atent la marcaj, nu cumva să greșești. Marcajul nostru e Biblia. Ea ne călăuzește mereu, ne arată cum stăm, cât mai avem și ne sfătuiește cu ce să ne echipăm.

Cuvântul ne hidratează când efortul pare prea mare. E revigorant și ne împrospătează precum apa rece de izvor într-o zi toridă. Ne ajută să mai putem când alții cad sau renunță.

Dacă traseele turistice au și retur, spre cer, cale de întoarcere nu mai este. Drumul este doar în urcare. Odihna va fi la final. E greu, dar luptăm să nu cădem de oboseală. Încercăm să privim în avans pe traseu la promisiunile lui Hristos.

El ne dă o mână de ajutor când am pus piciorul unde nu trebuie, când priza nu a funcționat. Ne vrea puternici, luptând, veghind și biruind. La nevoie, ne scoate. Frumusețea muntelui ceresc, depășește imaginația și merită.

Să urcăm în fiecare zi…