Când ne uităm în jur ne dăm seama că este nevoie de un micracol. Oamenii au nevoie de un miracol pentru că declinul societății este așa de mare încât numai Dumnezeu o mai poate salva, dacă vrea. Dar El Își va duce planul la capăt.

Și orice s-ar întâmpla pe pământ, dacă Îl iubim pe Hristos ne va fi bine. Avem de moștenit Împărăția Tatălui care nu este un vis și nici un basm, ci realitatea ce se descoperă în fiecare zi, mai mult.

Cînd poporul Israel n-a mai dorit să fie condus direct de Dumnezeu, au solicitat un rege peste ei. Au vrut să fie conduși de oameni, părea mai accesibil omul, voiau pe cineva ca ei, dar până la urmă tot la Dumnezeu au apelat.

Totul începe și totul se termină cu Dumnezeu. Oricât ar fugi oamenii de El, golul din inimă nu poate fi umplut altfel. De ce să nu-L iubești?

Monarhii pe vremuri erau aproape inaccesibili, cu greu ajungeai la ei, în audiențe. Hristos este în orice clipă dispus să te asculte. N-ai nevoie decât de genunchi plecați și de o inimă smerită. Îl poți chema oricând și te va asculta. Atenție, te va asculta dar nu înseamnă că îți va îndeplini toate rugăciunile. Poate nu dorești bine ce dorești.

Regii, mulți din ei erau neînduplecați. Dacă greșeai erai pedepsit. Hristos nu e așa. El este îngăduitor cu slăbiciunile noastre și ne iartă dacă ne căim din inimă. Avantajul este că El ne cunoaște inima, nu putem să ne afișăm cu zâmbete apretate sau ipocrizie. Doar sinceritatea este calea ca să ne primească în audiență.

Regii erau și ei oameni cu greșeli, puteau să te judece în mod eronat. Hristos nu! El este drept și desăvârșit iar când ia o hotărâre cu privire la tine se ține de ea și știi că e corectă. În fața lui Dumnezeu nu poți comenta, protesta sau ignora o hotărâre a Lui.

Avem un Dumnezeu perfect în toate și desăvârșit în toate. Nimeni nu este așa frumos ca El. Mai mult, Și-a dat viața pentru noi ca să avem o șansă. Cum să nu-L iubești?

E greu să stai sus. E greu să ai aceeași tărie în confuzia generată de covid 19. Dar nu trebuie să uităm de El. Moartea pe cruce a lui Isus este suficientă pentru mântuirea noastră. În Evrei ne spune că  „El poate să-i mântuiască pe deplin pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El…”.

Avem nevoie să fim tari și să citim Biblia, nu știrile. Tăria Lui este suficientă pentru slăbiciunile noastre. El dă putere mai mare celor slabi și ne ajută să ne ridicăm atunci când suntem căzuți. Cu toții avem probleme cu păcatul. Ne luptăm și suntem dependenți de iertarea Lui. Dar harul ne-a ajuns și pe noi. Să-L lăudăm cu bucurie.

Autoritatea Lui este suficientă pentru necazurile noastre. Cheamă autoritatea Lui peste viața ta. Vei vedea ce Dumnezeu mare ai! Toată puterea I-a fost dată  în cer și pe pământ. Puterea Lui este suficientă ca să ne restaureze. El îi ridică pe cei ce cad, nu disperați…

Înțelepciunea Lui este suficientă să ne călăuzească. Chiar dacă nu știm încotro să apucăm în diferite situații din viață, El ne scoate la loc larg și ne luminează cu făclia Lui.

Și, să nu uităm niciodată că harul Lui este suficient pentru noi. Nu avem nevoie de mai mult pentru  că puterea Lui în slăbiciune este făcută desăvârșită. De fapt e simplu, când ești slab într-un lucru și te lași total în mâna lui Dumnezeu, El te va binecuvânta…

Nu vă pierdeți nădejdea uitându-vă la ce este în jurul vostru. Tot ce a făcut Dumnezeu este îndeajuns pentru noi. Trebuie doar să avem credință. Nimeni nu a susținut că va fi ușor, dar noi avem nădejde.

Trageți nădejde. Bunătatea lui Dumnezeu nu s-a sfârșit. Dacă s-ar sfârși acum, biserica ar fi luată la cer. Harul rămas încă printre noi înseamnă o șansă pentru cei nemântuiți, pentru cei nenorociți, pentru cei bolnavi și apăsați.

Noi ceilalți care am conștientizat că suntem hăruiți cu îndurare trebuie să deschidem gura. În primul rând ca să spunem și altora despre mântuirea primită de la Hristos. Dacă nu le spunem s-ar putea să nu fim nici noi pe calea cea bună. Mărturisiți, ca fiți și voi mărturisiți de Hristos.

Lăudați pe Domnul pentru că e mare. Ne iubește cu o dragoste de neînțeles, mai ales atunci când ne dăm seama că păcătuim de atâtea ori și totuși în îndurarea Lui iartă. Lăudați pe Domnul că e mare și când te vindecă sau te păzește în situații grele.

Deschideți gura ca să declarați gloria Lui. Spuneți altora despre sfințenia Lui și povestiți-I cerul. Fiți încântați de el, cu fiecare zi ce trece ne apropiem de veșnicie și de străzile de aur. Entuziasmul nostru pentru Hristos trebuie să se vadă și să molipsească.

Vorbiți psalmi și cântați. Uneori un cântec face mai mult decât o predică, ajunge la inima unui omului mai repede. Fiți ca păsările care cântă neștiind ce aduce ziua de mâine. Ele se bucură de un vierme, noi avem de toate și nu ne bucurăm.

Deschideși gura și vorbiți cu Dumnezeu. Rugați-vă și El vă va binecuvânta. Rugăciunea este singura metodă prin care putem să primim ceva de la El.

Să fim aproape…

Suntem mai aproape de El decât oricând. Când Dumnezeu i-a spus lui Noe să-și facă o corabie, a știut ce avea să vină pe pământ. Oamenii nu l-au crezut pe Noe, li se păreau lucruri fantastice. Nici n-aveau cum să Îl creadă, cine se gândea la Dumnezeu atunci? Cine avea vreo relație cu Dumnezeu atunci?

Și azi e la fel. Puțini sunt cei care Îl cred pe Dumnezeu. Dacă le zici despre sfârșitul tuturor lucrurilor, oamenii au o repulsie, nu le place asta. Dar Dumnezeu Își va duce planul la final iar cei care cred au nevoie să se sfințească și mai mult.

Lumea se apropie de final și caută să zdrobească în oameni orice urmă de credință, orice urmă de relații frumoase, orice urmă de bunătate. Suntem apăsați nu de războaie în care mor oameni ci de lucruri mediatice care afectează psihicul omului, care apasă în fiecare zi câte puțin, în așa fel încât ne creează labilitate emoțională. Și din cauza asta mor oameni.

Singura cale de luptă cu astfel de presiuni este fuga. Să fugi de știrile apăsătoare, să fugi de lucrurie care te afectează și să te oprești acolo unde este Hristos. Au fost câteva săptămâni în care am refuzat să ascult vreo știre și în care m-am simțit extraordinar alături de Dumnezeu. Suntem încă în lumea aceasta și vrând nevrând, ce este în jur ne afectează. De aceea avem nevoie să ne detașăm.

Scopul lui Dumnezeu pentru noi e limpede dar mersul în cer nu se realizează decât luptând spre ce este înainte. Vom cădea dar nu vom fi înfrânți. Vom avea eșecuri dar ne vom ridica și vom avea privirea țintă la Hristos. “În cer, pe flori, nu poți intra…” Oricât de mult ne-ar plăcea, așa nu se poate.

Fiți credincioși. Ne așteaptă un viitor infinit mai bun. Aveți nădejde și când totul în jur pare că se năruie. Fiți tari, Mirele este aproape de tot.

În a doua carte a cronicilor, Dumnezeu îi promite lui Solomon că El va binecuvânta țara și o va vindeca în urma unor condiții pe care poporul ar trebui să le împlinească. Dacă ne uităm atent la ce se întâmplă în jurul nostru, vom putea vedea exact contrariul condițiilor puse de Dumnezeu.

Smerenia. Nu e nicăieri. Dimpotrivă, am văzut oameni săraci, apăsați de necazuri, dovedind prin atitudinea pe care o au că sunt mândrii. Nu am înțeles niciodată raportarea majorității românești legată de coronavirus. Că nu există, că nu e așa grav, că trecem și prin asta cu bine. Românul pur și simplu, parcă s-a născut să nu respecte. Parcă e în natura noastră să nu ne supunem, probabil din cauză că aproape tot timpul am trăit subjugați, cu o atitudine de răscolire oridecâteori ni se spune să facem ceva.

Smerenie nu prea există decât rar. Apoi, Dumnezeu vorbește de rugăciune. Nici ea nu e prezentă nici măcar în părțile ei esențiale, vorba lui Caragiale. Românul nu se roagă decât când este în necaz el personal. Până atunci suntem adepții filozofiei lui merge așa atât timp cât merge. E greu să unești un astfel de popor într-un lucru sfânt fără să aibă ceva de câștigat pe moment. Dar dacă ne uităm peste granițe vedem la fel sau poate mai rău, deci parcă mai pâlpâim și bâjbâim cât de cât.

Smerenie nu, rugăciune nu prea, urmează căutarea de Dumnezeu. Aici iar e grav. Statistic dacă vorbim, oamenii în vârstă din generația trecută, ce mai încearcă așa cum pot sau cum au primit, restul, doar excepții. Interesant este că majoritatea sunt conștienți că trăim vremurile din urmă, dar nu au nicio voință să schimbe ceva. Dumnezeu a fost uitat, poate și de mulți creștini, lăsat ca o roată de rezervă. Poate o parte din ei nu recunosc asta dar atitudinea lor spune cu viu grai.

Ce să mai vorbim despre abaterea de la căi rele? A patra condiție pusă de Dumnezeu poporului, lumea întreagă nu o respectă. Aici suntem toți la fel, pe întreg pământul. Totuși, când îi întrebi pe oameni de credința lor, toți spun că sunt creștini. Asta este suprema ipocrizie. Nu ne rămâne altceva de făcut decât să rugăm creștinii autentici să se roage, cât încă mai e har.

Vine Domnul și aproape a intrat pe ușă. Cum stai? Te smerești, te rogi, Îl cauți pe Hristos, te abați de la rău? Ferice de tine dacă faci asta.