Category: Alexandru Fintoiu

Sa fim oameni

Published / by

Dumnezeu a făcut om când toate erau gata. Cel mai greu lucru care se poate întâmpla în lumea noastră este să fii om. Cei din jur în general aleg să fie diferiți de proiecția ideală pe care Dumnezeu a gândit-o. Păcatul ne mușamalizează trăirile la nivel profund. Nu ne lasă să fim noi.
Ca să fii om trebuie să ai caracter. Oamenii să vadă în tine sfințenie, dragoste, atribute care să aibă un impact în sensul apropierii de Hristos. Totuși, când o situație problematică o cere, lumea reacționează diferit de cum ar trebui să reacționeze, un om.
Să fii om înseamnă să te porți cu blândețe acolo unde lumea mușcă și e dură pentru că nu înțelege afecțiunea. Să fii om înseamnă să iubești adevărul, chiar dacă tu pierzi în relație cu alții. Să fii om înseamnă să acorzi îndurare celor care primesc acuze fără sens.
Dar, nu în ultimul rând, să fii om înseamnă să Îl lași pe Dumnezeu să te transforme. Să renunți la egoism, egocentrism și să-ți acorzi ființa în iertarea însângerată primită la cruce la Golgota.
Atunci se va putea spune și despre noi că suntem cu adevărat oameni, oameni cum ar trebui în mod ideal să fie oamenii.
Întodeauna, să fii e mai greu decât să ai. Să fii, implică o luptă interioară din care nu ieși cu hainele caracaterului călcate. Dar prin lupta aceasta devi om, devi ceea ce a făcut Dumnezeu posibil prin sacrificiul Lui.
Nimeni nu se naște mântuit ci devine mântuit, prin acceptarea lui Hristos, prin luptă și biruință. Dumnezeu a făcut om, e timpul ca noi să devenim. Tot Lui îi datorăm posibilitatea aceasta.

Invatam de la lacuste

Published / by

“El șade deasupra cercului pământului și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui…” (Isaia 40:22a)
Se zice că în antichitate, lăcustele erau considerate o pedeapsă de la Dumnezeu și aduceau spaima în rândul populației. Venirea lăcustelor era considerată sfârșitul lumii. Biblia face referire de câteva ori la lăcuste, amintindu-ne faptul că ele au fost folosite ca mijloc de pedeapsă pentru egipteni, alteori ca un mijloc de învățătură pentru noi.
Totuși, imaginea frumoasă surprinsă de Isaia, dovedește micimea ființei umane și totuși, importanța acesteia în ochii lui Dumnezeu. Nu știu câți dintre noi am avut “curajul” să ținem o lăcustă în mână. Primul lucru de care îți dai seama este faptul că insectă aceasta este plină de viață.
Se mișcă, încearcă să scape, se ridică, sare iar uneori, surprinzător, rămâne nemișcată. De câte ori vine încercarea peste noi, oare cum reacționăm? Suntem plini de viață, luptăm, ne ridicăm, încercăm, ne rugăm, rămânem în pace?
Nu trebuie să abandonăm niciodată lupta. Lăcusta dacă își pierde un picior se reface. Oricât de grea ar fi încercarea prin care trecem vom ieși biruitori pentru că Isus Hristos este cu noi. În cartea Proverbe, Dumnezeu ne spune despre lăcuste că nu au împărat dar pornesc toate în cete. Când sunt necazuri grele, apelează la ceilalți, roagă-te cu ei, caută părtășia. Singur e mai greu, dar suntem puternici împreună.
Așa cum se zbat lăcustele în mână, așa este zbaterea noastră pe pământ în fața ochilor Lui Dumenzeu. Ne ține cu degetele Lui sfinte pentru că uneori sărim în puțuri adânci. Nu înțelegem de ce nu ne lasă să facem saltul, dar știe El.
Dacă Dumnezeu are grijă de o lăcustă, are grijă și de tine. Mai ales de tine.

Viata ca o floare

Published / by

Viața noastră de creștini ar trebui să fie ca o floare de colț. Când o întâlnești, de la distanță, pare o floare normală, obișnuită. Din ce te apropi de ea, din ce descoperi complexitatea frumuseții ei. Avem nevoie să lăsăm descoperită frumusețea lui Hristos. El ne face ceea ce suntem.
Floarea de colț e rară. Nu o poți vedea oriunde. Ca să o vezi trebuie să vrei să mergi acolo unde trăiește ea. Creștinii, îi găsești de obicei strânși împreună, dar, ca să ai de-a face cu ei trebuie să mergi la biserică. Atunci Dumnezeu te poate convinge de puterea pe care o are în a transforma viețile cu ghipi ale păcatului în vieți cu flori ale neprihănirii.
Floarea de colt este îmbrăcată cu o haină albă. Este unică și pare foarte delicată. Totuși, în mediul ei rezistă tuturor condițiilor de vreme. Și noi am primit haina frumoasă și albă a neprihănirii. Ar trebui să rezistăm problemelor, durerilor, încercărilor și să rămânem la fel de sfinți. Atunci când nu putem, Dumnezeu ne mai întinde o mână de ajutor.
Floarea de colț protejată de lege. Viața noastră este protejată de Hristos. La români, floarea de colț este declarată un simbol al dragostei. Noi, creștinii, precum ea, ar trebui să radiem iubire, să arătăm celor din jur că dragostea este nepieritoare și însuflată de prezența lui Hristos în viețile noastre.
Avem nevoie să fim florile de colț ale lumii acesteia. Să exprimăm raritatea, neprihănirea și iubirea în toate formele lor.
Să încolțim dragostea neprihănită a lui Hristos în inimile oamenilor.

Sa ne pocaim in fiecare zi!

Published / by

Viața de pocăință este o viață în care îți pare rău în fiecare zi că nu corespunzi cerințelor sfinte ale lui Dumnezeu. Până la urmă, mai presus de teoriile noastre, legate de interpretarea anumitor versete din Scriptură, este atitudinea de regret față de păcat.

În fiecare zi ne proșternem înaintea lui Hristos rugându-L să ne ierte. Nu se poate să nu greșim cu ceva, nu se poate să arătăm ca sfinții din pereți, neatinși de vreo umbră sau vreun om. Din păcate, haina se murdărește și bisericile sunt pline de răniți oblojiți de sângele lui Isus Hristos. Sau din fericire, depinde cum privim.

Nu știum cum sunteți voi, dar simt nevoia de Dumnezeu mai mult ca oricând. O clipă de-am fi fără El am face lucruri neimaginabile vreodată și îngrozitoare. Binecuvântarea Lui nu o vom primi decât prin pocăință, când realizăm ce mici suntem, ce slabi suntem, ce trecători suntem și ce mult are să ne ierte Hristos.

Îți dai seama că nu ești vrednic nici măcar să legi șireturile cuiva și totuși primești în dar mântuirea de la Hristos, fără plată. Îți dai seama că în fiecare zi te abați, fără să vrei, de la standardul dumnezeiesc și în fiecare zi primești iertare fără să te coste nimic. Tu vii cu lacrimile și Hristos cu iertarea.

Ne luptăm în fiecare zi. Uneori cădem, alteori învingem dar din lupta aceasta trebuie să ne ridicăm. Nu putem accepta să fim înfrânți. Avem de partea noastră pe Dumnezeu.

Slăvit să fie El.

Oxigenati-va viata

Published / by

Zilele trecute am avut ocazia să respir aer curat de munte. Mirosul de cimbrișor și brad te făcea să adormi. M-am gândit că cine nu poate dormi, ar trebui să stea o zi pe malul unui râu de munte și cred că va ajuta. E ca o terapie cu oxigen. Nu de puține ori în Sfânta Scriptură, ajutorul, siguranța sau scăparea sunt exprimate prin Cetatea Sionului sau muntele Sionului.

Cuvântul Sion este folosit de peste 150 de ori și înseamnă fortificație. Și de-a lungul istoriei noastre ca popor, de câte ori veneau invadatori, cei care locuiau la câmpie fugeau în zone mai înalte unde se puteau ascunde ușor.

Muntele în Biblie are o semnificație aparte dar poate cea mai importantă este legată de apropierea noastră de Dumnezeu. Mi-am adus aminte de Lot și Avraam. Lot și-a ales câmpia roditoare iar Avraam a rămas cu zonele muntoase care nu promiteau nimic bun. Totuși când stai sus, aproape de Dumnezeu, primești mari binecuvântări.

E frumos la munte. Peisajele magnifice și aerul curat îți creează o stare de bine. Nu ai cum să nu-L apreciezi pe Dumnezeu pentru creația Lui deosebită. Ideea este că suntem binecuvântați ș iar trebui să prețuim ce avem în țară nu să murdărim locurile frumoase cu gunoaie.

Așa este și cu Dumnezeu. El ne iartă și ne sfințește iar noi, în mijlocul înălțimii, ne murdărim hainele. E ca și cum ne aruncăm în vale fără parașută. Trebuie să ne luptăm. Fără luptă nu există cunună și lupta va ține toată viața.

Să avem răbdare și să ne bucurăm de peisajele spirituale pe care ni le orânduiește Dumnezeu. Perspectiva este înălțătoare!

La cine alergi?

Published / by

În general, oamenii așteaptă miracole de la Dumnezeu. Și acesta ar fi principalul motiv pentru care Îl urmează. Setea de nemaivăzut, de supranatural, e ca o febră care cuprinde inima. În general omul nu dorește să urmeze un Dumnezeu care promite o viață liniștită, normală dar schimbată. El dorește artificii.

Poate din acest motiv când apar musafiri în biserică se strâng mai mulți oameni ca de obicei. Vor să audă ceva nou, spus altfel sau realizat altfel. Deși Cuvântul este același, deși motivația urmării Lui ar trebui să rămână aceeași, oamenii se satură de stereotipuri și uneori se întind mai mult decât îi ține plapuma.

Din cauza setei de nou îi paște pericolul devierii de la traseul racordat în Hristos. Cercetarea personală ar trebui să fie simplă. Dacă umplu biserica doar atunci când apar noutăți, oameni, înseamnă că motivul principal pentru care merg nu este Dumnezeu.

Dacă merg la închinare de fiecare dată, dorind să mă las cercetat de Duhul Sfânt, se schimbă raționamentul. Avem nevoie de Hristos, nu de spectacole. Chiar El spunea că cei care cred în Dumnezeu doar pentru semne și minuni, nu-L urmează decât până la o vreme.

Credința trebuie să fie zilnică, indiferent ce invitați sunt în biserici, Cel mai mare este Hristos. El este motivul, dorința, bucuria și nădejdea. Dacă  ne bucură în biserică altceva, mulțimea, oratoria, muzica, în afara lui Isus înseamnă că avem nevoie de o viață nouă.

Ce nu pricep oamenii este că ei trebuie să meargă la Isus.

Bunatate sau Dreptate?

Published / by

Spunea cineva că dacă alegi bunătatea în locul dreptății, vei avea dreptate de fiecare dată. Când știi că ai greșit și nu primești ce meriți, după dreptate, înseamnă că ai avut parte de bunătate.

Dumnezeu ne face parte de bunătate în fiecare zi. Nu există niciun om care să nu fi păcătuit iar dreptatea lui Dumnezeu cerea moartea noastră veșnică. Totuși El nu a uitat că e și bun, dar Cineva trebuia să plătească pentru ca setea după dreptate să fie satisfăcută. Altfel, nu se putea.

Așa a venit Hristos. El a vrut să sufere ca noi să putem fii cu El. Unica noastră soluție de salvare a venit tot de la Dumnezeu. Odată răul săvârșit noi nu-l puteam repara. Dacă aici pe pământ se mai poate să punem cîte un petic pe unde am stricat, sufletește n-aveam nicio șansă. Plata păcatului era moartea și Cineva trebuia să plătească.

Iată-ne astăzi martori ai harului și ai bunătății lui Dumnezeu. Suntem în viață cu șansa de a apela la Hristos pentru mântuirea noastră.

Cineva povestea că un om a visat că i-a pus o întrebare diavolului, dacă ar avea cei din iad vreo șansă, s-ar pocăi cineva? Și răspunsul a fost așa: dacă Dumnezeu le-ar da trei secunde, tot iadul s-ar pocăi.

Mulți oameni au la dispoziție o viață și tot nu apelează la Hristos. Cel mai rău este să mergi la biserică și să nu se lipească nimic de tine. Să te afunzi într-un ritual religios care să iți împietrească inima. Este tragic.

Numai bunătatea lui Dumnezeu ne ține. Dreptatea ar însemna să murim toți într-o clipă. Cum răspunzi bunătății Lui?

Cum ai vrea să te judece Dumnezeu? După bunătate sau după dreptate?

Duhul Sfant ne aduce binecuvintare

Published / by

Zilele trecute au fost Rusaliile. Cei mai mulți le-au sărbătorit cu fum la iarbă verde. Dar cine a mers la biserică s-a bucurat, probabil de prezența lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt al lui Dumnezeu aduce pace. Nimic nu poate întrece liniștea specială pe care prezența Lui ți-o așterne. Ar trebui să fim plini de El. Așa nu vom mai fi tulburați de orice veste.

Duhul Sfânt aduce putere. Ca să poți rezista tentațiilor, gândurilor, problemelor, complicațiilor este nevoie de prezența Lui. Altfel vom fi luați de vânt ușor.

Duhul Sfânt aduce dragoste. Ca să poți iubi curat, dezinteresat și să poți iubi și ce e imposibil pentru unii oameni, trebuie să-l rugăm pe Dumnezeu. Numai El ne poate transforma așa.

Duhul Sfânt aduce bucurie. Lumea e plină de triști și de oameni care nu știu să se bucure. Ori bucuria lor e trecătoare, ori este umbrită de alte lucruri. Bucuria dată de Dumnezeu durează și molipsește.

Duhul Sfânt ne aduce salvarea. El este Cel care ne convinge de neputințe, păcate, greșeli, compromisuri și tot El este Cel care ne arată că singura cale de mântuire e Hristos. Cu toții L-am acceptat pe Isus prin trezirea Duhului Sfânt.

Acum, Rusaliile s-au dus, dar Duhul Sfânt este cel care rămâne cu noi atât timp cât mai este har. Să nu Îl întristăm ci să facem în așa fel încât prezența Lui să fericească și pe ceilalți.

O săptămână plină de El.

Inaltarea un prilej de acceptare

Published / by

Hristos s-a înălțat la cer ca noi să ne înălțăm gândul și să ne îmbărbătăm inima. Dezamăgirile de aici au nevoie de un răspuns de dincolo. Și El este acolo ca să ne dea o mână sfântă și puternică de ajutor.

Nu putem trăi fără nădejdea revederii cu El. Fie că va lua biserica împreună cu toți ai Lui, fie că la timpul potrivit pentru fiecare, vom închide ochii aici ca să-i deschidem imediat dincolo, de văzut tot Îl vom vedea.

Ucenicii stăteau cu ochii pironiți spre cer așteptând ca Hristos să reapară din suflarea văzduhului. N-avea de gând să vină atunci. Avea de pregătit un loc pentru noi. Când Dumnezeu ne pregătește ceva este magnific și neexprimabil în cuvinte.

Isus Hristos a suferit condamnarea în locul nostru iar acum ar trebui să primească laude nesfârșite pentru bunătatea lui Dumnezeu. Ne-a dorit cu El, cu toate că în fiecare zi Îi arătăm că nu suntem în stare și nici vrednici.

Într-o zi, tălpile picioarele noastre vor fi expuse străzilor pline de lumină și aur din cer, fără să avem nici cel mai mic merit, fără să ni se atribuie nouă nici cea mai mică vrednicie posibilă. A contat că într-o zi, am răspuns chemării lui Dumnezeu și n-am neglijat singura soluție de salvare.

Avem cel mai mare exemplu de iubire de oameni. Dumnezeu a dat când tot ce primea era ură  și dispreț. Ar trebui ca inima oricărui om să se topească  în fața acestei mărinimii incomensurabile care se cheamă har.

Păcatul de neiertat pe care un om îl poate face este ignorarea unicii șanse de salvare pe care o are. Iar acest lucru Dumnezeu nu mai poate ierta.

Hristos s-a înălțat și așteaptă. Te așteaptă și pe tine.

Sacrificiu valoros doar pentru cine crede

Published / by

Hristos a fost omorât pe cruce pentru că nu se încadra în prejudecățile oamenilor. Spune Isaia despre El că era disprețuit și părăsit de toți cei din jur. Oamenilor le era rușine să fie asociați cu El. Se gândeau ca și astăzi, ce va zice lumea. Dar asta este ea, lumea…Cu o mână  îți dă și cu două îți ia și ce mai ai.

Pe cruce în Hristos, era lipsa noastră de valoare, păcatul, nelegiuirea pentru care noi trebuia să fim pedepsiți. Dacă mieii care erau sacrificați nu știau unde sunt duși, Hristos, deliberat s-a dus la moarte. De bunăvoie a luat asupra Lui tot ce a însemnat păcat, nelegiuiri sau boli.

El reprezenta în acele momente suma păcatelor omenirii întregi. Dragostea, bunătatea, mila, toate au fost urâte de oameni în acele momente. Dumnezeu a privit în Hristos, atunci, răutatea noastră, nonvaloarea noastră.

A fost pus în mormântul celui bogat. Bogații din vremea aceea erau priviți ca fiind oameni foarte păcătoși. Nu se știe prin ce mijloace au reușit să se mențină avuți. Cu toate că era sărac, Hristos a fost pus într-un astfel de mormânt. Ura omului pentru Dumnezeu a fost așa de mare încât Hristos a fost asociat și cu asta.

Dar, valoarea sacrificiului se vede astăzi. Mijlocitorul a făcut posibilă mântuirea celor care cred. Întrebarea este câți oameni răspund sacrificiului fantastic și dragostei incomensurabile a lui Dumnezeu pentru om? Cei mai mulți îl înjură, sunt nemulțumiți, invidioși, urăsc și nu fac altceva decât să continue impasibili pe drumul căderii.

Lupta cu tine însuți e cea mai grea. Însă lupta continuuă împotriva harului lui Dumnezeu este cea mai nefericită. Cândva se va sfârși și depinde de care parte a baricadei te afli.