Category: Alexandru Fintoiu

Vaucher pentru cer

Published / by

Citeam zilele trecute că s-a relansat programul Rabla pentru cei care doresc să-și cumpere mașini noi. Nu e rău. Programul ține cât timp există vauchere. Nu știu însă câți dintre noi s-au gândit că Dumnezeu are tot un fel de program de refacere a sufletelor noastre care nu este condiționat de un vaucher. Sau, putem considera jertfa lui Isus de la Golgota vaucherul nostru de intrare in cer.

Cert este că Dumnezeu vrea oameni noi și-i poate face noi. El nu reînnoiește parcuri auto ci oameni care se simt pierduți sau păcătoși. Este ca un program rabla pentru cer. Rablele de noi, pervertite, nefuncționale, poluate de amprenta păcatului gata să fie transformate de harul jertfei de la cruce. Dumnezeu nu ne schimbă cum schimbăm noi mașinile. Dacă ar fi așa, ar fi cerul gol iar noi n-am mai trăi.

Hristos face ceva special, cum nicio ideologie, cultura sau guvern nu o poate face, transformă viața fără sens, găunoasă și păcătoasă a oricărui om care dorește asta într-o viață nouă, curată, plină de nădejde.

Toate acestea fără reduceri, Dumnezeu ne dă totul, gratuit. Condiția este să fim în stare să acceptăm. Pare simplu și normal să accepți un astfel de dar, totuși câți oameni ignoră astăzi mâna sfântă de ajutor de la Dumnezeu.

Pur și simplu unora le place să polueze sau n-au dorința necesară să schimbe ceva. Însă, toți cei care vor, trebuie să știe că nu mai pot păstra din viața veche nimic. Unii mai încearcă cu câte un acumulator, ceva anvelope, dorințe vechi, dar la Hristos nu merge așa.

Nici nu ar avea rost să pui la o haină nouă un petic vechi. Așa că, alergați spre ce este înainte. Cât e har, încă se mai poate. Vaucherul nostru mai poate fi răbdarea lui Dumnezeu.

Încă mai are, dar cine știe pentru cât timp?

Valoarea vesniciei Sale

Published / by

Dacă ne uităm în jurul nostru vedem oameni care au plăcerea de a intra într-o biserică  și care sunt de acord că Dumnezeu există. Dar numai cu atât nu ajungi în cer. Citeam undeva că e diferență între ați plăcea o floare și a iubi o floare. Când îți place o floare o culegi dar când iubești o floare, o uzi în fiecare zi.

Câți dintre noi udă floarea credinței în fiecare zi? Câți dintre noi caută să se apropie de Dumnezeu în fiecare zi? Câți dintre noi lăsăm superficialitatea deoparte și suntem gata să rămânem conectați cu cerul mai mult decât la wireless?

Când faci un lucru des, devine o obișnuință și ți se pare normal, nu mai conștientizezi cu adevărat valoarea lucrului respectiv. Din acest motiv, nouă ni se pare normal să accesăm toată această tehnologie și să profităm de ea și arătăm cu degetul la cei care caută să ne scoată din uzual. Nu avem nevoie în fiecare zi de computer dar ne-am obișnuit așa și e greu să ieșim.

E valabil și invers. Unii din noi s-au obișnuit atât de mult cu biserica încât nu mai realizează valoarea închinării lor. În Sfânta Scriptură avem exemple de oameni care se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu chiar dacă aveau motive să fie distrași de la astfel de practici.

Dar toți oamenii aceștia erau conștienți de faptul că relația cu Dumnezeu este o valoare fără de care nu pot trăi, simțeau nevoia, nu de închinarea însăși, ci de Dumnezeul închinării lor, Îl iubeau pe Dumnezeu. El nu putea fi uitat undeva. Mai degrabă uitau toate celelalte lucruri.

Din păcate astăzi, lucrurile sunt inversate. Facem toate celelalte lucruri și dacă rămâne timp și pentru Dumnezeu e bine, dacă nu, încercăm a doua zi. Nouă ne place Dumnezeu, dar nu-L iubim. Noi Îl culegem pe Dumnezeu și ne mulțumim să-L punem într-o vază și să-L admirăm până când moare și uităm de El. Dar, când Îl iubești pe Dumnezeu, îți uzi sufletul cu apa vie în fiecare zi. Nu-L uiți, nu-L lași, nu-L pierzi din vedere și nu-L culegi. Realizezi valoarea veșniciei Sale!

Pentru tine ce este valoros?

Nu va pacaliti

Published / by

Astăzi este ziua în care o parte din cei din jur fac statuie minciunii, o împodobesc frumos și o vând bine. Așa este românul, face haz de necaz. Ce nu înțeleg este cum cineva care zice că e credincios se distrează pe tema mințind pe alții.

Ziua păcălelii a plecat din evul mediu, cel puțin așa se zice, când un sfânt pe nume Sisoe obișnuia ca pe această dată să păcălească un alt sfânt, Antonie. Nu știu cum se face că poveștile de genul au la bază sfinți. Probabil simțeau nevoia să se murdărească din când în când ori să se păcălească pe ei înșiși.

Realitatea din ziua de astăzi este că suntem mințiți în fiecare zi fără să mai fie nevoie de o dată anume. Reclamele mint, știrile mint, meșterii mint, guvernele mint și ne dăm seama că nu se poate să trăim în această lume fără să ni se întâmple să fim mințiți măcar o dată.

Și cum ce este rău se ia ca râia, oamenilor le place să prostească pe alții. Aprilie este o lună frumoasă, e păcat că debutează cu minciuni. Ironic este că se încheie sărbătorind Calea, Adevărul și Viața – învierea lui Hristos.

Pare că în viața orice lucru bun are și o imitație proastă. Vrei să faci bine, răul stă lipit. Avem nevoie de putere de la Dumnezeu și nu se poate obține cochetând cu păcate și greșeli.

E o primăvară frumoasă atât timp cât facem lucruri curate și sfinte. Mizeria de afară, nu are rost să o strângem și să o aducem în casă. Eventual, ar trebui să fim un exemplu și să o punem în tomberoane. Așa ne păstrăm sfinți. Inima nu e coș de gunoi.

Spuneți adevărul din inimă.

Copaci infloriti si roade

Published / by

Înfloresc copacii. Așa de frumos întâmpină ei un nou început! Nicio floare nu este la fel, dar toate sunt superbe. Așa se transformă și viața omului care Îl cunoaște pe Isus. E plin de flori, de bucurie, oriunde merge, duce primăvara cu el.

Omul care a primit mântuirea arată promițător. Florile bucuriei lui sunt garanția roadelor asta dacă nu se va găsi vreun ger să strice ceea ce a început Hristos. Pomii îmbrăcați în parfum și haine colorate te bine dispun. Tuturor ne plac, dar, cu timpul florile dispar și pare că ceea ce a fost frumos a devenit banal, într-o lume obișnuită.

Viața colorată de drag și bucurie se transformă într-o viață obișnuită cu bune și rele. Nu mai pare nimic special și copacii înfloriți devin ca toți copacii, acoperiți de frunze. Nu deosebești de la distanță care e mântuitul dintre ei.

Florile transformate în roade mici și verzi, sunt ascunse cu grijă în haina obișnuitului. Ai nevoie să te apropi cu mai mult de un salut ca să știi că dincolo de frunze se vede cerul. Pe măsură ce trece timpul, roadele cresc. Noi ne-am dori repede dar nu se poate așa. Trebuie ca roadele pomului să treacă și prin ploi și prin arșiță, ca să devină dulci.

Noi avem impresia că haina colorată și frumoasă s-a pierdut în vuietul zilelor, dar nu-i adevărat. Nu putea rămâne floare ca s-o admiri de la distanță, trebuia să devină fruct să îți hrănească interiorul. Acest lucru Îl dorește Hristos. Multe interioare transformate prin cuvântul celor schimbați deja ori prin promisiunea hainelor înflorite de primăvară.

Până la urmă, viața noastră de la Hristos încoace, începe ca un copac înflorit și continuuă cu roade. Dar, dacă vine gerul peste flori, rămânem doar cu impresia că am mers bine și sfârșim tăiați. De aceea, rezistați. Gerul nu mai are putere pentru că primăvara este aici.

Fiți tari, înfloriți și aduceți roadă.

Gand de primavara

Published / by

Se apropie prima zi de primăvară. Ea totdeauna e specială. Cu ultima clipă de dragoste, Hristos ne-a arătat că a iubit până la capăt. S-a jertfit pe Sine ca să ne înflorească pe noi, ca să fim plini de suc și verzi, ca să iubim și să ne tranformăm.
Primăvara asta vă doresc să înfloriți, să duceți frumosul cu voi și să arătați și altora harul. Să ne gândim că ar fi ultima primăvară, ce-ați face? Omul ar face orice în ultima lui clipă. Dacă ar fi ultimul buchet de flori ce l-ai putea cumpăra pentru ea, cum ar arăta?
Dacă ar fi ultima dată când ai păși într-o biserică, cum te-ai purta? Dacă nu ai mai putea vorbi și ar fi ultimele clipe în care ai spune ceva cuiva, ce ai spune? Lui Dumnezeu ce I-ai adresa?
Nicolae Iorga spunea că omul pierde în viață ani și la moarte cerșește o clipă. Parcă suntem specialiști în a pierde lucruri cu adevărat importante. Sau, mai rău, ni se pare că avem timp pentru lucrurile frumoase, ce-ar fi să le facem mai târziu? Mulți gândesc așa.
Așa amână omul și pe Dumnezeu. Mâine, primăvara cealaltă, peste doi ani, până când ocazia este pierdută. Așteptăm să vine zile de sărbătoare ca să ne bucurăm și uităm să ne bucurăm azi. Așteptăm să fim cu cei dragi și apoi ne adesăm vorbe urâte.
Pe cel care este întodeauna cu noi îl prețuim cel mai puțin iar când nu mai e, îl regretăm cel mai mult. O alergare nesfârșită după fericire care nu se împacă niciodată cu nevoia noastră de a fi bucuroși.
Cel mai frumos ar fi ca la începutul acesta de primăvară să ne uităm în oglindă, să ne amintim ce-am fost, să vedem unde suntem și să ne schimbăm viața. Biblia e oglinda.
Dacă o întrebăm cine este cel mai frumos din universul acesta, ne va oferi un singur nume: Hristos.
Primăvara seamănă cu El.

Povestea unei flori

Published / by

Nu știa că are să fie adusă chiar într-o casă unde oamenii iubesc. Se aștepta la mai puțin, să fie doar un gest, jertfită ca simbol al primăverii și tot așa să și rămână. De unde a venit ea, era plin de oameni care n-aveau nicio tragere de inimă. Luau din consoartele ei că așa se face, doar e primăvară.

De când creștea, visa să aducă o rază de lumină în inima unei ființe umane delicate și iubitoare. Ura să devină un gest, ea care a fost învățată în școală, frumusețea și profunzimea dar și efemeritatea vieții. A venit timpul să fie culeasă și să fie așezată lângă altele ca ea.

Avea vise, părea totul așa de frumos, își imagina scurta ei viață într-un pocal de aur curat. Dar chipurile celor care veneau s-o pețească nu erau pe măsura imaginației ei. Erau frumoase, dar exprimau nimic. Ea voia să devină primăvara. Mesajul primăverii trebuia să fie altul, dar iarna a fost prea adâncă și nu se puteau schimba, doar cu ea.

Dar nu toți erau așa. Erau unii ce cumpărau cu bucurie, pentru ei era un prilej de a dovedi că scurta viață de pe pământ chiar contează. A fost aleasă de niște mâini ce păreau săpate de timp, dar cu delicatețea unei iubiri ce se observa pentru cei cu nădejdi pătrunzătoare. Nu știa exact cum o să fie dar i-a părut bine, putea fi mult mai rău.

Când a ajuns, și-a dat seama că a fost plimbată prin atâtea mâini, ca să poată ajunge într-un final, acolo de unde nimeni nu o va mai putea lua. A fost primită cu foarte mult drag, exact cum își dorea. Casa unde a ajuns era frumoasă și curată, iar ea, cea pentru care a fost culeasă, o ființă delicată și blândă.

Simțea că a nimerit unde trebuie. Și-a zis în sinea ei că, dacă e să moară vreodată, aici este locul. Încet, încet, a început să înflorească. Și ce parfum. Era îngrijită în fiecare dimineață. Primea atenție din partea celor din casă dar mai ales din partea ființei delicate și blânde. Ce drăguță era cu ea.

Ar fi vrut să nu moară niciodată dar știa că toți murim mai devreme sau mai târziu. Conta ce lăsa în urmă. N-a fost lungă viața ei, dar cele câteva clipe au adus fericire tuturor. Până la urmă fericirea nu se măsoară  în gesturi ci în cantitatea de dragoste din inimi.

Aceasta este povestea unei flori, unei mame, unei soții sau ar putea deveni povestea voastră…

Salveaza relatia cat se mai poate …

Published / by

Un om bătrân și foarte zgârcit, căruia i-a murit soția, a fost întrebat ce părere are de situația în care este acum, singur și fără să aibă cu cine să mai vorbească. Drept răspuns a zis despre soția lui că a fost bună de-a lungul vieții, că n-a mâncat mult.

Zgârcenia acestui om este atât de mare încât pur și simplu a înnăbușit orice urmă de omenie din viața lui. El era preocupat de pământurile lui, nu de faptul că a rămas singur fără soție. Nu vreau să mă gândesc cât a suferit acea femeie lângă un astfel de om.

Prețuiți persoanele de lângă voi, nu banii. Indrăgiți mamele voastre pe care le mai aveți. Și-au sacrificat nopți și ani ca noi să creștem. E ușor să vezi copii drăguți și frumoși la alții câteva ore, dar numai o mamă știe durerea, oboseala și sacrificiul.

Și totuși, Dumnezeu ne face o promisiune fantastică, chiar dacă o mamă și-ar uita copilul, El nu ne va părăsi cu niciun chip. Cât de mare este dragostea Lui pentru noi și ce puțini oameni mai realizează asta!

Iubiți soțiile voastre, nu vă obișnuiți cu ele. Amintiți-vă că erați în stare să faceți totul pentru ele înainte să vă căsătoriți. Atunci mai însemnau ceva. Acum parcă merge oricum, nu?

Ce este ciudat este că de cele mai multe ori, dragostea care ar trebui să crească pe măsura trecerii timpului, scade până când nu mai rămân decât reproșuri. Asta înseamnă că nu ne-am făcut treaba. Nu altar, nu rugăciune, nu iubire, 8 martie un calvar, nici n-ai chef să iei trei flori.

Dar, nu-i așa? Bărbații în special, cred că merge treaba și cu mai puțin, atât timp cât ea nu zice că nu merge. Dar nu este așa. Dumnezeu nu a realizat mântuirea noastră cu mai puțin din Hristos. A dat totul. Fiecare din noi trebuie să urmăm exemplul Lui.

În caz contrar, într-o zi te vei trezi în fața unui zid pe care ea îl va pune în fața ta și greu se va mai sparge. Din această cauză sunt atâtea căsătorii destrămate și relații care nu funcționează. În acele situații poți să încerci cu 51 de trandafiri sau 101, nu vei reuși mare lucru. Să nu fii superficial. Ai face orice, dar nu mai merge.

De aceea, fă totul acum, când nu e prea târziu.

Promovati ce este curat …

Published / by

Ministerul Turismului a prezentat un videoclip de promovare a țării noastre printre străini. Cum era de așteptat, acolo apar lucruri frumoase legate de cultură, istorie, natură dar și distracții actuale. Este un mix care prinde multora.

Ceea ce am observat este că ne lăudăm acolo cu spiritualitatea noastră. Le dorim străinilor să viziteze locurile și locașurile de cult pline de spiritualitate. Biserici sau mănăstiri care mai degrabă au istorie decât spiritualitate.

Spiritualitatea nu duce pe nimeni în cer. Nici religiozitatea. Ne lăudăm cu ele, le promovăm dar noi tot morți suntem. Chemăm tinerii să se distreze la noi în țară în cluburi de parcă n-ar avea unde să își facă de cap în toată Europa. Dar trebuie să fim în trend și le zicem și lor, hai să păcătuiți și pe la noi.

Adevărul este singurul care ne face liberi, dar adevărul doare și sperie pe mulți. Mi-ar plăcea o dată să se realizeze un clip de prezentare a problemelor cu care țara noastră se confruntă. Probabil ar fugi și românii. Până la urmă fiecare țară are problemele ei care nu se doresc scoase în evidență.

Am putea înșirui o mulțime de lucruri care ne lipsesc în țară, dar cel mai important lucru care ne lipsește e cel mai neglijat: Dumnezeu. N-avem pe Hristos în viața noastră, n-avem busolă, n-avem sens, n-avem o fericire care durează, suntem deprimați și bolnavi.

Putem fi considerați habotnici sau obsedați de Dumnezeu, dar este diferență între a fi obsedat de ceva și a iubi pe cineva. Noi Îl iubim pentru că ne-a iubit mai întâi. Hristos este muschiul verde de copac care ne arată nordul.

El ne-a învățat să ne orientăm și tot El ne spune că nu mai este mult. Așa că promovați dragostea, bucuria, pacea, nădejdea și iertarea. De aceste lucruri au nevoie oamenii.

Canta si tu ca mierla

Published / by

Mi-am adus aminte ce frumos cântă mierlele. Pentru cei care au urechi de auzit este o adevărată plăcere să le asculți. Dincolo de cântecul de primăvară, fiecare mierlă trăiește împreună cu partenerul până când acesta moare.

Și de aici am avea de învățat. Omul nu a fost creat să meargă din floare în floare. Dar câți dintre noi mai avem timp să ascultăm natura creată de Dumnezeu sau să învățăm de la ea, când noi nu avem timp să ne ascultăm copiii, părinții ori familia. Nu ne place să îi mai ascultăm strigătele disperate sau cântecele cerești pentru că suntem ocupați cu distrugerea ei și a noastră deopotrivă. Săraca natură.

N-avem leac. De fapt, avem, dar nu apelăm la El. Nouă ne place gălăgia, circul, muzica dată tare, infatuarea, prostia, râdem de ea, o gâdilăm, ne amuză, suntem sarcastici, zicem că trăim. Cu vorbe nu trăiește nimeni.

E bine că undeva, deoparte, Dumnezeu are pus ce este al Lui. Ce e al Lui iubește, are milă și mai face și ceva fapte. Când am ascultat trilurile mierlelor, mi-am dat seama ce prost cânt. Mi-e teamă că nu e ca la îngeri, că s-ar speria. Și de mine și de noi. La îngeri le place cântarea din inimă. Până la urmă voci avem dar n-vem inimi.

Câteodată pare că mâncăm prea mult și n-avem suflu. De-asta nu prea ne șade cântarea de laudă. Avem mult și nu se întâmplă nimic. Cei care sunt scapați din necazuri, le saltă inima de bucurie. Au motive de închinare. Noi dormim.

În sute de biserici se doarme. E o cântare din somn. Mormăim cum putem, de rușine de colegi, nu de Tată. La mulți e lipsa tinerilor din biserică pentru că nu s-a investit în ei. Dacă ne place, cântăm, dacă nu, alegem să murim.

Când am intrat prima dată într-o biserică a lui Hristos, am simțit nevoia să cânt dar mi-a fost rușine. Probabil așa s-a întâmplat cu mulți din noi. Acum cântăm dar fără rușine de Cer. Mulți din noi ne trezim că habar nu avem ce am cântat, ce am promis cu gura noastră sau ce am mințit cu nerușinare.

Avem nevoie să fim ca mierlele. Să cântăm. Cu vocea, cu viața, cu inima și cu sufletul. Să vestim primăvara fără să obosim. Răsplata va fi mare.

Vine primavara

Published / by

Vine primăvara. Cu alai de flori sau nu, o așteptăm. Își întinde brațele înverzite spunând parcă, vreau să vă binecuvântez. Semne sunt. Nimeni nu știe ziua când începe, fără ca iarna să mai pună stăpânire pe noi. Dar știm că nu mai este mult.

Așa va veni și Hristos. Tot ca primăvara. Ne va binecuvânta. Ne va bucura atât de mult că din iarnă nici măcar amintire nu va mai rămâne. Pentru primăvară însă, trebuie să fii pregătit. Nu toată lumea o apucă. N-are nevoie de lemne, flori sau căldură ci de inimă.

De primăvară nu se bucură decât cei care o iubesc, cei care o apreciază, cei care o așteaptă. Pentru cine nu o dorește, primăvara trece ca și cum nu ar fi fost și nu are nimic special. Ca să te califici în primăvară, ai nevoie să te lupți, să te rogi, să nădăjduiești și să te sfințești.

Azi o vestește un ghiocel, mâine o predică, iminenta venire este trâmbițată și de natură și de om. Hristos vine. Primăvara vine. Ca să fii pregătit nu îți trebuie multe lucruri. Haina curată și sfântă nu o pui când e iarnă în șifonierul vieții. Ea îți ține de cald și când e ger.

Nu ai mare lucru de făcut decât să fii aproape de Hristos, cu El în inimă. Apoi, atunci când va veni, primăvara te va lua și te va învăța să zbori. Te vei duce din ce înce mai sus, acolo unde le stă bine fiilor și fiicelor de Împărat.

Hristos te va face să privești de sus, dar nu cu mândrie, ci cu responsabilitatea și lupta celui care știe de unde a plecat și cu modestia celui care conștintizează harul.

Primăvara va lua tot ce este al ei și-l va transforma în eternitate.