Obișnuința este a doua natură a omului. Dar obișnuința nu aduce nimic conștient doar acțiuni ermetice. Ne-am obișnuit să ne trezim dimineața să mergem la serviciu și ne trezim uneori fără ceas.

Vara păsările cântă  în fiecare zi cu aceeași intensitate acustică, dar trecem de multe ori pe sub copacii verzi cufundați în gânduri și nu le auzim.

Cât cât un lucru îl auzi, îl vezi sau îl realizezi mai des, cu atât te obișnuiești mai mult cu el și aproape că nici nu mai știi că există.

Legea obișnuinței se aplică oriunde, excepția fiind doar Dumnezeu. El este Singurul cu care nu te obișnuiești afară doar dacă ești deja mort spiritual. El lucrează diferit, neașteptat de la om la om. Când rugăciunea devine obișnuință, autenticitatea și originalitatea ei scade.

Când mersul la biserică devine obișnuință, închinarea ta este sub semnul întrebării. Da, venim la biserică de câte ori e slujbă, dar nu obișnuința trebuie să ne motiveze, ci Însuși Dumnezeu. Nu vin că așa se vine ci vin că Îl iubesc.

Când dragostea devine obișnuință nici ea nu mai e autentică. Mulți oameni se despart pentru că fac în fiecare zi același lucru și se plictisesc. Uneori concediul salvează vieți de familie pentru că se iese din starea aceea fără orizont.

Când iubești o persoană, nu faci pentru ea aceleași lucruri comune sau obișnuite. Încerci să aduci mereu ceva nou în relația ta. Te străduiești, vrei mai mult, faci eforturi mai mari iar intensitatea acțiunilor este și ea ascendentă.

Calitatea lucrurilor care le facem depinde de cât iubim nu de cât suntem obișnuiți cu ele.

Iubirea din obișnuință e un nonsens, un formalism opus iubirii.

Până la urmă ești atât cât iubești.

Săptămâna trecută, am avut posibilitatea să văd și să admir cu ochii mei frumusețea specială a munților Iezer. Când privești ce splendoare a putut face Dumnezeu la un Cuvânt rostit, rămâi mut…

Aproape că ești tentat să crezi în filosofia iehovistă care zice că Raiul este aici. Oamenii se întreabă în asemenea momente, ce ar putea fi mai frumos în Raiul lui Dumnezeu dacă pe pământ vezi asemenea minuni naturale.

Ei bine, răspunsul la întrebarea asta constă într-un exercițiu de imaginație care nu ne va reuși. Spune Dumnezeu că la mintea omului nu s-a suit măcar splendoarea care va fi acolo. E de ajuns să știm că datorită limitării creierului nostru, nu ne putem forma o imagine clară despre Rai.

Oamenii au încercat să își pună imaginația în valoare pentru a-l putea descrie. Dacă am lua la un loc imaginația tuturor de pe Pământ și am expune-o în imagini tot am rămâne foarte departe de perfecțiunea frumuseții Raiului.

Pentru mine, e de ajuns să știu că există și că într-o zi voi merge acolo. Totuși fiecare om e liber să își dea cu părerea despre cum va fi și ce va fi acolo. Ceva, îi ghidează pe toți oamenii să se gândească la Rai, cel puțin de câteva ori în viață. Acel ceva este chiar gândul veșniciei așezat de Dumnezeu în om.

Primii oameni au văzut Raiul și, din ce s-au născut alții, parcă ideea Raiului nu a dispărut din conștiința lor, fie că vorbim de creștini sau de ceilalți.

Pentru unii e mai simplu să nu bage în seamă ce le zice conștiința și se bucură doar de plăcerile de aici afirmând că Raiul e ceva aievea. Alții sunt mulțumiți cu anumite niveluri de frumusețe care le găsesc aici și ei cred că nu au nevoie de mai mult.

Dar ceea ce ar trebui să fie cel mai dorit lucru din viața noastră de pe pământ, Dumnezeu ni-l oferă gratis prin Hristos. Niciunul din noi nu merita să ajungă într-o zi acolo. Și totuși, prin credința în El avem dreptul.

Am învățat în viața asta că dacă Hristos face ceva pentru mine, face lucrul acela perfect. Dumnezeu a folosit în Sfânta Scriptură cuvinte simple pentru a face minuni mari. În același timp, Hristos ne-a spus că se duce să ne pregătească un loc.

Închipuiți-vă cât de minunat poate fi locul acela! Nici măcar nu pot să-mi imaginez!

Una din trăsăturile interioare ale ființei omenești cu care ne luptăm este egoismul, intitulat de unii inamicul fericirii. Când pui interesul propriu mai presus de orice, când nu contează altcineva, părerea altuia, dorința celuilalt, când vrei cu tot dinadinsul să obți ce ți-ai propus călcând peste fericirea celui de lângă tine.

Egoismul a cuprins toate păturile sociale. Unii spun că declinul societății umane se datorează unui sistem de gândire egocentrist. Umanismul are în sine parte din el.

Felul de a gândi al lui Dumnezeu exclude în totalitate egoismul. Modul lui Hristos de a se raporta la cei din jur a avut la bază un altruism desăvârșit. Însuși sacrificiul suprem de la Golgota a fost un exemplu perfect în această privință.

Egoismul te închide în tine. Te face un om apăsat de fel de fel de dorințe. Te face o persoană indezirabilă. Nimănui nu-i place să stea în preajma egoiștilor. De obicei egoiștii nu prea au prieteni și îi vezi mai tot timpul singuri.

Nu e ușor să ieși de aici și să scapi de lațul acesta. Dar Hristos te poate ajuta. Totul se poate schimba prin acceptare. Să accepți că tu nu te poți ajuta pe tine însuți. Să accepți că și părerea altora poate fi întemeiată. Să accepți ajutorul lui Dumnezeu. Să-L accepți pe Hristos în viața ta.

Oamenii te pot ajuta dar numai Isus Hristos te poate transforma. Diavolul vrea să ții totul pentru tine și să te facă să crezi că așa ești cel mai fericit. Dumnezeu dorește să dai din lucrurile la care ții ca să cunoști o fericire incomparabilă. Asta înseamnă trecerea de la egoism la altrusim.

Până la urmă, mai ferice e să dai decât să primești.

Filosoful indian Tagore spunea așa: “Norii plutesc peste viața mea fără a mai aduce ploaie sau a vesti furtună, ci numai pentru a adăuga culoare cerului meu în asfințit.”

Fiecare om are cerul lui, într-un fel. În asfințit sau nu ar trebui să aibă ceva culoare altfel, a trăit degeaba. Culoare poți avea numai cu Dumnezeu.

Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște. Sunt spusele lui Pascal. Este înșelătoare și rea, iar acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu. Te dezamăgește când ți-e lumea mai dragă. Dumnezeu, niciodată.

 În cartea “Nedumeririle unui creștin”, Dan Tărchilă scria că trăim într-o lume care nu cunoaște mila, care nu știe să ierte și pe care avem ipocrizia să o numim creștină. Cineva zicea că trăim într-o lume de artiști. Spectacolul de teatru s-a pervertit în viața de zi cu zi. Niciunul nu e actor bun. Dumnezeu vede tot.

Noi suntem ca un cântec. Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârșit spre început. Trebuie să-l cânți totdeauna îndreptându-te spre sfârșit. Asta este viața, ca un cântec. Dar este important să nu-l cântăm prost.

Napoleon Bonaparte scria că urăște nerecunoștința ca pe cel mai urât cusur al inimii. Dacă un om a ajuns la nivelul acesta, mă întreb ce zice Dumnezeu când de fiecare dată îi spunem că nu ne place ceea ce avem.

Frumusețea personală este mult mai mare decât orice recomandare – Aristotel. Caracterul exprimă adevărata valoare a unui om. Caracterul înseamnă facturi mai mici la cer.

Nu ne plac facturile, dar trebuie să le plătim ca să trăim. Nici lui Dumnezeu nu i-au plăcut. Dar a hotărât să moară El ca să trăim noi. A plătit Hristos.

Ce să faci cu ea?

Ai putea să-i aduci niște flori din când în când. Există cândva un prea târziu pentru asta și-ți va părea rău.

Ai putea să te porți cu delicatețe știind că este un vas mai slab și că te-a ales pe tine când putea să aleagă pe altul.

Ai putea să spui cuvinte frumoase care să reflecte faptele cu care le însoțești. Uneori uităm că un cuvânt frumos înfrumusețează inima.

Ai putea să o lași să se odihnească mai mult și să speli tu vasele. Nu este angajată cu ora în familia ta.

Ai putea să o inviți într-un loc frumos care îi place mult ei. Ție oricum ți-ai făcut destul pe plac. E posibil să nici nu îți mai amintești când ai făcut ultima dată o astfel de invitație. Ea însă știe.

Ai putea să fii romantic. Bărbatul romantic nu este slab ci puternic. Această specie e pe cale de dipariție.

Ai putea să o surprinzi plăcut. Un cadou mic care să dovedească faptul că ai fost atent atunci când a mers cu tine în magazin și i-a plăcut ceva.

Ai putea să o asculți când îți povestește diverse lucruri. Ea are nevoie să comunice cu tine. Nu fi bădăran să îi întorci spatele motivând că  ți-e somn.

Ai putea să fii alături de ea când suferă. Degeaba faci gesturi frumoase când e soare dacă atunci când apar norii te retragi.

Ai putea să îi spui că o iubești. Afară doar dacă ai mințit atunci când te-ai casătorit cu ea.

Ai putea să fii politicos. Deschide-i ușa la mașină, ia plasele mai grele, dă-i prioritate. E plină lumea de misogini cu lipsă de creștere.

Ai putea să o admiri pentru ceea ce reprezintă pentru tine. E darul lui Dumnezeu. Ce dăruiește Hristos nu expiră.

Dragostea nu are termen de valabilitate.

Ce să faci cu ea?

Să o iubești.