Ea face parte din tine. Este primăvara înaintea căreia te înfățișezi în fiecare zi. Trebuie să o iubești, să o prețuiești, să o ajuți, să o înțelegi. Din când în când să vii și cu niște flori sau cu un cadou frumos prin care să-i arăți că e importantă pentru tine.

Înainte prietenă, apoi mireasă, acum soție, poate mamă, nu poți fi nepăsător nici bădăran, cu toate că în firea noastră ne stă. Dar rezistența firii împotriva Duhului ar trebui să nu dureze. Iubirea topește, cedează, are răbdare și te umple de fericire.

A venit martie și nu ai voie să o uiți și nici să-ți ceri scuze că nu poți. Când ai cunoscut-o, la început ai putut, iar când te întâlneai cu ea ajungeai mai devreme, semn că era importantă. Nu o lăsa singură să te aștepte, așteapt-o în continuare tot tu.

Ea înțelege că o iubești când vorbești frumos, când ești atent, când anticipezi anumite așteptări și chiar când știi să fi domn. Are nevoie de protecția ta, nu de muschii tăi, motiv pentru care poți renunța la sală liniștit. Când o protejezi nu înseamnă pumni ci ajutor zi de zi.

Ea este sensibilă  și trebuie să ai grijă. Nu cu nervi, că tu ești creștin. Un creștin nervos e un nonsens. La stâna lui Hristos sunt doar oi nu și câini. Spune întodeauna “te rog”, ea nu e sclava ta pe plantația vieții ci o regină în via lui Dumnezeu.

Acordă-i prioritate și dovedește-i că ești credincios lui Hristos. O iubești ca El biserica, altfel nu merge. În multe case nu funcționează motorul pentru că nu mai este în parametrii. Nu are schimburile de ulei la timp și se defectează. Sunt recomandate schimburile de cuvinte cu Dumnezeu în rugăciune. Fii preot.

Comunică și dicută totul cu ea. Nu fiți o casă de muți, că iar nu merge. Mereu sunt situații când părem nedreptățiți și tindem să ne supărăm. Trebuie să știi când să taci și când să vorbești pentru a evita situațiile neplăcute. Este nevoie de fler. Cere înțelepciunea de la Dumnezeu, fără, e imposibil și nu merge.

Petrece timp cu ea. Nu sta cu mâna pe telecomandă ca uliul care ochește prada. Nu fii ca oamenii din metrouri care stau cu căștile în urechi cu ei înșiși. Nu te plictisești de tine? Împărtășiți idei, visuri, gânduri, râdeți. Doar călugării nu prea au cu cine.

O primăvară colorată cu binecuvântări!

Se apropie primăvara. Cu alai de flori sau nu, rămâne de văzut că nu prea a plouat. Dar o iubim și o așteptăm. Vrem verde în jur și pe noi ne vrem la fel. Plini de suc și verzi, roditori în fapte bune, bucuroși că Dumnezeu ne-a mai lăsat.

Venirea primăverii este un moment bun să începi ceva nou. Să-ți înnoiești ființa, să o îmbraci cu sfințenie nu doar de sărbători legale când toată suflarea se spoiește cu gânduri bune și haine noi. Spală-te cu isop, luptă ca să biruiești, lasă murdăria și dă-ți cu parfumul neprihănirii.

Primăvara este un timp al schimbărilor. Dacă ai avut prieteni care te-au nenorocit și te-ai afundat în noroi, e momentul să prețuiești pe cel care te ajută să iubești firul verde de iarbă. Asta înseamnă entuziasm pentru viața primită de la Dumnezeu. Știrile din jur te ajută să fii îngrijorat dar Hristos te vrea liber și bucuros.

Primăvara înseamnă  activitate mai multă. Strângi, trăiești la lumina zilei, dăruiești, zâmbești, ești acolo când este nevoie, o evanghelie vie, spui altora despre viața veșnică, zidești, iubești, acoperi greșeli, ajuți…

Primăvara este răspunsul lui Dumnezeu la monotonia oamenilor. Ne arată că există și a doua șansă, că El poate ierta și poate face lucrurile noi.

Iubiți primăvara.

Toți oamenii ar dori să aibă parte de bunătatea lui Dumnezeu. Pentru unii oameni Dumnezeu este bun doar atunci când își rezolvă problemele. Pentru alții, El este bun doar atât timp cât nu se implică prea mult în viața lor.

În momentul în care Dumnezeu nu implinește dorințele oamenilor, El este acuzat de nedreptate, lipsă de bunătate și Îi este pusă la îndoială însăși existența Lui. Un tânăr a venit la un rabin într-o zi, supărat pe Dumnezeu. Îi zice acestuia așa: “Eu nu mai cred în Dumnezeu, dacă există, de ce se întâmplă atâtea lucruri rele în lumea aceasta?”. Rabinul gânditor, îi răspunse: “Uite ce este, nu știu de ce există atât rău în lumea aceasta, dar îți pun și eu o întrebare ție, în seama cui pui atâta bine care se întâmplă în lumea aceasta? Dacă nu ar exista Dumnezeu, atunci cine l-ar face?”… Tânărul n-a mai zis nimic.

Realitatea este că bunătatea lui Dumnezeu nu se poate măsura în cuvinte. Chiar și atunci când a creat lumea, Dumnezeu s-a uitat la tot ce a făcut și iată că “erau foarte bune”. El dă ploaie și peste cei buni și peste cei răi. Bunătatea lui Dumnezeu este cea care ne îndeamnă la pocăință.

Totuși ca să beneficiezi de ea, trebuie să nădăjduiești în El. Oricât de mari ar fi piedicile din viața ta, trebuie să continui să crezi, să nu deznădăjduiești niciodată. David a zis către Saul, “nimeni să nu-și piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia”. Poate că în viața ta sunt uriași mari. Să nu uităm că David l-a biruit cu o praștie, pentru că Dumnezeu a fost cu El.

Deasemenea trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu de fiecare dată. El se va lăsa găsit. Să-L căutăm în rugăciune, în Cuvânt. El nu va rămâne dator și ne va binecuvânta.

“Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.” (Plângeri 3:25)

Să iubești nu e simplu. Dar dragostea fără sacrificii nu este dragoste. Hristos ne-a iubit și Și-a dat viața pentru sufletele noastre. Nu se putea altfel. Trebuia să sufere în locul nostru. Trebuia să fie chinuit, bătut, batjocorit și executat.

Iubirea specială a lui Dumnezeu pentru noi a făcut ca Isus să fie pedepsit. Dragoste mai mare nu există. Să iubești pe cel ce te urăște, atât de mult, incât să renunți la unicul tău fiu. Niciun om nu ar putea să facă ce a făcut Dumnezeu.

Noi Îl uram, Îl înjuram, Îl batjocoream și nu ne interesa. Totuși El ne iubea în același timp cu o dragoste incomensurabilă. Contrastul acesta pare supranatural din motive evidente. Tot ce este om, în natura lui, n-ar putea face asta. De aceea a făcut Dumnezeu.

În comparație, nu ni se cere mult. Să iubim și pe cine nu ne apreciază, nu pare așa mult. Să iubim și pe cel care ne urăște, e ceva, dar nu ajungem la maximul realizat de Dumnezeu. Să iubim aproapele, prietenii, oamenii, nu e ușor dar e realizabil, este porunca lui Dumnezeu.

Câți împlinim acest cuvânt? Câți încercăm și nu avem resentimente? Să iubești pe cel ce te iubește e cel mai ușor. Și păgânii fac asta. Dar noi câteodată, nici asta nu facem.

Să recunoaștem, să iubești, nu e simplu. Însă, fără iubire suntem nimicuri în viață. Dragostea este cea care ne dă sens iar sursa este Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu are efecte deosebite asupra noastră. În primul rând ne vindecă. În psalmul 107, ni se specifică faptul că au strigat către Dumnezeu și El “a trimis Cuvântul Său și i-a tămăduit…”. Încercăm să ne rezolvăm problemele cu ceaiuri, pastile, doctori, dar sunt situații când nu merge așa. Iar pentru suflet nici atât.

Atunci trebuie să strigi către Dumnezeu și să fii sigur că El te ascultă. Pentru asta avem nevoie de o relație adevărată cu Hristos, să creștem în Cuvânt și în cunoștință, să stăm aproape de El. Avem nevoie de sfințire, podoaba sufletului nostru.

În Ioan 17, Hristos se roagă și Îl roagă pe Dumnezeu Tatăl să ne sfințească prin Adevărul Său, tot El ne spune în continuare că Adevărul este Cuvântul, motiv pentru care trebuie să-L citim, să-L iubim, să-L strângem în inimă ca să fim biruitori.

Nu vom putea reuși să urcăm în carul de biruință prin puterile noastre. La un moment dat, oricât am rezista noi, tot vom cădea. Avem neapărată nevoie să ne ancorăm în Scriptură. Atunci când Domnul Isus Hristos a fost ispitit de diavolul în pustie, el i-a răspuns repetitiv cu aceste cuvinte: “este scris”. Ce este în Sfânta Scriptură va rămâne în veci.

În a doua epistolă a lui Pavel către Timotei ne este specificat cum că “toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu…” El ne vorbește, ne ridică, ne mângâie, ne întărește și ne ajută în probleme unde oamenii nu pot.

Nu uitați, Dumnezeu este acțiune. Are planuri pentru noi și cu noi. Bucurați-vă și fiți sfinți.