• Alexandru Fintoiu

    Asta e viata!

    M-am tot gândit la câteva lucruri fără de care nu putem sta. În sine nu sunt rele dar depinde dacă devin rele. Fiecare se poate gândi ce reprezintă lucrul acela pentru el.

    Primul este telefonul. Îl ai cu tine mereu. Până și copiii au, și nu de jucărie. Îl luăm oriunde și intrăm în panică atunci când nu îl mai găsim. El este legătura noastră cu pământul și prietenii. Când se strică luăm altul și facem rate dacă este nevoie. Alteori cumpărăm unul mai performant, doar din dorința de a avea ceva mult îmbunătățit. Cu Biblia tot așa facem? Petrecem timp cu Dumnezeu? Suntem disperați să performăm în direcția aceasta?

    Al doilea este internetul. Odată ce ai avut de-a face cu el, vrei și tu. Toți sunt conectați, fără el nu poți cumpăra nimic de la distanță. Cu ajutorul lui plătești, iar când nu merge, suni la echipa de intervenție pentru că e greu să stai câteva ore fără el. N-ai stare. Îl folosești să asculți predici, să crești în Hristos sau să pierzi timpul. Pare soluția la ce lipsește din viața ta. Totuși nu-L poate înlocui pe Dumnezeu. Sau El este Dumnezeul tău?

    Al treilea este mașina. E plăcută, frumoasă și te duce mai aproape de cei dragi, de magazine, de parcuri și de biserică. Dacă se zgârâie și tu te agiți, te deranjează. Dai claxoane la semafor, te grăbești, comentezi. Dar dacă nu ai avea-o, n-ai fi mai puțin păcătos? Sau mai liniștit? Sau poate că ai avea scuze să nu faci ceva pentru Dumnezeu, că n-ai cu ce te deplasa. Cine știe? O păstrezi curată sau e ca o cocină, și asta spune despre tine. Extremele sunt periculoase de fiecare dată. Dacă ai o mașină, roagă-te să fii creștin toată săptămâna, poți fi binecuvântare. Mașina sau soția? Amândouă? Le prețuiești la fel? Mi-e teamă să întreb cât Îl prețuiești pe El. Fiecare știe bine…

    Al patrulea e banul. Teoriile legate de bani toți le știm și obosim să le tot auzim. Îi numeri în fiecare zi? Te folosești de ei să faci bine? Te domină și ești altfel de om? Depinde pentru ce trăiești. Ești viu pentru Hristos, banul este un mijloc de trai. Ești mort pentru Dumnezeu, banul este un scop.

    Într-o zi îi arătam fetiței mele de 3 ani și ceva, peisajul și munții din jur și îi spuneam ce frumos este. Ea zice “Tati, e foarte frumos…asta e viață, Domnul Isus le-a creat!”

    Pentru tine ce e viața? Niciodată nu m-am gândit că asta e de fapt viața, să te bucuri pe pământ, cel mai mult, de creația Lui.

    Omul n-a creat decât lucruri, Dumnezeu a creat viața!

  • Alexandru Fintoiu

    Pe ce urme calc?

    Trece timpul repede. Nu se uită înapoi. Câțiva tineri au fost întrebați cum și-ar petrece ultima zi din viață, dacă ar ști că e cu adevărat ultima. Unul singur a răspuns corect. A zis că și-ar petrece-o ca și până acum, în ascultare de Hristos.

    Câți dintre noi ar putea zice asta? Te crezi atât de în regulă cu Dumnezeu încât să faci o astfel de afirmație? Adevărul este că e greu. În fiecare zi vezi că mai sunt lucruri de îndreptat la tine, poate de zeci de ani te lupți. Dar să nu uităm că Domnul Isus mijlocește pentru noi la Tatăl. Acesta este marele avantaj.

    Apostolul Pavel a făcut o astfel de afirmație, puternică. El a zis “Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.” Este foarte important ca tu să ai pe ce urme să calci, altfel te rătăcești. Urmele pe pământul acesta sunt multe. Pot fi ale părinților, ale unor oameni care au realizat ceva, ale unor idoli, cea mai de nedorit dintre ele, sau, urmele ale lui Dumnezeu.

    Cea mai importantă este cea a lui Hristos pentru că te duce la viață. El s-a asigurat că tu o vezi dar nu ești obligat să mergi pe ea. El nu obligă pe nimeni.

    Când zăpada e mare și ai urme lăsate de altcineva în față, îți este mai ușor. Hristos a deschis drumul pentru tine. Trebuie doar să mergi pe el până la capăt. El te însoțește și când simți că nu mai poți, va avea grijă să te poarte pe brațele Lui care nu obosesc niciodată.

    Tu pe ce urme calci? Depinde unde vrei să mergi, până la urmă.

  • Alexandru Fintoiu

    Strange pentru iarna!

    Încep să cadă frunzele și odată cu ele ar fi bine să cadă și orice urmă de amărăciune din inima noastră. Poate n-am reușit să facem tot ce ne-am propus dar mai este har. Toamna este un moment de meditație, te gândești că vara s-a dus repede și trebuie să fii pregătit pentru ce va veni. Iarnă stă să bată la ușă ca și Hristos.

    E momentul adunatului. Cei care au case, de obicei strâng frunze și lemne ca să le dea foc. Frunzele le ard acum ca să scape de ele. Lemnele le ard când e frig, prin sobe și centrale ca să se încălzească. Cu toții strângem câte ceva pentru zile mai puțin însorite.

    Dacă strângem frunze, n-au putere decât să facă fum, nu te poți încălzi cu ele. Când vine încercarea, norul, ispita, nu reușești să biruiești. Unele frunze sunt frumoase și doar atât. Le apreciezi culoarea sau forma ori mărimea, dar nu te poți încălzi cu ele.

    Dacă strângem lemne, avem ce ne trebuie când e ger, covid, secetă spirituală sau durere. În momente de criză ne trebuie putere și căldura Cuvântului lui Dumnezeu. Nu putem răzbi altfel, iar în acele zile de ger, în noi va fi ce am strâns când a fost vară.

    Știți fabula cu greierul și furnica. Greierul s-a distrat toată vara și frunica a muncit. Rezultatele s-au văzut când a venit iarna.

    Tu ce fel de om ești? Un greier fără minte sau furnica lui Hristos? Până la urmă suntem ceea ce dorim să fim…

  • Alexandru Fintoiu

    Alegeti ce trebuie

    Românii au avut de ales. Tot la patru ani. Punem ștampilele, fiecare cum putem sau cum ni se pare. Cei mai mulți sunt derutați. Dar indiferent cum alegi, Dumnezeu Își împlinește planul Lui.

    Noi avem speranțe, veșnice speranțe în conducerea societății. Azi poate se schimbă ceva, asta ca să ajungi la concluzia că omul tot om este, nu contează culoarea. Ceea ce trebuie să înțeleagă oamenii este că schimbarea trebuie să fie interioară, adică să o facă Dumnezeu.

    Când te schimbă Hristos, iți pui nădejdea în Dumnezeu, când te schimbi tu, crezi că n-ai nevoie de El și tot cazi.

    Avem nevoie de o țară condusă de Dumnezeu, nu de noi. Asta ar trebui să înțeleagă toți. Oamenii să se roage mai mult, să creadă mai mult, să lupte mai mult, nu pentru egoismul lor ci pentru slava lui Dumnezeu.

    Visez la o țară în care românii să se roage dimineața și seara, să țină post, să fie buni și să lase răutatea și falsul. Să ne rugăm să fim transformați pentru cer.

    Alegeți pe Dumnezeu în primul rând și el se va ocupa de restul. El vă va binecuvânta, nu oamenii. De la El să așteptați mai bine. De la El să așteptați frumosul. Nădejdea nu vă va fi amăgită.

    Faceți ceva pentru El.

                                                                                                                                                                    Alexandru_Fintoiu

  • Alexandru Fintoiu

    Izbanda este doar a Lui!

    Există un aer de nemulțumire în jur. Oamenii vor mai mult. Sănătate mai multă, securitate mai multă, bani mai mulți și o viață fără griji.

    Ghedeon s-a luptat cu madianiții cu puțin. Nici măcar n-a vrut să fie el alesul lui Dumnezeu. Ar fi renunțat bucuros la această onoare de lider și să lase pe altul. Dar Dumnezeu l-a ales pe el și n-a avut ce face. Oricât s-a eschivat, oricâte semne a cerut, Dumnezeu a fost statornic.

    Când s-au pregătit de luptă, erau 32.000 de oameni împotriva unei oștiri câtă frunză și iarbă. Șansele erau mici, mult prea mici. Cu toate astea, Dumnezeu a venit și i-a zis lui Ghedeon să mai renunțe la o parte din soldați. Au mai rămas 22.000 de oșteni, tot prea puțin pentru Ghedeon și tot prea mult pentru Dumnezeu.

    Până la urmă n-au mai stat în fața câmpului de bătaie decât 300. Nu erau nici eroii de la Termopile nici legende. Doar oameni care L-au crezut pe Dumnezeu. Ghedeon și 300 de oameni împotriva unei oștiri ca nisipul mării. Șansele de izbândă erau nule din punct de vedere strategic, omenesc și logic.

    Dar Dumnezeu abia acum era mulțumit. Cu puțini. Izbânda trebuia să fie doar a Lui. Iar oamenii trebuiau să Îi dea gloria doar Lui. Nu de puține ori avem senzația că facem noi, prin propriile noastre puteri, cunoștințe sau știință.

    Totuși Dumnezeu dă izbândă când Îl lași doar pe El. Nu cai și călăreți, ci El.

    Vrei izbăvire, biruință, restaurare? Nu lua problemele în propriile mâini, ci lasă-le lui Hristos. El știe mai bine ca oricine, nu?