Alexandru Fintoiu

FA-TI TIMP SA-L ASCULTI!

Nu știu câți dintre noi am avut de-a face cu îngeri. Nici cum am reacționa dacă o astfel de ființă slujitoare a lui Dumnezeu ar veni la noi. La Maria nu a venit orice înger, ci îngerul Gavril. Acesta vedea pururea prezența lui Dumnezeu și este cel care i-a luat locul lui Lucifer după căderea sa.

Gavril are o poziție clară în cer, fiind undeva foarte sus din punct de vedere ierarhic. A vorbit cu Daniel, cu Zaharia, l-a mângâiat pe Domnul Isus când suferea, a dat piatra la o parte de la mormântul Lui, s-a prezentat lui Ioan pe insula Patmos plus multe altele. Înclin să cred că tot Gavril s-a arătat și păstorilor cărora le-a transmis vestea nașterii Domnului.

Maria, când a văzut îngerul, s-a tulburat. Când Dumnezeu apare brusc în viața noastră ne simțim tulburați. Nu știm ce să facem, ne punem întrebări, când de cele mai multe ori, cel mai simplu este să ascultăm.

Trăim vremuri fără timp și grele. Nu ne facem timp să-L ascultăm. Ni se pare că știm mai bine sau o luăm înainte fără sens. Maria a ascultat până la capăt ce a avut de spus Dumnezeu prin Gavril. Uneori soția ta, copiii tăi, cei din jur, au nevoie să-i asculți până la capăt. Fii cu inima deschisă iar când vorbește Dumnezeu ascultă-L pentru că vrea să fii binecuvântat la final.

Se apropie sărbătoarea nașterii Lui. Fă-ți timp să asculți Cuvântul Lui, să-L împlinești, să te bucuri de colinde, de vestea bună, că vești rele oricum primim în fiecare zi.

Când ai credință în Dumnezeu, spui ca Maria, “Facă-mi-se după cuvintele tale”. Nu este ușor să accepți voia Lui dar este calea sigură spre binecuvântarea ta.