Categorii
Alexandru Fintoiu

Greu cu ascultarea

A plouat și continuă să plouă, parcă Dumnezeu încearcă să ne zică să stăm în casă. Ne iubește și nu lasă nimic întâmplător. Oamenilor nu le place, dacă tot au stat acasă din pricina covid-19, acum ar vrea să sară pe munți și să se scalde în mări.

Motivul pentru care cazurile de coronavirus au crescut din nou este pentru că rugăciunile noastre au scăzut din nou. Dumnezeu dorește ca noi să facem o obișnuință din necesitatea de a apela la El și ne arată că, lăsând garda jos avem de pierdut.

E greu cu noi oamenii. Numai Dumnezeu știe ce-i în mintea noastră. Am vrea să ne fie bine dar să nu luptăm pentru asta. Ieri am alimentat mașina iar în peco, doar angajații aveau mască, restul au apelat la sintagma, merge și așa.

Nouă nu ne place să respectăm reguli ci să fim cu fente, să driblăm legile și să fim cum vrem noi. Așa însă nu se poate. E momentul să apelăm la Dumnezeu, fără să-L mai lăsăm “din mâini”. E momentul să ne atașăm de El și să nu-L lăsăm până nu ne binecuvântează, asemenea lui Iacov. Să insistăm, să stăruim chiar dacă este supărător, astfel vom primi ce dorim.

Să nu ne mai obișnuim cu binele, ci să-l întreținem prin rugăciuni și cereri. Să fim dependenți de El nu de guverne, nu de bani, nu de oameni puși sus. Uitați-vă la Mâna Lui plină de îndurare și credincioșie, nu la cea a oamenilor.

Hristos are planuri mari cu noi, ne vrea mântuiți, salvați, în cer cu El. Îi vrea și pe ceilalți tot acolo. Harul este la final iar locurile se completează. N-ai vrea să-ți iei și tu bilet pentru rai, să fii sigur că orice ar veni sau orice s-ar întâmpla, tu ești al Lui?