Singurul care ne mai ține pe linia de plutire este Dumnezeu. El este motivul pentru care mai putem, mai vrem, mai reușim și mai încercăm. Altfel am profita de prima ocazie pe care o avem să nu rămânem în El.

Suntem în secetă de ani, când ne merge bine uităm de El când ne merge rău apelăm la El. Mersul rău al lucrurilor probabil este singura variantă pe care Dumnezeu o are cu încăpățânați ca noi. Dumnezeu ne vrea cu o dragoste care depășește puterea noastră de înțelegere, dar El este credincios relației.

Cumva El ne dovedește că nu e nimic prea greu pentru El. Noi oamenii suntem neiertători și ni se pare că dacă greșim de câteva ori s-a terminat. Dar Dumnezeu nu are socotitoarea aceasta la El deși ar putea. El ne iartă depășind puterea noastră de pricepere.

Ba mai mult, Dumenzeu ne dovedește ce mare este și prin faptul că atunci când ne iartă ne și binecuvântează. Atunci ne simțim copleșiți de bunătatea și dragostea Lui. Ne aduce în starea în care nu ai cum să nu Îl lauzi.

Obosiți de lume, de lucruri, de nou, ar trebui să aterizăm în brațele sfinte ale cerului. Să ne unim cu îngerii cântându-I Lui în fiecare zi și să ne bucurăm de viață. Doar așa ne mai putem odihni un pic.

Avem o nouă săptămână  în față. Un nou început, o nouă zi. Iar dacă vechiul vrea să fure bucuria, întoarceți spatele. Lumina este în față.