Școala este locul unde duci oameni mici ca să devină oameni mari. Totdeauna există aspirația celor mici către ideea de a fi mare. Este un gând care ascunde admirație dar poate și puțină dorință după independență. Însă mare, poți fi în multe feluri.

De exemplu atunci când știi atât de multe lucruri încât nu mai poți fi considerat un om obișnuit. Ceilalți te consideră mare din pricina științei, pasiunii pe care o exerciți asupra consolidării cunoștințelor tale.

Mai poți fi considerat mare atunci când faci anumite fapte eroice, care salvează pe cineva dintr-o situație critică. Lucrul acesta te înalță în ochii celorlalți și ești considerat mare.

Mare poți fi și atunci când ai bani mulți, ești văzut ca un om realizat care își permite lucruri pe care un om obișnuit nu poate să și le permită. Ești considerat mare pentru că te-ai îmbogățit cinstit și ai muncit pentru asta.

Mare, mai poate fi și un indicativ de laudă la adresa caracterului cuiva. Ești om mare atunci când întodeauna respecți cuvântul dat, când ai precepte morale de la care nu te abați și când îți poți înfrâna anumite dorințe care ar deranja.

Dar dintre toate acestea, cel mai mare este omul sfânt. Cel mai mare este omul care trăiește cu Dumnezeu în inimă. Omul acela nu este neapărat omul izolat pe vârful unui munte, ci omul cu inima izolată de Hristos.

E posibil ca școala să te învețe multe și tu să știi multe, să înveți de-a lungul vieții să fii un erou pentru cineva, să ai bani mulți și chiar să ajuți pe alții, să fii moral și de cuvânt. Dacă Dumnezeu nu îți dă harul neprihănirii, tot gol ești oricât de aclamat vei fi.

Dar dacă I-ai dat inima lui Hristos, atunci vei fi mare, indiferent de statutul tău în lumea aceasta. Și sărac de vei fi, vei fi fericit. Și să nu uităm cel mai mare lucru – El ne-a promis viață veșnică și nu vom muri niciodată!