“El șade deasupra cercului pământului și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui…” (Isaia 40:22a)
Se zice că în antichitate, lăcustele erau considerate o pedeapsă de la Dumnezeu și aduceau spaima în rândul populației. Venirea lăcustelor era considerată sfârșitul lumii. Biblia face referire de câteva ori la lăcuste, amintindu-ne faptul că ele au fost folosite ca mijloc de pedeapsă pentru egipteni, alteori ca un mijloc de învățătură pentru noi.
Totuși, imaginea frumoasă surprinsă de Isaia, dovedește micimea ființei umane și totuși, importanța acesteia în ochii lui Dumnezeu. Nu știu câți dintre noi am avut “curajul” să ținem o lăcustă în mână. Primul lucru de care îți dai seama este faptul că insectă aceasta este plină de viață.
Se mișcă, încearcă să scape, se ridică, sare iar uneori, surprinzător, rămâne nemișcată. De câte ori vine încercarea peste noi, oare cum reacționăm? Suntem plini de viață, luptăm, ne ridicăm, încercăm, ne rugăm, rămânem în pace?
Nu trebuie să abandonăm niciodată lupta. Lăcusta dacă își pierde un picior se reface. Oricât de grea ar fi încercarea prin care trecem vom ieși biruitori pentru că Isus Hristos este cu noi. În cartea Proverbe, Dumnezeu ne spune despre lăcuste că nu au împărat dar pornesc toate în cete. Când sunt necazuri grele, apelează la ceilalți, roagă-te cu ei, caută părtășia. Singur e mai greu, dar suntem puternici împreună.
Așa cum se zbat lăcustele în mână, așa este zbaterea noastră pe pământ în fața ochilor Lui Dumenzeu. Ne ține cu degetele Lui sfinte pentru că uneori sărim în puțuri adânci. Nu înțelegem de ce nu ne lasă să facem saltul, dar știe El.
Dacă Dumnezeu are grijă de o lăcustă, are grijă și de tine. Mai ales de tine.

Viața noastră de creștini ar trebui să fie ca o floare de colț. Când o întâlnești, de la distanță, pare o floare normală, obișnuită. Din ce te apropi de ea, din ce descoperi complexitatea frumuseții ei. Avem nevoie să lăsăm descoperită frumusețea lui Hristos. El ne face ceea ce suntem.
Floarea de colț e rară. Nu o poți vedea oriunde. Ca să o vezi trebuie să vrei să mergi acolo unde trăiește ea. Creștinii, îi găsești de obicei strânși împreună, dar, ca să ai de-a face cu ei trebuie să mergi la biserică. Atunci Dumnezeu te poate convinge de puterea pe care o are în a transforma viețile cu ghipi ale păcatului în vieți cu flori ale neprihănirii.
Floarea de colt este îmbrăcată cu o haină albă. Este unică și pare foarte delicată. Totuși, în mediul ei rezistă tuturor condițiilor de vreme. Și noi am primit haina frumoasă și albă a neprihănirii. Ar trebui să rezistăm problemelor, durerilor, încercărilor și să rămânem la fel de sfinți. Atunci când nu putem, Dumnezeu ne mai întinde o mână de ajutor.
Floarea de colț protejată de lege. Viața noastră este protejată de Hristos. La români, floarea de colț este declarată un simbol al dragostei. Noi, creștinii, precum ea, ar trebui să radiem iubire, să arătăm celor din jur că dragostea este nepieritoare și însuflată de prezența lui Hristos în viețile noastre.
Avem nevoie să fim florile de colț ale lumii acesteia. Să exprimăm raritatea, neprihănirea și iubirea în toate formele lor.
Să încolțim dragostea neprihănită a lui Hristos în inimile oamenilor.