Alexandru Fintoiu

Ce asteapta Dumnezeu

Oamenii au așteptări multe de la noi. Se așteaptă ca reacțiile noastre la atitudinile lor să fie înscrise în șablonul imaginat de ei. Când nu este așa, sunt dezamăgiți. Dumnezeu ce așteptări are de la noi? În niciun caz nerealiste dar, acordate Sfintei Scripturi.

Un pastor care făcea vindecări miraculoase în Africa, a avut un accident și în timp ce zăcea, a ajuns la poarta cerului. Acolo nu L-a văzut pe Dumnezeu care era în interior, ci a auzit glasul Lui care îi spunea că nu e îndeajuns timpul investit în binele altora, ci ar trebui să se cerceteze pe el.

E posibil ca realizând lucruri deosebite pentru Dumnezeu, să crească inima în tine, să fi mândru de realizările tale iar apoi să nu-ți dai seama că ai ajuns pe o pantă periculoasă în ceea ce privește sufletul tău.

Biblia ne spune că la poarta raiului erau oameni care ziceau că au făcut minuni în numele lui Dumnezeu și au fericit pe alții, dar Hristos îi respinge.

Intrebarea normală este cine va ajunge în cer în aceste condiții? Ideea este că ar trebui să ne vedem mici în ochii noștrii și să fim ca vameșul care se bătea cu pumnii în piept zicând lui Dumnezeu, “ai milă de mine, păcătosul!”

Doar așa realizezi că în cer nu intri arătând cine ești ci părându-ți rău de ceea ce ești. O stare de crecetare continuuă nu este o stare de asuprire spirituală, ci o stare de libertate în care te lași călăuzit de Dumnezeu.

Smerenia merge înaintea slavei. Până la urmă, asta dorește Dumnezeu de la noi, să umblăm smeriți cu El. Să-L onorăm pe El și să nu uităm că și noi avem nevoie de iertare.

Dumnezeu să aibă milă de noi.