Month: April 2019

Vaucher pentru cer

Published / by

Citeam zilele trecute că s-a relansat programul Rabla pentru cei care doresc să-și cumpere mașini noi. Nu e rău. Programul ține cât timp există vauchere. Nu știu însă câți dintre noi s-au gândit că Dumnezeu are tot un fel de program de refacere a sufletelor noastre care nu este condiționat de un vaucher. Sau, putem considera jertfa lui Isus de la Golgota vaucherul nostru de intrare in cer.

Cert este că Dumnezeu vrea oameni noi și-i poate face noi. El nu reînnoiește parcuri auto ci oameni care se simt pierduți sau păcătoși. Este ca un program rabla pentru cer. Rablele de noi, pervertite, nefuncționale, poluate de amprenta păcatului gata să fie transformate de harul jertfei de la cruce. Dumnezeu nu ne schimbă cum schimbăm noi mașinile. Dacă ar fi așa, ar fi cerul gol iar noi n-am mai trăi.

Hristos face ceva special, cum nicio ideologie, cultura sau guvern nu o poate face, transformă viața fără sens, găunoasă și păcătoasă a oricărui om care dorește asta într-o viață nouă, curată, plină de nădejde.

Toate acestea fără reduceri, Dumnezeu ne dă totul, gratuit. Condiția este să fim în stare să acceptăm. Pare simplu și normal să accepți un astfel de dar, totuși câți oameni ignoră astăzi mâna sfântă de ajutor de la Dumnezeu.

Pur și simplu unora le place să polueze sau n-au dorința necesară să schimbe ceva. Însă, toți cei care vor, trebuie să știe că nu mai pot păstra din viața veche nimic. Unii mai încearcă cu câte un acumulator, ceva anvelope, dorințe vechi, dar la Hristos nu merge așa.

Nici nu ar avea rost să pui la o haină nouă un petic vechi. Așa că, alergați spre ce este înainte. Cât e har, încă se mai poate. Vaucherul nostru mai poate fi răbdarea lui Dumnezeu.

Încă mai are, dar cine știe pentru cât timp?

Valoarea vesniciei Sale

Published / by

Dacă ne uităm în jurul nostru vedem oameni care au plăcerea de a intra într-o biserică  și care sunt de acord că Dumnezeu există. Dar numai cu atât nu ajungi în cer. Citeam undeva că e diferență între ați plăcea o floare și a iubi o floare. Când îți place o floare o culegi dar când iubești o floare, o uzi în fiecare zi.

Câți dintre noi udă floarea credinței în fiecare zi? Câți dintre noi caută să se apropie de Dumnezeu în fiecare zi? Câți dintre noi lăsăm superficialitatea deoparte și suntem gata să rămânem conectați cu cerul mai mult decât la wireless?

Când faci un lucru des, devine o obișnuință și ți se pare normal, nu mai conștientizezi cu adevărat valoarea lucrului respectiv. Din acest motiv, nouă ni se pare normal să accesăm toată această tehnologie și să profităm de ea și arătăm cu degetul la cei care caută să ne scoată din uzual. Nu avem nevoie în fiecare zi de computer dar ne-am obișnuit așa și e greu să ieșim.

E valabil și invers. Unii din noi s-au obișnuit atât de mult cu biserica încât nu mai realizează valoarea închinării lor. În Sfânta Scriptură avem exemple de oameni care se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu chiar dacă aveau motive să fie distrași de la astfel de practici.

Dar toți oamenii aceștia erau conștienți de faptul că relația cu Dumnezeu este o valoare fără de care nu pot trăi, simțeau nevoia, nu de închinarea însăși, ci de Dumnezeul închinării lor, Îl iubeau pe Dumnezeu. El nu putea fi uitat undeva. Mai degrabă uitau toate celelalte lucruri.

Din păcate astăzi, lucrurile sunt inversate. Facem toate celelalte lucruri și dacă rămâne timp și pentru Dumnezeu e bine, dacă nu, încercăm a doua zi. Nouă ne place Dumnezeu, dar nu-L iubim. Noi Îl culegem pe Dumnezeu și ne mulțumim să-L punem într-o vază și să-L admirăm până când moare și uităm de El. Dar, când Îl iubești pe Dumnezeu, îți uzi sufletul cu apa vie în fiecare zi. Nu-L uiți, nu-L lași, nu-L pierzi din vedere și nu-L culegi. Realizezi valoarea veșniciei Sale!

Pentru tine ce este valoros?

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi

Published / by

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi
de parcă nici n-a fost vreun ieri
şi parcă nici n-ar fi vreun mâine
— ci-i numai Astăzi-de-dureri

sau numai Astăzi-de-plăcere
de încântare şi belşug —
— uităm de Ieri cel ca un leagăn
şi Mâine, cel ca un coşciug…

Uităm de Ieri, uităm de Mâine
cum n-ar fi fost sau n-ar mai fi
şi stăm robiţi de Astăzi numai
de parcă-i Timpul tot, o zi.

Uităm, uităm… Dar şi-Astăzi trece
ca alte zile mii şi mii
ce pierdem azi, sau credem veşnic
sunt — mâini — păreri de rău târzii.

…O, nu fi prea robit de Astăzi
nici prea zdrobit, nici prea-ncântat
Prezentu-i scurt, iar Viitorul
necunoscut şi neaşteptat.
Ci pleacă-ţi inima, mai bine,
smerindu-ţi-o spre Dumnezeu
că-n El e liniştea deplină
dincolo de uşor sau greu.

Cât păcatul m-a purtat…

Published / by

Cât păcatul m-a purtat
cincisprezece toamne,
toţi mereu m-au lăudat
nimeni nu s-a supărat,
nimeni Doamne!

Cât la cel rău i-am slujit
cincisprezece toamne,
toată lumea m-a iubit
nimeni nu m-a prigonit
nimeni Doamne!

Cât de lume mi-a plăcut
cincisprezece toamne,
orice rele-aş fi făcut
nimeni nu m-ar fi-abătut,
nimeni Doamne!

Cât trecură ca un fum
cincisprezece toamne,
nimeni nu mi-a stat în drum
să mă strige ca acum
nimeni Doamne!

Dar de când mă port să-Ţi plac
(trei ori patru toamne)
bine caut mereu să fac
şi tot nu mă are-n plac
nimeni Doamne!…

— O, mereu de-aş fi-un pribeag
toate-a vieţii toamne,
ura tuturor o trag,
mi-e de-ajuns că mă ai drag
azi Tu Doamne!…

Când nu mai ai nevoie

Published / by

Când nu mai ai nevoie
de-ai tăi părinţi sărmani
să nu uiţi c-ai avut-o
de ei atâţia ani.

Când nu mai ai nevoie 
de fraţii din trecut,
adu-ţi aminte câtă
odată ai avut.

Când nu mai ai nevoie
de soţul tău slăbit,
adu-ţi aminte câtă
în viaţă te-a-nsoţit.

Când nu mai ai nevoie
de prietenul căzut, 
să nu uiţi câtă vreme
nevoie ai avut.

Când nu mai ai nevoie
de-un binefăcător 
să nu uiţi niciodată 
de câte-i eşti dator.

Când crezi că n-ai vreodată
nevoie de Hristos
atunci ai cel mai grabnic
şi cel mai dureros.

Când anii trec…

Published / by

Când anii trec ca norii şi oamenii ca vântul
Viaţa noastră curge cu timpul ce-l trăim.
Şi undeva în cale stă neştiut mormântul
Şi nimeni nu cunoaşte în care ţintirim.

Doamne-n calea dreaptă minte înţeleaptă 
Dă-ne să umblăm
Ca în veşnicie sfânta-mpărăţie 
Dulce s-o gustăm.

Când viaţa ni-i-nainte ne pare-atât de lungă
Că nu ştim cum ar trece mai grabnic anii mei.
Când viaţa ni-i în urmă am vrea să tot ne-ajungă
Dar nu ne mai ajunge şi-o plângem singurei. 

Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare
Iubire, tinereţe, şi soţi, şi legământ
Le risipim în patimi, şi-n râs, şi-n nepăsare
Când le-am pierdut, zadarnic le mai plângem preţul sfânt.

Când anii trec ca norii şi stările ca vântul
O, suflet scump grijeşte-ţi avutul cel sublim.
Oriunde mori, iubirea s-o ţii şi legământul
Ca să învii cu ele din orice ţintirim.

Aş vrea

Published / by

Aş vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută:
Înţelegînd al vieţii rost,
Aş vrea să fiu străjer în post,
Şi chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămîn în luptă.

Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri
Şi nicicînd înainte:
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu aşa cum Tu îmi ceri:
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieţii sfinte.

Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
Şi nici nu vor să fie:
Mergînd prin viaţă spre apus,
Să nu mă las de valuri dus,
Şi să mă `nalţ mereu mai sus,
Din timp spre veşnicie.

Aproape-aş vrea să fiu oricînd
De cei ce trec prin lume
Sub greul crucii suspinînd,
Dar şi de cei căzuţi din rînd,
Rămaşi în urmă, sîngerînd,
Răniţi fără de nume.

Aş vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntruna,
Că din al mîntuirii ceas
Secunde doar au mai rămas.
Iar cei de azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aş vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Cînd Se va-ntoarce ca-Mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanţi ce mi-i i-a dat:
„Ó, bine, slugă bună!“

Şi aş mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare!
Şi strălucind în lumea rea,
Să duc lumină undeva,
Să încălzesc pe cineva,
Şi să mă-ntorc în soare.

Am tot strigat

Published / by

Am tot strigat, — de când tot strig
îmi e şi greu să tot mai spun
dar strig, căci ştiu că vine ziua
să ştiţi că n-am fost eu nebun.

Am tot chemat, — de când tot chem
şi ură poate că-mi purtaţi
dar chem, căci ştiu că vine ziua,
când veţi striga înspăimântaţi.

Am tot mustrat, — de când tot mustru 
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua 
cu blestemul lui Dumnezeu.

Am tot venit — şi tot mai vin
să spun că încă mai e har 
să spun, căci ştiu că vine ziua 
cu plâns şi ţipăt în zadar.

Am tot înştiinţat — şi mai 
răbdaţi-mi să vă-nştiinţez
căci ştiu ce-aproape este ziua 
cu-nfricoşatul morţii crez.

Veţi face şi-acum tot ce vreţi,
cum aţi făcut şi pân-acum 
dar scumpul mântuirii preţ 
amar se va plăti cu scrum.

Nu va pacaliti

Published / by

Astăzi este ziua în care o parte din cei din jur fac statuie minciunii, o împodobesc frumos și o vând bine. Așa este românul, face haz de necaz. Ce nu înțeleg este cum cineva care zice că e credincios se distrează pe tema mințind pe alții.

Ziua păcălelii a plecat din evul mediu, cel puțin așa se zice, când un sfânt pe nume Sisoe obișnuia ca pe această dată să păcălească un alt sfânt, Antonie. Nu știu cum se face că poveștile de genul au la bază sfinți. Probabil simțeau nevoia să se murdărească din când în când ori să se păcălească pe ei înșiși.

Realitatea din ziua de astăzi este că suntem mințiți în fiecare zi fără să mai fie nevoie de o dată anume. Reclamele mint, știrile mint, meșterii mint, guvernele mint și ne dăm seama că nu se poate să trăim în această lume fără să ni se întâmple să fim mințiți măcar o dată.

Și cum ce este rău se ia ca râia, oamenilor le place să prostească pe alții. Aprilie este o lună frumoasă, e păcat că debutează cu minciuni. Ironic este că se încheie sărbătorind Calea, Adevărul și Viața – învierea lui Hristos.

Pare că în viața orice lucru bun are și o imitație proastă. Vrei să faci bine, răul stă lipit. Avem nevoie de putere de la Dumnezeu și nu se poate obține cochetând cu păcate și greșeli.

E o primăvară frumoasă atât timp cât facem lucruri curate și sfinte. Mizeria de afară, nu are rost să o strângem și să o aducem în casă. Eventual, ar trebui să fim un exemplu și să o punem în tomberoane. Așa ne păstrăm sfinți. Inima nu e coș de gunoi.

Spuneți adevărul din inimă.