• Poezii

    Numele Domnului peste tine

    Cer Numele Domnului azi peste tine
    Şi haru-i divin să-ţi fie-nmulţit,
    Să ai biruinţă în vremea ce vine
    Şi-n calea furtunii să stai neclintit!

    Cer dragostea Domnului şi-a Lui putere,
    Peste viaţa ta şi-al tău cămin
    Şi-atunci când smerit ajutor vei cere
    Să ai rezolvare şi pace din plin!

    O gardă cerească să-ţi fie alături
    Şi-un scut protector te-ocrotească mereu,
    Iar steagul credinţei mereu să îl fluturi
    Şi-oricui să îi spui de al tău Dumnezeu!

  • Poezii

    Dreapta masura de Emil Cioran

    Un pic de durere te face profund,
    Mai multă durere te-afundă prea mult.
    C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
    Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.
    Un pic de-mplinire te face mai bun,
    Prea multă împlinire te face nebun.
    Un pic de putere te face mai tare,
    Prea multă putere pe alţii îi doare.
    C-un pic de respect eşti încrezător,
    Cu prea mult respect devii sfidător.
    Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
    Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
    C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
    Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
    Păstrează, creştine, măsura în toate,
    Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
    Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
    Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.

  • Poezii

    Rugaciune de Octavian Goga

    Rătăcitor, cu ochii tulburi,
    Cu trupul istovit de cale,
    Eu cad neputincios, stăpâne,
    În faţa strălucirii tale.
    În drum mi se desfac prăpăstii,
    Şi-n negură se-mbracă zarea,
    Eu în genunchi spre tine caut:
    Părinte, -orânduie-mi cărarea!

    În pieptul zbuciumat de doruri
    Eu simt ispitele cum sapă,
    Cum vor să-mi tulbure izvorul
    Din care sufletul s-adapă.
    Din valul lumii lor mă smulge
    Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
    În veci spre cei rămaşi în urmă,
    Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

    Dezleagă minţii mele taina
    Şi legea farmecelor firii,
    Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
    Tăria urii şi-a iubirii.
    Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
    Şi zvonul firii-ndrăgostite,
    Dă-i raza soarelui de vară
    Pleoapei mele ostenite.

    Alungă patimile mele,
    Pe veci strigarea lor o frânge,
    Şi de durerea altor inimi
    Învaţă-mă pe mine-a plânge.
    Nu rostul meu, de-a pururi pradă
    Ursitei maştere şi rele,
    Ci jalea unei lumi, părinte,
    Să plângă-n lacrimile mele.

    Dă-mi tot amarul, toată truda
    Atâtor doruri fără leacuri,
    Dă-mi viforul în care urlă
    Şi gem robiile de veacuri.
    De mult gem umiliţii-n umbră,
    Cu umeri gârbovi de povară…
    Durerea lor înfricoşată
    În inimă tu mi-o coboară.

    În suflet seamănă-mi furtună,
    Să-l simt în matca-i cum se zbate,
    Cum tot amarul se revarsă
    Pe strunele înfiorate;
    Şi cum sub bolta lui aprinsă,
    În smalţ de fulgere albastre,
    Încheagă-şi glasul de aramă:
    Cântarea pătimirii noastre.