Alexandru Fintoiu

Petrece Craciunul cu Hristos

Într-un sat neînsemnat din Iudeea a venit cel mai însemnat Dar pe care cineva îl putea primi. Nașterea Celui Care avea să schimbe viețile a milioane de oameni. S-a născut într-o iesle unde trebuiau să se nască mieii ca să înțelegem că împăcarea cu Tatăl are loc atunci când te naști din nou în familia Lui.

Dumnezeu a dat de veste celor care păreau oameni neînsemnați. Păstorii făceau parte din categoria de jos a societății și totuși, nebăgați în seamă de mai marii lor, Dumnezeu s-a ocupat de ei. Evreii învățați aveau Scripturile dar au ratat esența.

Dumnezeu s-a lăsat descoperit de magi, oameni învățați, citiți, cu facultăți în Babilon. Pentru ei a apărut steaua pe cer care să-i călăuzească. N-au avut nevoie de îngeri care să le transmită direct mesajul pentru că ei cunoșteau Scripturile și le-au înțeles.

Dumnezeu se lasă descoperit și de tine. Fie că ești neînsemnat în ochii celor din jur sau pe o scară ierarhică aparte a societății. El dorește ca niciun om să nu piară ci toți să vină la pocăință. Dacă ești fără Hristos, Biblia te atenționează că ești pe drumul care duce la pieire.

Vestea bună este că poți oricând schimba macazul deși nu știi dacă mai apuci ziua de mâine, motiv pentru care nu trebuie să mai amâni și să pășești pe drumul spre cer, azi.

Aceasta este marea sărbătoare pe care mulți oameni o sărbătoresc dar fără esență. Hristos născut pe pământ dovedește starea disperată în care se află omul. Dumnezeu a trimis ce a avut mai de preț ca să-l smulgă pe om din păcat.

De aici încolo depinde numai de tine. Alegerea este a ta. Vrei să ai cu adevărat un Crăciun unic și fericit? Adevărata bucurie poate începe acum. Alege-L pe Hristos.