Month: December 2018

Sa fii bucuros si astazi

Published / by

A venit iarna. Nu vine cu daruri multe. Pentru cei mai mulți aduce stres, drumuri acoperite de zăpadă, facturi mai mari, bani mai puțini, cadouri, mai ales dacă sunt un fel de “Grinch”. Există oameni care pur și simplu nu o suportă, deși are frumusețea ei aparte.

Cei care o primesc, se bucură de ea. Apostolul Pavel adresează creștinilor un mesaj simplu, bucurați-vă în fiecare zi. E o veselie ce nu ține de omul exterior ci de inima plină de Dumnezeu. Dacă nu există, învățați de la copiii voștrii sau de la nepoți sau mai citiți Biblia din când în când.

Se apropie zilele în care toți se apucă de sărbătorit. Mai întâi prin muncă, apoi prin distracții fără rost. Asta se întâmplă când oamenii și-au pierdut din vedere scopul sau motivul sărbătorii. După, urmează nota de plată care este deprimantă și dezamăgitoare. O să vedem oameni triști, obosiți și nesatisfăcuți.

Așa se întâmplă în fiecare an cu cei care nu își găsesc plăcerea in Hristos. Omul a fost creat să fie pe deplin satisfăcut în prezența lui Dumnezeu. Fără atingerea Lui nu te vei simți împlinit. Golul din inima pe care doar El îl umple va rămâne acolo.

Nașterea lui Hristos pe pământ este un motiv de bucurie mare, nu o sărbătoare de sine stătătoare. Este o bucurie pe care o portți cu tine în fiecare zi. Dacă bucuria nașterii lui Isus ne inundă doar la sfârșitul anului, dovedește că nu am înțeles pe deplin și în mod profund esența acestei bucurii.

Vestea bună este că omul are nevoie de iertare de păcate și nu putea să fie iertat fără venirea lui Hristos. El a făcut posibil viitorul etern în fericire.

Începe-l de azi.

Tu ce ii daruiesti Lui

Published / by

A sosit luna în care fiecare încearcă să găsească un cadou care se potrivește. Îți dorești să fie o bucurie pentru cel căruia il dăruiești. De multe ori însă ne trezim cu lucruri de care nu avem nevoie sau pur și simplu le avem. Atunci bucuria celui care dăruiește se va transforma în dezamăgire.

Dumnezeu ne-a făcut cadou pe Fiul Său. El ne-a dat tot ce avem nevoie ca să fim oameni împliniți și fericiți, însă, lumea, mergând pe principiul că ce este gratuit nu merită, își vede în continuare de treaba ei ignorând singurul lucru din universul acesta care contează cu adevărat.

Pentru noi, cei care am primit Darul fără de preț al lui Dumnezeu, ar trebui să fie frumos, să fim plini de bucurie și să dăruim și noi ceva Lui. Dar ce? Ce ai putea dărui Cuiva care a creat tot universul acesta și ține totul în Mâna Lui? Ce ai putea dărui Cuiva care are toate lucrurile? E o întrebare puternică, dar când nu știi ce să dăruiești cuiva întrebi ce dorește.

Răspunsul îl avem în cartea Mica 6:8 “…ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”

Iată cum am putea să fim plăcuți lui Dumnezeu. Fii corect chiar dacă îți pierzi prietenii, cunoștințele, rudele, Hristos de cheamă la corectitudine. Spune întodeauna ce este drept.

Ai milă. Sunt vremuri în care oamenilor nu prea le mai pasă de ce nu este al lor. Totuși sunt atâția care au nevoie de mila ta. Mila nu este ceva meritat, de aceea nu poți fi vrednic de milă. Nici noi nu meritam mila lui Dumnezeu.

Fii smerit. Cu lucrurile pompoase și scumpe pe care le iei din magazine, nu poți cumpăra inima nimănui. Nu răspunde tot cu claxoane celor impacientați. Cere-ți scuze, fii amabil, iubește.

Aceasta ar trebui să fie atitudinea creștinilor în fiecare zi. Până la urmă Hristos are nevoie de o inimă ce bate pentru El. Doar dorim să fim fericiți, nu?

PRAYER LETTER DECEMBER 2018. CHRISTMAS CHINCOTEQGUE, VA

Published / by

Dear PRAYER PARTNERS,

The Messiah was born in Bethlehem according to Old Testament prophecies.

In Israel In 1969 I was riding in a big Mercedes taxi I think 8 or 9 people. My Hebrew was limited. We started from Bear Sheva going north to Jerusalem. It is 44 miles direct route. I found no grace to speak before we reached Bethlehem, which is 2 miles south of Jerusalem. As we reached Bethlehem I could keep silent no longer. I quoted Micah 5:2 in Hebrew. “But thou Bethlehem Ephratah, though thou be little among the thousands of Judah, yet out of thee shall he come forth unto me that is to be ruler in Israel; whose goings forth have been from of old, from everlasting.” The Messiah has always existed, “But when the fullness of the time was come, God brought forth his Son”. Galatians 4:4. “Therefore the Lord himself shall give you a sign; Behold, a virgin shall conceive, and bear a son, and shall call his name Immanuel.” Isaiah 7:14. May the Holy Spirit of God lead us into meditations of Jesus Christ’s birth.

Grace was given once again to make the 3-month summer tour from Paris to Romania-RO. I again had contact with the Jews in Budapest, Hungary-HU. I met an Israeli who has contact with an Israeli believer in Tel Aviv.

I renewed fellowship with 2 Independent Baptist churches in Romania-RO, in Beius & Hunadoara. It is helpful to hear of their blessings and needs. In Hunadoara a member of the church has prayed many years for his wife’s salvation. Florin’s wife was saved! Florin is a happy man. As usual in Bucharest, RO I spoke in Episcu Radu Church with Pishti Benedek translating. I met Pishti in 1988 as he invited me to teach in a week camp. That was before the change in government. And I spoke in the Maranatha Baptist church with Pastor Ioan Tone. He had in the last year a severe heart attack, but he is back preaching. I hurried on to Bulgaria-BG where I preached in Russe, Plovdiv and Sofia the capital. I was thankful for clothes Pastor Viorel Dumitru gave me in Giurgiu, RO for BG. Lit. was distributed. In Plovdiv Elisabeth Nicovi-Popov had a stroke on her spine and after a year and a half has made it to a wheel chair. Her father Dimitir Nicovi was pastor of the Baptist church and now her brother Stoico Nicovi is the pastor. In Katerini, Greece I visited Linda Callahan-Sinopidis who was a student in the Christian college TTS in Chattanooga when I was. Her husband has dementia and Linda is caring for him. I was blessed as I handed out Greek literature. Literature went out to truck drivers of many countries. I especially like to give out Turkish literature. I always meet them at the border between Germany-D & Austria-A.

Again we had our camp in Rucar, RO with the Mioveni church. There were about 30 young people mostly teen agers. We studied the Sermon on the Mount, Matt 5-7. I hurried back to France-FR by way of HU, Croatia-HR, Slovenia-SLO, Italy-IT, A, Switzerland-CH to leave for USA on Sept. 18. Jews were met in Budapest on the way back. I spoke in 2 Independent Baptist Churches in Biudapest at this time. Literature was distributed in Zagreb, HR and SLO and Trieste, IT, A & CH.

There was a meeting with 2 Pastors in CH: Bruno & Doris Scharer & Hans & Sylvie Rufenacht. I visited Donald & Violet Gyger in Tavanes, CH. Jesus helped me to arrange my affairs for my trip to USA.

In the USA I spoke in 2 supporting churches in my home town of Jacksonville, FL then I went to the 59thhigh school reunion in Bethesda, MD. I met 3 believing couples, a brother and 3 Jews and Toni Birch my roommate at University of Maryland in 1959. I met Glenn Fogle in Charlotte, NC who was a fellow student in Tennessee Temple Schools-TTS. He has a throat problem with difficulty speaking. In Chattanooga, TN I was with Richard Cohen. His Messiah has blessed him and he now is 70 and is receiving his social security check and has a part time job. I visited Casper Koning of Gospel Signs. He has turned the work over to 3 brothers. I have been distributing the coroplast Bible signs and metal ones. The Bible verse signs can be a silent witness in your front lawn. Casper will have open heart surgery December 5, 2018. I will be with my brother and sister for Christmas in Jax, FL. I will visit in FL in January. Jan. 27 I will be in Faith Baptist in Silver Springs, FL. I then head west to AL, LA, AR, OK & TX. I have 2 Baptist churches that support my ministry in Odessa, TX. I will visit Plains and Lubbock, TX where I have supporters. After TX then head toward Chicago. I plan to be in Davenport, IA with Sam Bolet & his church March 30-April 1, not confirmed. Then I will go to Chicago and from there I will fly to Winnipeg Manitoba, Canada then go to Thompson to be with Burntwood Baptist church, pastor Lee & Donna Picket. One of the members Joyce Trainor has been sick for a long time. I have prayed 4 years for Chrsitain singer Johnny Miles who is a back slidden Cree Indian. He posted no new song since 2013, In Nov. 2018 he posted a new song!!! You tube: johnnymilescreehymns

May15, 2019 I plan to return to France. The summer tour will be early in June. It is planned a 7-day meeting in the Mioveni church in RO in June. We will be studying the book of Revelation. I plan to go to UKRAINE-UA before the summer camp in Rucar, RO in early August.

Thanks for traveling with me with your prayers and interest,

MERRY CHRSITMAS & HAPPY NEW YEAR!

Michael Bentley. Rev 1:3

Te iubesc Romania

Published / by

Te iubesc România. Tu ai dat întodeauna oameni deștepți cadou semenilor noștrii. Nu te-ai lăsat până nu ne-ai arătat cât ești de darnică în privința asta.
Iți mulțumim că ne-ai dat și munți și râuri, chiar și mare, nu contează că e aproape de ruși. Avem posibilitatea să călătorim și să vedem ce frumoasă ești. Ne bucurăm de ceea ce ne înconjoară chiar dacă mulți din români pare că te-au uitat și nu le pasă decât de buzunarul lor.
Ești o țară pe care n-aș schimba-o cu niciuna din altă parte. Ne pui să muncim, că dacă stăm degeaba te distrugem. Chiar dacă pe undeva sentimentul patriotic s-a diminuat, tu tot aceeași ești, țara pentru care mulți români și-au dat viața în trecut.
Te apreciăm, chiar dacă pe pământul tău se construiesc biserici în care prea puțini creștini autentici vin, e bine că nu se distrug cu lacăte ca la alții. Pe teritoriul tău mai există încă șanse pentru cer.
Vrem să fim mai optimiști. Să privim partea plină a paharului pentru că am trăit prea mult cu golul din stomac care ne-a mâncat mintea și ne-a ajutat să negăm orice.
Ne pare rău că trăim vremuri în care clipa tronează în inimile altora, dar promitem că ne vom ruga mai mult pentru tine. Știm că Dumnezeu te iubește și te dorește sfântă.
Știm că ne iubești și tu pe noi. Când mă gândesc cum te înstrăinăm sălbatic, îmi dau seama că nu merităm iubirea ta, dar ne mai porți de grijă, nu ne scuturi așa tare ca în 1977 deși încerci să ne arăți că ar trebui să ne trezim și să ne rugăm la Dumnezeu mai des.
Vrem să încercăm să fim mai buni și cu tine și cu noi. Dumnezeu să ne ajute!