Mai sunt câteva frunze care se țin. Cele care au căzut, au pictat pământul în culori cum numai toamna știe. Când ieși din casă și vezi asemenea minuni uscate de soroc, îți vine poftă să trăiești. Nimic nu este mai intens, mai plăcut, mai special decât să poți vedea într-o frunză căzută, nădejde de viață.

Toamna e frumoasă când ai ce să culegi de pe urma ei. Chiar de îți ia privirile și tot înseamnă ceva. Cel mai rău este când trece pe lângă tine fără să conștientizezi că a încercat să facă ce poate pentru a te acapara.

Omul învață și de la toamnă. Acest anotimp plin de culori, nu e doar un moment de creștere a facturilor și îngrijorărilor. Îți oferă intensitate, bucurie și admirație. Foșnetul frunzelor călcate în picioare de încălțămintea nemiloasă a omului și mirosul de pădure rezultat în urma răscolirii lor e uimitor.

Aproape s-a dus toamna și nu te-ai bucurat decât de televizor? Încă mai e timp să-ți revi din knock-out-ul inoculat de vuietul lumii și să te liniștești în mijlocul creației lui Dumnezeu. O mulțime de oameni suferă de deprimare fără să știe, închiși între pereții unui apartament. De fapt ei nu știu că încă trăiesc.

Cât ești viu ai multe șanse. Ți le oferă Hristos. Te poți schimba, te poți ridica, poți umbla, poți trăi. Bucuria pe care ți-o dă El, amplifică bucuria pe care ți-o dă toamna, natura, liniștea din mijlocul pădurii și toate celelalte.

Cel mai mare păcat pe care îl poți face este să lași toamna aceasta să treacă fără să faci nimic. O să te trezești într-o zi, bătrân dacă mai apuci, stând pe-un scaun, încercând să-ți amintești ce a fost frumos din viața ta. Ai dori atunci clipa de acum și ar fi atunci o motivație în plus să te gândești la veșnicia îmbrăcată în aur și smarald.

Lăsați pozele, trăiți-le voi! Iubiți chiar și frunzele ce cad toamna. Bucurați-vă în fiecare clipă, cât puteți. Vor fi destule zile amărâte. Fiți creștini!