Alexandru Fintoiu

Strigat de disperare

Parcă niciodată n-a zburat timpul ca anul acesta și parcă niciodată n-am fost așa de apatici ca acum. Suntem surprinși de noi înșine. Am început să avem o credință de duminica dimineața. Aproape fără excepție, fiecare seară de închinare e caracterizată de chiul în masă.
Nu se întâmplă la fel peste tot, dar se întâmplă. Nu ne mai place Dumnezeu, Singurul care de fapt ne iubește necondiționat. Nu-L mai iubim, ne place acasă deși adevăratul acasă e dincolo. Am obosit poate și din cauză că ne luptăm luptele pe care n-ar trebui.
Cât ești tânăr, înveți din Sfânta Scriptură că trebuie să fugi de pofte dar tu alegi să te lupți cu ele. Obosești și ești amărât că nu reușești să biruiești. Dar asta nu e lupta ta. Lupta ta e să fugi. Așa ne trezim cu aripa tânără lovită și fără frecvență.
În multe biserici nu are cine cânta, cine predica uneori nici măcar cine conduce. Au avut alții grijă să monopolizeze tot iar din urmă nu mai vine nimeni că sunt scaunele goale. Nouă creștinilor ne place să fim implicați, să avem o slujbă în biserică nu să ne aruncăm priviri șăgalnice unii la alții și să stăm degeaba.
Biserica e disperată. Oamenii sunt exasperați de nimicurile de fiecare zi. Cea mai mare greșeală este să crezi că la voi în biserică merg lucrurile bine și nu trebuie să mai faci nimic. Todeauna este o luptă de luptat. Chiar dacă la voi e Dumnezeu, voi nu trăiți separat de ceilalți ci împreună lucrători.
Aprindeți făcliile care stau să se stingă. Aceasta ar trebui să fie viziunea bisericii astăzi. Luptați ca bisericile fără viață acum, să trăiască. Dacă ele vor muri, veți muri și voi la un moment dat. Oameni buni, cu viață în voi, acum nu mai e vorba de culte, e vorba de Dumnezeu.
Cui îi pasă de Hristos, luptă și pentru ceilalți.