Month: October 2018

Povestea unui misionar

Published / by

La sfârșitul de săptămână am cunoscut o familie de americani misionari în Israel și Palestina. Au șapte copii mici de diferite vârste. Unul singur făcuse 18 ani. Oamenii aceștia și-au petrecut aproape toată viața ducându-L pe Hristos la musulmani.

Nu e ușor, își riscă viața dar erau tot timpul cu zâmbetul pe buze, fericiți de prezența lui Dumnezeu. Mergând pe străzile din Betleem, într-o zi, Duhul Sfânt l-a călăuzit pe el către o piață unde erau doi bărbați. Mai târziu avea să afle că cei doi erau frați și liderii unei grupări teroriste cunoscute.

Unul din ei l-a întrebat: “Ești musulman?”, răspunsul a fost simplu: “Nu. Eu Îl urmez pe Isus.” Ceea ce a urmat a fost extraordinar. Omul acela a zis că de foarte mult timp căuta pe cineva care să vorbească araba și care să-I explice Sfânta Scriptură.

Au schimbat numere de telefon și s-au întâlnit noaptea. După câteva zile omul acela s-a predat lui Hristos. Mai mult de atât, a primit cadou Biblia în limba araba și filmul cu Isus. La prima întâlnire cu liderii grupării teroriste, le-a spus tuturor că a găsit în sfârșit pe Cineva care merită să fie urmat, pe Isus. Le-a arătat dvd-ul cu filmul și i-a invitat să-l vizioneze. O parte din ei păreau interesați, o parte l-au luat în râs.

Misionarul ne-a povestit că dacă un alt om de rând ar fi făcut asta ar fi murit ucis. Totuși, acesta era foarte respectat din pricina familiei puternice din care făcea parte. Totuși, unul din frații lui l-a băgat în închisoare. A continuat să fie tare și a ieșit de acolo la fel cum a intrat, credincios. Și-a dus copiii la o școală creștină. Până și fratele lui care l-a condamnat a acceptat să-ți ducă singurul copil pe care îl avea atunci la aceeași școală. Acest lucru s-a întâmplat pentru că l-a văzut pe fratele lui fericit și în pace.

Dumnezeu face lucruri speciale cu noi oamenii dacă avem o viață de rugăciune puternică. Asta ne-a spus misionarul nostru. Hristos lucrează cu oameni la care te aștepți cel mai puțin.

După ce s-a terminat aseara mi s-a părut că am asistat la un film. Părea de necrezut și totuși cât se poate de real.

Dumnezeu cu adevărat face minuni. Te poate salva și pe tine și îți poate da pacea. Vino la Hristos.

Strigat de disperare

Published / by

Parcă niciodată n-a zburat timpul ca anul acesta și parcă niciodată n-am fost așa de apatici ca acum. Suntem surprinși de noi înșine. Am început să avem o credință de duminica dimineața. Aproape fără excepție, fiecare seară de închinare e caracterizată de chiul în masă.
Nu se întâmplă la fel peste tot, dar se întâmplă. Nu ne mai place Dumnezeu, Singurul care de fapt ne iubește necondiționat. Nu-L mai iubim, ne place acasă deși adevăratul acasă e dincolo. Am obosit poate și din cauză că ne luptăm luptele pe care n-ar trebui.
Cât ești tânăr, înveți din Sfânta Scriptură că trebuie să fugi de pofte dar tu alegi să te lupți cu ele. Obosești și ești amărât că nu reușești să biruiești. Dar asta nu e lupta ta. Lupta ta e să fugi. Așa ne trezim cu aripa tânără lovită și fără frecvență.
În multe biserici nu are cine cânta, cine predica uneori nici măcar cine conduce. Au avut alții grijă să monopolizeze tot iar din urmă nu mai vine nimeni că sunt scaunele goale. Nouă creștinilor ne place să fim implicați, să avem o slujbă în biserică nu să ne aruncăm priviri șăgalnice unii la alții și să stăm degeaba.
Biserica e disperată. Oamenii sunt exasperați de nimicurile de fiecare zi. Cea mai mare greșeală este să crezi că la voi în biserică merg lucrurile bine și nu trebuie să mai faci nimic. Todeauna este o luptă de luptat. Chiar dacă la voi e Dumnezeu, voi nu trăiți separat de ceilalți ci împreună lucrători.
Aprindeți făcliile care stau să se stingă. Aceasta ar trebui să fie viziunea bisericii astăzi. Luptați ca bisericile fără viață acum, să trăiască. Dacă ele vor muri, veți muri și voi la un moment dat. Oameni buni, cu viață în voi, acum nu mai e vorba de culte, e vorba de Dumnezeu.
Cui îi pasă de Hristos, luptă și pentru ceilalți.

Incepeti ziua cu El

Published / by

De fiecare dată când ne trezim până dormim iar, vântul ne stă împotrivă. Uneori când zici că ai scăpat, vine o pală puternică, gata gata să te dea jos. Ăștia suntem. Avem de luptat cu vântul. Câteodată, aproape suntem luați. Oricât de jos am fi însă, încercăm să ne ridicăm.

În momentele când pare că nu poți, apare Hristos. Umblă pe mare, pe uscat, pe cer, în vis… Totul ca să ne umble la inimă de fapt, că acolo sunt problemele cele mai mari. Parcă vine când e cel mai dificil moment, când se îngână ziua cu noaptea, când nu știi pe unde să o apuci, când se vede cel mai greu.

În momentele acelea e posibil să te speri de El. Apare ca o nălucă. Așteptat în situații de criză și totuși apărând neașteptat. Mai că îți vine să vâslești să scapi de El, dar dacă îndrăznești în tot vacarmul acela, Îl poți vedea pe Hristos intervenind pentru tine.

E important să începi în fiecare zi cu Dumnezeu. Ia-L pe El în corabie și garantat vântul nu va mai sufla. Atunci va fi momentul în care vei vedea că El este cu tine, că nimic nu este atât de greu, că problemele pot fi rezolvate, că vei știi ce cale să alegi. Dintr-o dată apare soarele și ești în sfârșit bucuros.

Sunt prea mulți oameni triști azi. Noi n-am fost creați să construim piramidele egiptenilor ci să investim în templul nostru ceresc. În templu te bucuri și ești fericit.

Începeți ziua cu El în barcă. E rețeta fericirii.

Referendum cu cantec de jale

Published / by

Mi-am dat seama că pentru mulți români e mai important cașcavalul de acum decât ziua de mâine. Manipulați de massmedia, românii au stat acasă și L-au lăsat pe Dumnezeu în Biblie să se pună praful pe El. Din păcate, din anii 90 până azi, încă mai avem nevoie de imnul nostru care pare un blestem continuu: “Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte…”
Din păcate, rezultatul de azi este un eșec pentru biserică. Ar trebui să dea de gândit tuturor celor implicați în conducerea locașelor de cult. Românii nu mai pun preț pe Hristos. Dacă evenimentul acesta avea loc acum 10 ani, o mulțime de oameni mergeau să își exprime loialitatea față de Dumnezeul în care spun că cred desi mulți nu-L cunosc.
Acum, din dezamăgire, are loc un dezastru și mai mare, dezastru pe care ni l-am făcut noi cu atitudinea noastră nepăsătoare. Mai târziu când o să ieșiți în stradă din cauză că cei mici vor fi serviți cu păcat pe pâine și ostentativ, va fi prea târziu.
Totuși, cum noi n-am mers nicioadată pe principiul celor mulți, în sensul că victoria ne-o dă Dumnezeu și nu depinde de mulțimea de care și călăreți, cred și acum în ceea ce poate face Dumnezeu.
Ar trebui să dovedim lui Dumnezeu că ne dorim ca El să intervină. Post, rugăciune, o nouă atitudine, credință.
Nu trebuie să disperăm, Hristos are ultimul cuvânt. Atât timp cât mai sunt oameni care Îl caută pe El, Dumnezeu nu va lăsa pe nimeni de izbeliște. Luptăm împotriva păcatului și nu ne lăsăm.
Cum Dumnezeu nu își ia concediu, nici noi nu ne permitem să fim lăsați de Hristos la vatră.
Fiți tari, Dumnezeu ne va binecuvânta dacă vă rugați.

Alege familia crestina

Published / by

Nu îți alegi familia. Cineva spunea că este un dar al lui Dumnezeu pentru tine așa cum ești tu unul pentru ea. Sunt oameni singuri care și-o doresc. Ar dori să aibă pe cineva aproape, dar nu au. Acasă ești liniștit, te simți confortabil, relaxat, e pace și dragoste.
Dumnezeu a lăsat-o ca pe o oază de liniște în tumultul societății. Familia este mai mult decât o legătură de sânge, este respectul și bucuria pentru viață a fiecăruia. Dumnezeu a vrut să fie așa.
Mi se pare revoltător însă atunci când societatea încearcă să schimbe ceea ce a lăsat Dumnezeu pe vecie. Europa este într-o cădere spirituală fără precedent iar acest lucru se poate observa limpede în legile pe care încearcă să și le impună.
Suntem creștini, deci implicit ar trebui să fim călăuziți de Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. El există indiferent câți oameni cred sau nu cred asta. E realitatea incontestabilă în care trăim. Dacă El a lăsat ca familia să fie formată dintre un bărbat și o femeie, așa trebuie să fie.
Nu vorbim despre normal și anormal, despre firesc și nefiresc ci despre ceea ce dorește Dumnezeu. Consecințele pentru cei care nu respectă pe Dumnezeu sunt tragice. Poate că acum nu observă nimeni nimic din pricina îndelungii răbdări a lui Dumenzeu față de om. Încă El ne mai dă timp ca să ne întoarcem cu fața la El. Dar vremea e pe sfârșite.
Zicem că suntem români atunci când avem motive de mândrie. Zicem că suntem creștini atunci când avem în spate o istorie care povestește despre asta. Însă suntem români și creștini și când nu sunt motive de laudă și când nu vorbește arhiva istoriei și când greșim și când facem bine.
A venit timpul să ne arătăm respectul pentru Dumnezeu alegând familia creștină așa cum a lăsat-o El. Numai așa suntem în voia Lui. Poate fi dur, putem părea rigizi sau mistici dar când vine vorba de imaginea lui Dumnezeu nu există compromisuri. Suntem creștini și nu trebuie să mai explicăm lucruri fără rost. Un creștin respectă pe Hristos.
Vrem să fim binecuvântați. Vrem să fie o țară roditoare. Vrem să ne meargă bine. A venit timpul să dovedim cumva lui Dumnezeu că nouă ne pasă, ne rugăm și Îl iubim.
Mila Lui să fie peste noi.