Alexandru Fintoiu

Crede mai mult decat crezi

La Dumnezeu trebuie să îndrăznim, nu să avem tupeu. Îndrăzneala implică smerenie, tupeul mândrie. La Dumnezeu îndrăznești pentru lucruri deosebite, care par greu accesibile. Nu de puține ori am văzut cum oamenii se roagă pentru bolnavi cu o credință care nu trece de tavan. Îndrăznesc să se roage dar nu îndrăznesc să creadă.
Apostolul Ioan scrie că “Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și dacă știm că ne ascultă, orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I Le-am cerut.” Câți cred asta? Orice înseamnă că și atunci când par problemele insurmontabile, Dumnezeu te poate binecuvânta. Orice înseamnă că și atunci când totul pare că este împotriva ta, Hristos poate schimba lucrurile. Crezi?
E adevărat că e o luptă în care știi că trebuie să crezi dar efectiv îți pare greu să se întâmple. Totuși dacă Dumnezeu a spus că se poate, se poate! E limpede că cine Îi cere lui Dumnezeu ceva în voia Lui primește, fie că e vorba de lucruri materiale sau spirituale. Dar crezi că atunci când ceri, deja l-ai și primit? Ai siguranța asta?
Toți știm că din punct de vedere calendaristic în decembrie vine iarna. Nu doar știm, ci credem asta 100%. Tot așa ar trebui să fim și în ce privește înțelegerea versetelor acestea. Te consideri stâpân pe ce ai cerut? Crezi că Dumnezeu poate să facă și pentru tine ce a reușit pentru alții?
Nu e ușor să ai o astfel de credință, e o luptă cu logica omenească, o luptă cu statisticile, o luptă cu ceea ce vezi în fiecare zi, o luptă chiar cu îndoiala. Poate că te-ai rugat deja și ai crezut așa, însă nu ai văzut încă rezultatul. Să nu uităm că Dumnezeu vrea binele nostru suprem. Răspunde la timpul hotărât de El.
Dar dacă ai crezut așa, ai și primit, e doar o chestiune de timp până o să vezi că Dumnezeu e mai frumos decât ai crezut.