• Alexandru Fintoiu

    Este uluitor

    Este uluitor când te gândești câte lucruri poate face un om într-o săptămână. Poate iubi sau urî, poate alege bine sau poate greși, poate pierde examene sau le poate absolvi, poate păcătui sau poate alege să fie sfânt, își poate distruge relațiile cu ceilalți sau se poate împăca, poate face bine sau rău. Poate face enorm de multe sau poate alege să nu facă nimic. Pare că într-o săptămână poți face lucruri cât într-o viață de 70 de ani.

    Este uluitor când te gândești câte lucruri poate să facă o țară într-o săptămână. Poate deveni apreciată sau hulită, poate face război sau mijloci pacea, poate aduce confort oamenilor sau îi poate stresa, poate oferi bucurie sau dezamăgire, îți poate da siguranță sau te poate acuza pe nedrept. Pare că într-o săptămână poate așa de multe încât e dezamăgitor atunci când vezi că nu face nimic.

    Este uluitor când te gândești câte lucruri poate face un creștin într-o săptămână. Se poate ruga sau poate alege să trăiască în secetă spirituală, poate mijloci pacea atunci când intervin probleme sau poate alege să fie lăsat în pace, poate face bine celor din jur sau poate să stea contemplativ neimplicând-se în nimic, poate să fie lumină la locul de muncă sau la școală ori poate să rămână prins în luptele zilnice, poate conduce mașina ca un om nebun sau poate merge civilizat, poate cânta imnuri crești sau poate alege să iși găsească plăcerea în muzica laică. Poate alege să fie lumină, sare, viață, plin de speranță sau poate alege să fie negativist, trist, dezamăgit sau singur.

    Este uluitor când te gândești câte lucruri poate face Dumnezeu într-o săptămână. Poate da viață sau poate chema la El, poate mântui sau poate alege să nu facă asta, poate vindeca sau poate nu dori să vindece, poate îngenunchea un popor sau îl poate înălța, poate să te umple de har sau te poate lăsa în neștiință, poate vedea ceea ce nu se vede la noi sau poate alege să treacă cu vederea, poate trimite uragane, ploi, secetă, furtuni, poate orice, oricum, oriunde. El nu este limitat. Le poate face toate într-o clipă.

    Este uluitor când te gândești câte lucruri frumoase poți face și tu și nu le faci. Este uluitor când te gândești cât de păcătoși suntem, ce răi, ce surzi, ce orbi și în ce stare deplorabilă putem să ajungem.

    Este uluitor când te gândești însă, cât de mult se îndură Dumnezeu de noi.

    Rămâi învins de atâta iubire. Este o onoare să fii învins de Dumnezeu.