Alexandru Fintoiu

Schimba-ti mentalitatea

Necazurile și problemele nu scutesc pe nimeni. Fiecare biserică parcă le are pe-ale ei. Unii oameni sunt mai încercați ca alții. Tendința generală este să crezi că au păcătuit cu ceva, din acest motiv suferă. Nimic mai fals.
Când au trecut pe lângă orbul din naștere, ucenicii au crezut același lucru. Cineva trebuia să fi păcătuit de s-a născut omul acela așa. Mentalitatea își cerea drepturile. Au uitat de Iov, despre care chiar Dumnezeu spunea că nimeni nu este ca el și totuși nimeni nu a avut așa probleme cum a avut Iov.
Sunt oameni care suferă ca apoi Dumnezeu să-și arate măreția. E momentul să ne schimbăm mentalitatea. Trăim clipe în care harul ne inundă în orice moment. Dumnezeu nu ne face după păcatele noastre. Dacă n-ar fi fost așa, nu te găseai acum printre cei care citesc aceste cuvinte.
Mentalitatea învechită poate fi un obstacol în relația noastră cu Dumnezeu. Omul nou, când vede o problemă vede și un motiv pentru care să se roage știind că Dumnezeu este cel care va lucra.
Spiritual vorbind, toți am fost orbi din naștere cărora Isus ne-a redat vederea. Nu vedeam nimic și totuși a trecut Isus și s-a atins de ochii noștrii. Un astfel de om vindecat poartă recunoștință toată viața, nu arată cu degetul.
Să fim dar imaginile harului nu ale legii. Normalul te face să acuzi, te face să crezi că tu ești în regulă iar ceilalți nu, te face să nu te vezi așa cum ești. Harul îți aduce aminte cine ești și de unde ai venit.
Dar tot harul îți mai amintește și de ceea ce poți să faci pentru cei care nu văd, pentru cei care suferă, pentru cei care încă au obrajii curși de lacrimi. Dumnezeu încearcă pe cine iubește și să nu uităm, tot El are grijă să bucure inima deznădăjduită.
Cu Isus Hristos finalul va fi întodeauna unul fericit.