• Rugaciune

    Iona – Predicator într-o țară străină (Iona 1, 3)

    Joi, 11 Ianuarie
    Cartea lui Iona este una plină de surprize: contracarează naționalismul păcătos al poporului ales și proclamă harul lui Dumnezeu pentru alte națiuni. Lumina poporului ales al lui Dumnezeu a devenit destul de palidă. Caracteristicile negative ale naționalismului sunt foarte puternice la Iona: „Să fac bine vrăjmașilor poporului ales din care fac parte? Niciodată!” – spune Iona (Iona 4). Haideți să nu aruncăm cu pietre în Iona. Cât timp dintr-un an petrecem rugându-ne pentru alte popoare și cât pentru al nostru? Într-adevăr, Iona nu are milă deloc: să moară vrăjmașii, iar Israelul să se întărească.
    Să nu ne grăbim să îl criticăm pe Iona; să luăm ca exemplu faptul că sosirea masivă de imigranți la granițele Europei implică anumite riscuri. Dar aceasta poate fi o oportunitate pentru noi să ne rugăm ca Dumnezeu să ajute pe mulți dintre acești oameni nevoiași. Le arătăm dragostea și harul lui Dumnezeu? Slavă Domnului pentru câțiva dintre copiii lui Dumnezeu care au făcut acest lucru.
    Iona s-a rugat și a fugit departe. Este interesant că marinarii și locuitorii din Ninive se roagă mult (iată ce lecție ne oferă!), iar Dumnezeu îi ascultă. Iona se roagă și el în capitolul 2, dar ca să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru harul Lui pentru el (nu pentru alte popoare inamice) și în capitolul 4 ca să se plângă de faptul că harul lui Dumnezeu s-a extins la vrăjmașii Israelului.
    Marea trimitere îndeamnă pe toți urmașii Domnului Isus să se roage, să evanghelizeze și să facă ucenici din toate popoarele. Nu putem merge toți în misiune, dar toți putem și ar trebui să ne rugăm.
    „Să mă rog? Să evanghelizez? De ce? Oricum, nimeni nu o să mă ia în seamă!”. Dar Dumnezeu îi cheamă pe aceia cu situații dificile (cu dizabilități, prizonieri ai islamului). Chiar le mișcă conștiința cu un mesaj în care se accentuează mai mult partea negativă. S-a rugat atunci Iona? Nicidecum, ci se așază la umbra unui tufiș ca să vadă „ce are să se întâmple cu cetatea”. Ca mai apoi să spună ceva de genul: „Ți-am spus eu Doamne, știam eu, nu te ascultă, vezi?”
    Era dificil să mergem în Siria să predicăm, așa că Dumnezeu i-a adus pe sirieni acasă la noi! La fel ca Domnul nostru Isus, să arătăm dragostea lui Dumnezeu prin acțiunile și rugăciunile noastre, nu să avem atitudinea lui Iona.
    Motive de mulțumire:
    – Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru Suveranitatea Lui.
    – Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru lucrarea Lui și pentru că ne folosește și pe noi, în ciuda a ceea ce suntem.
    Mărturie:
    – Îți cerem iertare, Doamne, pentru că de atâtea ori am mers în direcția opusă Voii Tale.
    – Vrem să ne pocăim pentru ideile și preconcepțiile greșite pe care le avem față de străini. Ajută-ne să îi iubim pe străini și să împărtășim cu ei atât lucrurile cele mai valoroase pe care le avem (Domnul Isus) cât și pe cele fără valoare eternă (casa, timp s.a.m.d.).
    Cerere:
    – Pentru poporul nostru și mântuirea oamenilor din popor.
    – Să fim dispuși să ajutăm și să mijlocim pentru alte popoare care au nevoie de ajutor și fie ca aceste semne de dragoste și har să Îl reflecte pe Hristos.
    – Să împlinim marea trimitere prin rugăciune, evanghelizare și facerea de ucenici din toate popoarele.

  • Rugaciune

    Daniel – Statornicie în fața persecuției (Daniel 3)

    Miercuri, 10 Ianuarie
    Trei tineri într-o țară străină. Cine veghează asupra lor?… Întotdeauna este Cineva care veghează asupra noastră credincioșii! „Ai dat o poruncă, după care toţi … vor trebui să se arunce cu faţa la pământ şi să se închine chipului din aur; şi după care, oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina, va fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins. Dar sunt nişte Iudei…” (Daniel 3:10-12). Poate ne gândim că nu avem importanță, că nu contează ce spunem sau ce facem, că nimeni nu ia seama… dar întotdeauna veghează Cineva.
    La un moment dat, ceilalți au observat că cei trei tineri sunt diferiți și i-a ținut mereu sub observație. Cei trei au știut asta. Erau aceiași tineri care au luat hotărârea să nu se spurce cu mâncarea împăratului, iar acum au hotărât să nu se spurce cu dumnezeii lui. Cine este credincios în lucrurile mici învață să fie credincios și în lucrurile mari. Lumini mici într-un pământ străin.
    S-ar fi putut pierde în mulțime. Ar fi putut să îndure cumva un minut-două și apoi să își continue viețile. Dar nu s-au ascuns. La fel ca și Daniel care se ruga de trei ori pe zi. Iar atunci când împăratul, plin de aroganță, le strigă batjocoritor: „Care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mâna mea?” (3:15), vocea lor rămâne neclintită: „Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălţat!”
    De altă parte, Babilonul în care trăim este convins de puterea sa absolută. Societatea crede că noi și familiile noastre aparținem culturii, dar ce nu știe este că noi suntem cetățenii unei alte țări, că suntem aici doar temporar și că legea Împăratului nostru este în inima noastră. De aceea, atunci când toată lumea aplaudă nedreptatea, ignoranța și imoralitatea, noi nu ne plecăm. Atunci când răul este numit bine, iar binele este numit rău, noi nu ne plecăm. Atunci când suntem amenințați și insultați, noi nu ne închinăm dumnezeilor lor. Pentru că Regele nostru îi onorează pe aceia care Îl onorează pe El. El îi însoțește atunci când trec prin foc (Is. 43:2). Și în curând ne va primi acasă.
    Motive de mulțumire:
    – Îi mulțumim lui Dumnezeu că prezența Lui este cu noi, oriunde am fi.
    Mărturisire:
    – Dorim să ne pocăim pentru momentele când nu am avut curajul de a rămâne curați și statornici, neclintiți, având o mărturie bună.
    Cerere:
    – Să fim credincioși în lucrurile mici, ca să putem învăța să fim credincioși și în lucrurile mari.
    – Doamne, ajută-ne să nu ne conformăm cu veacul acesta, ci să trăim știind că cetățenia noastră este în Ceruri.
    7

  • Rugaciune

    Rut – Condusă prin împrejurări neplăcute, îl găsește pe Dumnezeu (Rut 1)

    Marți, 9 Ianuarie
    Trebuie să îl înălțăm pe Dumnezeul oricărui har. Ne uităm la planul de răscumpărare, pe termen lung. Cartea se sfârșește cu Rut, parte din neamul lui David (Rut 4:18-22), pe care mai târziu o vedem ca fiind inclusă și în spița de neam a Domnului Isus (Matei 1:5). De aceea, Dumnezeu împletește împreună toate evenimentele planului Său de mântuire. Binecuvântarea divină este descoperită în timpuri de apostazie, știind că istoria lui Rut are loc în vremea judecătorilor (Rut 1:1). Pe cât de improbabil ar părea, totuși, Domnul lucrează și în aceste vremuri și putem observa două lucruri:
    A) În providența Lui, Dumnezeu schimbă situațiile (Rut 6:22). El este Acela care a îngăduit foametea care a făcut-o pe Naomi să plece și tot El este Acela care a îngăduit neplăcerea produsă de moartea fiilor lui Naomi, creând astfel condițiile pentru întoarcerea lui Naomi cu Ruth în țara promisă.
    B) El îi conduce pe oameni spre credință (Rut 1:16, 17). Pentru a face acest lucru, El folosește mărturia personală. Naomi a fost criticată pentru că a plecat din țara promisă și, cumva, și-a părăsit credința poporului ei prin aceasta. Cu toate acestea,
    a) cuvintele lui Rut „Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu” (vs. 16) arată clar că Naomi nu a îmbrățișat pe deplin cultura din Moab;
    b) știa cum să mijlocească pentru nurorile sale (vs. 8) și în mod clar aștepta un răspuns divin;
    c) ea a văzut mâna lui Dumnezeu în tot ce s-a întâmplat, amintind Numele Domnului de patru ori (vs. 20, 21);
    d) nu joacă rolul victimei pretinzând atenția nurorilor sale, pe care le îndeamnă să rămână în Moab (9-13).
    Cu privire la Rut, ce iese în evidență este hotărârea ei fermă: „Nu sta de mine să te las…” (vs. 16). Aici este vorba de o credință adevărată, validată și de următoarele:
    (1) Ea crede în Dumnezeu în ciuda împrejurărilor nefericite care ar fi putut să îi producă mai degrabă mânie față de El;
    (2) Devotament deplin, părăsindu-și țara și familia pentru a-L urma pe Dumnezeu;
    (3) Atașament extraordinar față de soacra sa (Rut 2: 11,12);
    (4) O identificare completă cu poporul lui Dumnezeu, chiar dacă, fiind moabită, ar fi putut să fie respinsă de societate. Ea este cu adevărat o fiică a lui Avraam (Geneza 12:3b).
    Motive de rugăciune:
    – Mulțumim pentru toți frații și toate surorile care, prin mărturia lor, au avut un impact în viața altora.
    – Îți mulțumim că iei asupra Ta toate poverile mele.
    – Îți mulțumim că ne restaurezi și ne readuci la o stare după voia Ta.
    Cerere:
    – Să ne rugăm să conducem pe alții la credința în Hristos prin mărturia noastră.
    – Să fim dispuși să renunțăm la tot pentru a-L urma pe Dumnezeu.
    – Să ne rugăm ca influențele din jurul nostru să nu ne îndepărteze ochii de la Hristos.

  • Rugaciune

    Iosif – Un străin aflat sub grija lui Dumnezeu și a Domnului istoriei (Geneza 37–50)

    Luni, 8 Ianuarie
    Un străin, sau pelerin, este cineva care locuiește temporar în afara locului său de naștere. Iosif se încadrează foarte bine în această definiție, ca unul care a trecut prin greutăți fiind nevoit să plece dintr-un loc în altul.
    După ce a fost vândut ca sclav de către frații lui invidioși, Iosif ajunge în Egipt. Fiind un străin vulnerabil, nu a fost în stare să se apere împotriva acuzațiilor soției lui Potifar. A ajuns în închisoare și a fost lăsat acolo să moară. Cu toate acestea, Iosif se afla în grija lui Dumnezeu – după un timp El l-a eliberat și l-a înălțat, folosindu-l pentru binecuvântarea altora. În final, Iosif a fost mijlocul folosit de Dumnezeu pentru a-i salva de la foamete atât pe egipteni cât și pe propria lui familie. Iosif a recunoscut că Dumnezeu a fost Acela care i-a direcționat drumul, conform Planului Său suveran. Le-a spus fraților care l-a vândut: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi şi anume: să scape viaţa unui popor în mare număr.” (Geneza 50:20).
    Și noi suntem călători și pelerini într-o lume ostilă nouă (1 Petru 2:11). Suntem vulnerabili, supuși nedreptății și persecuției. În același timp, suntem în grija lui Dumnezeu, la fel ca Iosif. Dumnezeu lucrează toate lucrurile pentru binele nostru (Romani 8:28), ne eliberează (Galateni 1:4), și ne folosește pentru a-i binecuvânta pe cei din jurul nostru (1 Petru 2:9). În mijlocul încercărilor, cum putem fi siguri că Dumnezeu îngrijește de noi? Pe de o parte, datorită credincioșiei Sale vizibilă în viața lui Iosif. Dar mai mult datorită faptului că Unul mai mare decât Iosif a fost trimis ca străin în această lume ostilă (Ioan 3:17); și El a fost supus slăbiciunii și nedreptății, trădat și dat la moarte de frații Lui. Dumnezeu L-a eliberat, L-a înviat și L-a înălțat și în El sunt binecuvântate toate popoarele.
    Datorită Domnului Isus, putem ști sigur că Dumnezeu este de partea noastră mereu: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Fie ca Dumnezeu să ne ajute, la fel ca pe Iosif, să ne încredem în El, să rămânem credincioși și să fim binecuvântare pentru alții în pelerinajul nostru.
    Motive de rugăciune:
    – Îți mulțumim, Doamne, pentru că prin împrejurările grele prin care trecem înțelegem mai bine înțelepciunea care vine de Sus. Îți mulțumim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine.
    – Îți mulțumim că ne păzești inimile în mijlocul încercărilor.
    – Îți mulțumim pentru puterea pe care ne-o dăruiești în fiecare situație.
    Mărturisire:
    – Te rugăm să ne ierți că de multe ori nu am avut încredere în suveranitatea Ta și în planurile Tale desăvârșite.
    Cerere:
    – Fie ca Dumnezeu să ne conducă în călătoria noastră conform planului Său, la fel cum a făcut și cu Iosif.
    – Să recunoaștem și să înțelegem că Dumnezeu lucrează spre binele nostru, că El ne eliberează și că El ne folosește pentru a îi binecuvânta pe cei din jurul nostru.
    – Domnul să ne ajute să ne încredem în El, să Îi fim credincioși și să fim binecuvântare pentru alții, în călătoria noastră. 5

  • Rugaciune

    Avraam – Exemplul credinciosului pelerin (Evrei 11:8-10; 13:14)

    Duminică, 7 Ianuarie
    Avraam este unul dintre cele mai cunoscute personaje din Biblie, mai ales ca un exemplu de credință. Călătoria lui începe cu chemarea divină de a pleca din Ur către un loc necunoscut. Credința lui îl transformă într-un pelerin. Credința lui în promisiunea lui Dumnezeu însemna că este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu. A crezut promisiunea lui Dumnezeu că va avea un fiu, care venea împotriva oricărei posibilități, având în vedere vârsta lui și a soției sale și faptul că ea nu putea să aibă copii.
    L-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a considerat ca neprihănire (Gal. 3:6). Credința care l-a făcut să plece din Ur nu a apărut la întâmplare, ci, după cum spune Ștefan: „Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam” (Fapte 7:2). Nu a fost slava lui Dumnezeu, ci Dumnezeul slavei. Această descoperire i-a întărit credința. Ceea ce aștepta el nu mai era un loc pământesc, ci unul ceresc. Nu era vorba despre un teritoriu mai bun decât Ur, unde locuise până atunci; credința lui l-a condus prin pământul făgăduinței, deoarece „el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10).
    Aceeași situație se aplică pentru fiecare credincios. La fel ca Avraam, și noi am crezut și am fost îndreptățiți. Mântuirea este prin har, prin credință (Efeseni 2:8-9). Dovada acestei credințe se vede în faptul că omul renunță la tot pentru ceea ce numai Dumnezeu îi poate oferi. Lumea aceasta devine un loc de tranzit către cetatea cu temeliile tari, conform promisiunii Domnului Isus (Ioan 14:1-4). La fel cum Avraam a lăsat totul pentru a-L urma pe Dumnezeu și noi lăsăm lumea în spate ca să pășim pe cărarea marcată de urmele pașilor Domnului Isus (1 Petru 2:21). Nimic nu este permanent pentru un creștin. Viziunea lui este îndreptată către Cer, acolo unde sunt lucrurile eterne, așteptând cetatea veșnică. Biserica biruitoare este aceea care Îl urmează pe Hristos în drumul către casa cerească.
    Într-o lume relativă, ca pelerini, noi suntem în posesia unor valori nepieritoare.
    Motive de mulțumire:
    – Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că suntem copiii lui Avraam, în privința credinței (Galateni 3:7, 29).
    – Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne însoțește în călătoria noastră.
    – Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că în Cer ni s-a pregătit ceva cu mult mai bun decât avem acum.
    Mărturisire:
    – Doamne, Te rugăm să ne ierți pentru lipsa de credință în atâtea ocazii. Recunoaștem că nu trăim mereu ca pelerini, cu privirea ațintită spre cetatea cerească.
    Cerere:
    – Domnul să ne ajute să fim oameni ai credinței și să trăim cu încrederea în scopul pe care îl are Dumnezeu pentru viața noastră.
    – Să devenim conștienți că lumea este un loc de tranzit pentru creștini, iar noi ne îndreptăm către Cer, cetatea permanentă unde ne așteaptă Hristos.